Industria a fost domeniul cel mai afectat de insolvențe anul acesta, ocupând primul loc în topul sectoarelor economice marcate de această procedură în perioada ianuarie-august 2016. În industrie s-au înregistrat aroximativ 45% din totalul insolvenţelor la nivel naţional, potrivit unei analize realizate de CITR.
Societatea, cu un portofoliu de peste 850 de proceduri, a realizat o analiză a sectoarelor dominante în piaţa insolvenţei din rândul companiilor cu impact în economie (companii cu valoarea activelor imobilizate mai mare de un milion de euro), potrivit agenției de presă Mediafax. Astfel, deşi numărul societăţilor care au intrat în insolvenţă în primele opt luni ale acestui an s-a înjumătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea activelor imobilizate din industrie s-a dublat de la peste 300 de miloane de euro, la puţin peste 600 de milioane de euro.
„Industria energetică este cea mai reprezentativă pentru a ilustra această tendinţă de scădere a numărului de societăţi intrate în procedură, dar de creştere a impactului în economia românească. Piaţa enegiei în insolvenţă a crescut de aproximativ 11 ori în 2016, numai insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara reprezentând 87% din valoarea aceasteia. Asta, în timp ce numărul afacerilor din energie care au intrat în procedură a scăzut la mai puţin de jumătate, de la opt, la trei societăţi”, a declarat Andreea Cionca – Anghelof, managing partner CITR.
Potrivit analizei, companiile din industria energiei s-au confruntat cu dificultăţi financiare în 2016, una dintre principalele cauze fiind certificatele verzi. Potrivit PATRES, companiile producătoare de energie verde au înregistrat pierderi de 500 de milioane de euro în 2014, pierderi care se vor adânci în 2016 şi 2017.
În cazul industriei prelucrătoare şi producţie, numărul companiilor care au intrat în procedură s-a redus de la 26 la 13. „Societăţile care produc sau prelucrează produse industriale sunt dependente de piaţa construcţiilor, care s-a deblocat şi începe să-şi revină. În consecinţă, acest lucru a ajutat firmele producătoare de materiale şi produse industriale. Însă veştile cu adevărat bune vin din industria alimentară şi din cea uşoară, de încalţăminte şi îmbrăcăminte. Aici observăm că afacerile din acest domeniu care au intrat în insolvenţă în 2016 sunt semnificativ mai puţine şi ca număr, dar şi ca valoare faţă de anul trecut”, a adăugat Andreea Cionca.
Numărul insolvenţelor din industria alimentară s-a redus la 6 de la 19 câte se înregistrau în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar valoarea activelor în insolvenţă a scăzut la mai puţin de o treime. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte industria uşoară, cu o singură societate în insolvenţă în 2016 faţă de cinci câte se înregistrau în primele opt luni ale anului trecut şi cu puţin peste 2.500.000 de euro în active imobilizate, faţă de un total de peste 29 de milioane de euro în insolvenţă în perioada ianuarie-august a anului 2015.