Salariul mediu s-a majorat în octombrie

Câștigul salarial mediu net a crescut în octombrie, nominal, cu 13,7% față de aceeași lună a anului trecut, la 2.720 lei, ritm accelerat față de luna precedentă, iar creșterea reală, în raport cu evoluția prețurilor de consum, a fost de 9,1%, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Statistică (INS).

În octombrie, indicele câștigului salarial real (câștigul salarial în raport cu evoluția prețurilor de consum – n.r.) față de aceeași lună a anului trecut a fost de 109,1%, conform datelor Profit.ro.

Cele mai mici salarii nete lunare s-au înregistrat în hoteluri și restaurante, 1.580 lei, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.667 lei) și prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite (1.811 lei).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (+4,2% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administrație publică (+0,4%), respectiv în sănătate și asistență socială (+0,3%), potrivit INS.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii