Europa nu își va transforma automat bugetele militare în creștere în mai multe echipamente livrate la timp: pentru aceasta, guvernele trebuie să cumpere împreună și să permită concurența între furnizorii din țările participante, susține economistul Gene Frieda într-o analiză publicată de Bruegel la 22 octombrie. Comenzile naționale mici și neregulate reduc avantajele producției la scară mare, cresc costurile și descurajează investițiile în capacități suplimentare, explică autorul.
Pe scurt
-
Gene Frieda, de la Bruegel, avertizează că finanțarea suplimentară nu rezolvă singură fragmentarea achizițiilor militare europene.
-
El propune ca Mecanismul Multilateral de Apărare, aflat în pregătire, să finanțeze comenzi comune suficient de mari și de stabile pentru a schimba producția și livrările.
-
Țările ar trebui să convină cerințele comune înainte de alegerea furnizorilor, iar firmele eligibile ale participanților să poată concura pentru contracte fără cote naționale garantate.
-
Marea Britanie, Țările de Jos, Finlanda și Polonia urmăresc înființarea mecanismului până în 2027; contribuția britanică inițială prevăzută este de 400 de milioane de lire.
-
România se numără printre țările care susțin proiectul distinct al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, condus de Canada, cu obiectivul începerii activității în 2027.
-
Autorul recomandă reunirea celor două inițiative dacă există acord politic. Aceasta este o propunere, nu o decizie de fuziune.
-
SAFE oferă până la 150 de miliarde de euro în împrumuturi rambursabile statelor UE; EDIP are 1,5 miliarde de euro în granturi pentru 2025–2027. Ambele sunt deja adoptate și au reguli proprii.
Analiza propune dezvoltarea Mecanismului Multilateral de Apărare, cunoscut sub abrevierea engleză MDM, într-o instituție creată prin tratat, deschisă unor participanți din UE și din afara Uniunii. Finanțarea sa ar trebui acordată proiectelor care aduc avantaje concrete față de achizițiile naționale sau de instrumentele existente: volume mai mari, standardizare, concurență ori angajamente mai lungi de cumpărare.
Guvernele ar trebui să stabilească mai întâi nevoia militară și componentele care trebuie să fie compatibile, apoi să lase furnizorii să concureze pentru soluție. Frieda recomandă începerea cu grupuri de țări ale căror nevoi se suprapun pentru anumite echipamente, astfel încât cooperarea să poată avansa fără a aștepta acordul tuturor statelor asupra tuturor achizițiilor.
Un obstacol este practica împărțirii producției între țări proporțional cu contribuția lor financiară, numită „juste retour”. Autorul recomandă limitarea ei strictă pentru muniția și componentele standardizate. Pentru sistemele modulare ar exista loc pentru participare industrială distribuită, iar pentru echipamentele foarte sensibile sau realizate după cerințe speciale, inclusiv submarine, ar fi necesare reguli adaptate. Participarea la finanțare ar oferi acces la competiție, fără a garanta fiecărei țări o cotă fixă de contracte.
Comenzile mai mari și predictibile ar putea încuraja producătorii să investească în utilaje, personal și furnizori. În schimb, accesul la finanțare mai ieftină, fără schimbarea modului în care sunt atribuite contractele, riscă să păstreze piețele naționale separate. Recomandarea de deschidere a pieței privește firmele eligibile din țările participante; nu presupune acces necondiționat pentru orice furnizor din lume.
Stocurile comune ar trebui folosite selectiv, pentru bunuri standardizate, interschimbabile și care pot fi depozitate în siguranță. Pentru tehnologii care se învechesc repede, precum unele drone, autorul avertizează asupra acumulării de sisteme complete. Eventualele efecte asupra deficitului și datoriei publice ar depinde de proprietatea economică, garanții și împărțirea riscurilor, nu ar rezulta automat din crearea mecanismului.
Propunerea ar folosi planificarea și standardele NATO, precum și organisme existente de achiziții, între care Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții și organizația europeană OCCAR. MDM ar rămâne independent juridic și ar putea alege organismul potrivit fiecărui program, fără să construiască o administrație paralelă pentru toate achizițiile.
MDM a fost propus în martie 2026 de Marea Britanie, Țările de Jos și Finlanda, iar Polonia s-a alăturat grupului până la reuniunea NATO din iulie. Declarația comună a celor patru guverne prevede trecerea la negocieri formale pentru un tratat și obiectivul înființării mecanismului până în 2027, cu respectarea procedurilor naționale de ratificare. Cele 400 de milioane de lire prevăzute de Londra reprezintă contribuția britanică inițială, nu capitalul total al unei instituții deja operaționale.
În paralel, Canada coordonează pregătirea Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, abreviată DSRB, destinată finanțării guvernelor și companiilor, inclusiv a firmelor mici din lanțurile de aprovizionare. La 7 iulie, guvernul canadian a anunțat sprijinul României și al altor șapte țări, pe lângă Canada, pentru înființarea băncii. Obiectivul declarat este ca aceasta să devină operațională în 2027, după procedurile interne necesare pentru tratat.
Frieda propune, dacă este posibil politic, reunirea funcțiilor MDM și DSRB într-o singură instituție, cu componente separate pentru achizițiile guvernamentale și finanțarea industriei. Dacă proiectele rămân distincte, recomandă reguli compatibile și posibilitatea unei reuniri ulterioare. Declarațiile britanico-canadiene privind complementaritatea lor nu reprezintă o decizie de fuziune.
Inițiativele aflate în pregătire se deosebesc de SAFE, instrumentul UE intrat în vigoare în mai 2025. SAFE pune la dispoziția statelor membre până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pe termen lung, care trebuie rambursate, pentru investiții în apărare prin achiziții comune. În principiu, sunt necesare cel puțin două țări participante; cadrul a permis temporar și achiziții naționale și impune condiții privind originea componentelor și eligibilitatea furnizorilor.
Programul european pentru industria de apărare, EDIP, adoptat în decembrie 2025, are o natură diferită: 1,5 miliarde de euro în granturi pentru perioada 2025–2027, inclusiv 300 de milioane de euro pentru industria de apărare a Ucrainei. El sprijină producția și achizițiile comune, cu propriile cerințe de eligibilitate. Aceste sume nu sunt bugetul MDM sau al băncii susținute de Canada.
Pentru România, sprijinul acordat proiectului DSRB face dezbaterea relevantă și dincolo de creșterea bugetului național de apărare. Accesul efectiv la finanțări și contracte va depinde de regulile fiecărei instituții și ale fiecărui program; susținerea unei inițiative nu asigură automat comenzi pentru companiile românești. Analiza Bruegel rămâne o recomandare de politică publică despre cum ar putea fi folosiți mai eficient banii pentru apărare.
