Factura la curent va fi ma ieftină

0
16

Contribuția obligatorie pentru susținerea cogenerării de înaltă eficiență scade cu o treime (36%), de la 1 iulie, potrivit unui ordin al ANRE. Noua valoare a contribuției este de 0,0076 lei/kWh, în timp ce precedenta, fixată la 1 ianuarie 2018, era de 0,0119 lei/kWh, potrivit România Liberă.

De asemenea, fiecare consumator de energie din România susține, plătind factura lunară la electricitate, termocentralele în cogenerare. Contribuția individuală este marcată distinct în factură, la fel ca aceea pentru industria regenerabilelor, certificate verzi. Banii merg pentru susținerea centralelor electrotermice care produc simultan energie electrică și termică, în condiții de eficiență agreate de ANRE, potrivit sursei amintite.

Cele mai noi directive de mediu ale Comisiei Europene impun condiții drastice pentru termocentrale, de îndeplinit până în 2021. Obligarea termocentralelor din România la respectarea noilor norme ar însemna închiderea tuturor în doar un an, pentru că fie ar trebui ca mare parte din grupuri să stea oprite, fie ar trebui disponibilizate sute de milioane de euro în câteva luni pentru efectuarea investițiilor. Chiar dacă ar dispune de bani suficienți, ceea ce nu este cazul, termenul este prea scurt pentru a putea realiza lucrările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here