Noul val de frig surprinde consumatorii și furnizorii de gaze și electricitate

Autoritățile române, agențiile de reglementare din domeniul energiei, funrizorii și principalele companii energetice de stat, Transgaz, Romgaz și Transelectrica, riscă să fie surprinse dacă s-au bucurat prea devreme de sfârșitul iernii.

Săptămâna viitoare, un nou val rece, cu ninsori și temperaturi extrem de scăzute, va lovi Europa, potrivit unei atenționari a Severe Weather Europe. În cazul României, este anticipată, pentru începutul săptămânii viitoare, reducerea temperaturilor minime sub nivelul de -5 grade Celsius.

De asemenea, valul de frig din urmă cu două săptămâni a surprins autoritățile și companiile autohtone, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze aflat în sistem într-un anumit moment, coborând în apropierea stîrii de risc, de 33 milioane metri cubi.

Un nou import de gaze de la Gazprom ar putea fi inevitabil, numai că, la fel ca în urmî cu două săptămâni, cererea de gaze rusești va fi mai mare în întreaga Europî, ceea ce va limita oferta și va majora prețurile. În ceea ce privește piața de electricitate, în pofida consumului aflat la niveluri record, producția de energie eoliană și hidro a acoperit întreaga cerere, România exportând curent electric în respectiva perioada caracterizată de o vreme geroasă.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Provocări la adresa activității offshore din Marea Neagră în contextul conflictului ruso-ucrainean

de Oana Ijdelea, Managing partner Ijdelea & Asociații şi Nicolae Vatu,...

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii