Până la 3.000 de europeni care au plecat să lupte sau au trăit alături de organizația jihadistă Statul Islamic (SI) în Irak și Siria ar putea reveni în Europa, relevă un raport elaborat de Rețeaua europeană de sensibilizare privind radicalizarea (RAN), structură creată de Comisia Europeană, transmite AFP.
„Majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene se așteaptă la o creștere lentă, dar progresivă, a revenirii combatanților” SI și ai grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostul Front Al-Nosra afiliat Al-Qaida), subliniază documentul citat.
Numărul acestor combatanți ce revin în Europa ar urma să crească mai ales dacă autoproclamatul „califat” al Statului Islamic, care a pierdut teritorii substanțiale în Siria și Irak în ultimele luni, „va fi învins militar sau se va prăbuși”, notează raportul, care a fost remis în luna iulie membrilor Comisiei Europene.
Diverse estimări prevăd „între 1.200 și 3.000 reveniri” ale europenilor cu „diferite antecedente”, în mare parte „femei și copii”, adaugă RAN.
Potrivit aceluiași raport, în perioada 2011-2016, „peste 42.000 de combatanți teroriști străini” au plecat din 120 de țări pentru a se alătura Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic) — un aflux de o amploare nemaintâlnită în istoria jihadului în lume — dintre care „peste 5.000 din Europa”.
Majoritatea combatanților jihadiști străini europeni ajunși în Siria și Irak au provenit din Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Olanda, Spania și Suedia. Conform Uniunii Europene, 15-20% dintre aceștia au murit în lupte, 30-35% au revenit deja în țările de origine europene și circa 50% încă se află în Irak și Siria.