În primele patru luni, deficitul de cont curent a ajuns la 1,42 miliarde de euro

Deficitul de cont curent a urcat la 1,416 miliarde euro, în primele patru luni din acest an, cu 56,3% peste nivelul consemnat în perioada similară din 2016, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României (BNR), transmite Agerpres.

„În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 488 milioane euro, balanța veniturilor secundare și balanța serviciilor s-au încheiat cu excedente mai mici cu 428 milioane euro, respectiv cu 38 milioane euro, iar balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 444 milioane euro”, se arată în document.

În perioada ianuarie — aprilie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,709 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 70,202 miliarde euro la 30 aprilie 2017 (74,6% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,8% față de 31 decembrie 2016.

„Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2017 nivelul de 23,884 miliarde euro (25,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 2,1% față de 31 decembrie 2016. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,3% în perioada ianuarie — aprilie 2017, comparativ cu 27,4% în anul 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2017 a fost de 6,3 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2016”, informează BNR.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2017 a fost de 92,6%, comparativ cu 90,1% la 31 decembrie 2016.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

2026: Anul zero al inteligenței artificiale

de Răzvan Ștefan Tecuceanu, Expert AI | arhitect de sisteme...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii