Alegeri anticipate în Marea Britanie

0
43


Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat marți decizia de a convoca alegeri generale anticipate pe data de 8 iunie „pentru a face din Brexit un succes”, adăugând totodată că guvernul are nevoie de unitate politică în negocierea termenilor ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, conform publicației britanice The Telegraph.

În anunțul făcut în fața reședinței oficiale din Downing Street, Theresa May și-a comunicat decizia de a nu mai aștepta până la următorul ciclu electoral, care urma să aibă loc în 2020.

„Tocmai am prezidat reuniunea cabinetului unde am căzut de acord că guvernul ar trebui să convoace alegeri generale pentru data de 8 iunie”, a spus șefa executivului de la Londra.

May a subliniat că, în opinia sa, organizarea de alegeri anticipate reprezintă singura cale de a garanta stabilitatea pentru anii ce vor urma și, de asemenea, și-a avertizat oponenții că această decizie nu va schimba cursul Brexit.

Lira sterlină a trecut înapoi în teritoriu pozitiv după declarațiile premierului britanic, aceasta crescând cu 0,1% contra dolarului american la 1,257, o revenire după scăderea de 0,3% care a avut loc în cursul dimineții.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here