Producătorul de energie Hidroelectrică cere acordul acționarilor pentru a deveni membru fondator al Asociației pentru Relații cu Investitorii din România, potrivit convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor companiei, care va avea loc pe 23 iulie.
Aceasta în condițiile în care Hidroelectrica nu este încă listată la bursă. Deși există încă din 2013 o hotărâre de Guvern privind listarea la bursă a unui pachet minoritar de acțiuni, procesul a fost amânat și, în acest moment, nu există niciun termen privind demararea unei oferte de vânzare, conform datelor Agerpres.
Demersul se realizează cu informarea Autorității de Supraveghere Financiară. Scopul principal al asociației sunt promovarea implementării de către companiile listate a celor mai bune practici în relația cu investitorii, susținerea dezvoltării profesionale a membrilor, reprezentarea intereselor membrilor în fața reglementatorilor, comunității de investitori și a autorităților publice, precum și funcționarea ca forum de discuție pentru companiile listate și comunitatea de investitori.