spot_img
AcasăEconomieVârf comercial în august


Vârf comercial în august

Afacerile din comerţul cu amănuntul au accelerat în august, înregistrând un avans de 12,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Considerată cel mai important indicator al consumului populaţiei, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a avut în august un ritm accelerat faţă de luna precedentă, susţinut mai ales de vânzările de carburanţi şi de bunuri nealimentare, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ritmul de creştere din luna august este peste cel din luna iulie, de 11,7%. Cel mai înalt ritm de creştere din ultimele luni a fost înregistrat în februarie, de 21,8% faţă de februarie 2015, nivel record din 2008 încoace. Cumulat pe primele opt luni, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 16,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule şi motociclete, arată că afacerile din comerţ au fost susţinute în luna august în special de vânzările de bunuri nealimentare şi de carburanţi. „Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2016, comparativ cu luna august 2015 a înregistrat o creştere cu 12,6% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+17,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+15,1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,9%)”, se precizează în comunicatul INS.

Ratele de creştere au accelerat faţă de iulie la bunuri nealimentare şi carburanţi, dar avansul a încetinit la vânzările de alimente. În lunile precedente, afacerile de retail au fost susţinute mai ales de creşterile înregistrate de vânzările de alimente, stimulate de scăderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 24% la 9%, de la 1 iunie 2015.

Însă iunie 2016 a fost prima lună în care cifrele statistice anuale au exclus efectul scăderii TVA la alimente din iunie 2015, pentru că a luat în calcul intervalul 1 iulie 2015-30 iunie 2016. Comparativ cu luna iulie, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut în august cu 2,6% pe serie brută şi cu 0,3% în cifre ajustate la influenţele sezoniere şi în funcţie de numărul de zile lucrătoare.

Vânzările din sectorul de retail au fost stimulate de măsurile fiscale ale guvernului. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 au intrat în vigoare mai multe reduceri de taxe şi impozite. Cota generală de TVA a scăzut de la 24% până la 20%, iar cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită în irigaţii a scăzut de la 24% până la 9%. De asemenea, impozitul pe dividende a scăzut de la 16% până la 5%, aplicându-se şi pentru profitul aferent anului trecut, iar unele accize au fost diminuate faţă de nivelul din 2015.













RELATED ARTICLES