Sincu (EY România): Finanțele ar putea să renunțe la eliminarea impozitului pe dividende

Ministerul Finanțelor va pune pe tapet o mulțime de propuneri pentru a ușura viața contribuabililor, precum eliminarea impozitului pe dividende, consolidarea fiscală pentru companii, corectarea inadvertențelor din Codul fiscal etc., dar nu va implementa niciuna dintre ele pe motiv că “nu există spațiu fiscal”, crede Gabriel Sincu, partener asociat EY România, conform unui document privind predicțiile pentru 2019.

 

„Mai mult, ar putea apărea riscul unor majorări de impozite (un impozit progresiv pentru salariați?), în condițiile în care a fost deja subminată ideea de cotă unică”, a spus Sincu.

 

Potrivit acestuia, atitudinea agresiv-abuzivă a autorităților fiscale va continua în tot ceea ce înseamnă inspecții fiscale pe fondul unei reduceri accelerate a gradului de conformare voluntară, potrivit Hotnews.ro

 

„Acest lucru va genera probleme și mai mari contribuabililor, va aglomera și mai mult echipele de soluționare a contestațiilor și instanțelor. Și, ca să încheiem pe un ton optimist, sistemul informatizat de declarare și plată a impozitelor și contribuțiilor sociale pentru persoanele fizice care obțin venituri, altele decât salariile, va fi pus la punct și va reprezenta primul pas spre normalitatea mult dorită în administrarea fiscală românească”, a mai arătat reprezentantul EY.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Încrederea, capitalul invizibil al economiei. România în 2026

de Valeriu IVAN, analist CAPOS Încrederea nu apare în bilanțuri, dar...

Anul recalibrării pieței energetice din România

de Dumitru  Chisăliţă, Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă Ani la rândul am...

Introducerea editorilor

Revenirea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite în...

Încrederea: ultimul activ de siguranță într-o lume în derivă

În economie, încrederea se construiește în decenii și se...

Sistemul petrolier al României o infrastructură construită pentru crize mondiale ale petrolului

România nu a avut doar un sistem petrolier mare;...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii