Carnegie Europe spune că Ucraina nu își poate proteja ruta maritimă din Marea Neagră fără Turcia

Ucraina depinde de Marea Neagră pentru supraviețuirea economică, iar partenerii europeni și NATO nu pot proteja această rută fără cooperarea Turciei. O analiză Carnegie Europe semnată de Thomas de Waal arată că Ankara rămâne principalul „paznic” al accesului naval militar în Marea Neagră, prin Convenția de la Montreux din 1936.

Pe scurt

1. Turcia a invocat Convenția de la Montreux la 28 februarie 2022, la patru zile după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

2. Ankara a restricționat trecerea navelor de război prin strâmtorile turcești, inclusiv întoarcerea unor nave rusești către Marea Neagră.

3. Politica Turciei a ajutat Ucraina să reziste atacurilor navale rusești asupra Odesei și altor porturi.

4. Aceeași politică împiedică și intrarea navelor NATO din afara Mării Negre, ceea ce limitează sprijinul naval direct pentru Ucraina.

5. Carnegie Europe spune că Europa și NATO trebuie să lucreze cu Turcia, România și Bulgaria pentru a sprijini Ucraina în interiorul limitelor Convenției de la Montreux.

Convenția de la Montreux dă Turciei control asupra trecerii navelor prin Dardanele și Bosfor, cele două strâmtori care leagă Marea Egee de Marea Neagră. Documentul a fost semnat în 1936 și stabilește reguli diferite pentru statele riverane Mării Negre și pentru țările din afara regiunii. Statele riverane au privilegii mai mari, iar navele militare ale statelor neriverane sunt limitate prin tonaj și durată de staționare.

La începutul invaziei ruse, Turcia a decis că războiul din Ucraina îi permite să aplice restricțiile prevăzute de Convenție. Ankara a blocat cererea Rusiei de a trimite patru nave de război în Marea Neagră și a avertizat atât state riverane, cât și state neriverane să nu trimită nave militare prin strâmtori.

Potrivit analizei, existau până la 30 de nave ale Flotei ruse din Marea Neagră aflate în afara regiunii, care ar fi putut încerca să revină la bazele lor. Faptul că acestea nu au intrat în Marea Neagră a contat în prima fază a războiului, când Rusia încerca să captureze sau să blocheze Odesa.

Această decizie a contribuit la schimbarea raportului de forțe pe mare. Ucraina, deși nu avea o flotă comparabilă cu a Rusiei sau a Turciei, a folosit drone maritime pentru a lovi Flota rusă din Marea Neagră. Nava amiral Moskva a fost scufundată la 14 aprilie 2022, iar Rusia a fost apoi forțată să își mute navele departe de Crimeea.

Importanța Mării Negre pentru Ucraina este economică și strategică. Înainte de război, peste 90% din exporturile agricole ucrainene treceau prin porturile maritime. Menținerea deschisă a celor trei porturi din regiunea Odesa este vitală pentru economie, exporturi și aprovizionare.

Politica Turciei nu este însă o aliniere totală cu Ucraina. Carnegie Europe descrie poziția Ankarei ca o combinație de sprijin pentru Ucraina și cooperare gestionată cu Rusia. Turcia vrea să limiteze escaladarea în Marea Neagră, să țină navele NATO neriverane în afara regiunii și să păstreze libertatea navigației civile, inclusiv pentru navele rusești.

Un oficial turc citat în analiză a descris aranjamentul din 2022 drept „Montreux Plus”. Rusia a fost împiedicată să își aducă navele înapoi în Marea Neagră, iar statele NATO din afara regiunii au acceptat să nu treacă nave militare prin strâmtori. Pentru Moscova, această înțelegere a fost acceptabilă deoarece a blocat și o prezență navală NATO mai mare în Marea Neagră.

Această linie reflectă strategia Turciei de „proprietate regională” asupra securității Mării Negre. Ankara preferă ca securitatea pe mare să fie gestionată în primul rând de statele riverane, în special Turcia, România și Bulgaria, nu de o prezență navală NATO mai largă.

În aprilie 2026, Turcia a anunțat formarea unui Maritime Component Command la Istanbul și a unui Black Sea Task Force pentru sprijinirea Ucrainei. Oficialii turci au subliniat că platformele navale vor fi furnizate doar de state riverane: Turcia, România și Bulgaria.

Convenția limitează și sprijinul direct pentru deminare. Din 2022, mai multe sute de mine au fost amplasate în Marea Neagră, iar unele au derivat, punând în pericol navele comerciale. Marea Britanie a donat Ucrainei două nave vânătoare de mine, dar Turcia le-a refuzat trecerea în Marea Neagră în ianuarie 2024, invocând interdicțiile Convenției pentru navele de război ale statelor beligerante. Alte două nave donate de Belgia și Țările de Jos se află, de asemenea, la Portsmouth.

În locul unei prezențe navale occidentale directe, Turcia a creat împreună cu Bulgaria și România un grup de luptă împotriva minelor. Această soluție se încadrează în logica Ankarei: securitatea Mării Negre trebuie gestionată de statele riverane.

Relația Turciei cu Rusia rămâne dificilă și pragmatică. Analiza vorbește despre o „rivalitate gestionată”, în care competiția istorică dintre Ankara și Moscova coexistă cu cooperarea economică și dorința comună de a limita interferența occidentală în regiune. Comerțul Turciei cu Rusia a crescut în timpul războiului, iar Turkish Airlines este cel mai mare transportator internațional care operează în Rusia.

Această poziție produce frustrări la Kiev. Ucraina consideră că Turcia nu condamnă suficient atacurile rusești asupra infrastructurii portuare și permite trecerea prin strâmtori a unor nave din așa-numita flotă fantomă rusă. Unele nave transportă petrol către rafinării turcești, iar altele ar transporta cereale luate din teritoriile ocupate ale Ucrainei.

După încheierea Inițiativei privind cerealele din Marea Neagră în iulie 2023, Ucraina a reușit să mențină o rută maritimă pe lângă coasta vestică a Mării Negre, cu sprijinul Turciei, României și Bulgariei. Din primăvara lui 2025, atacurile ruse asupra porturilor din regiunea Odesa s-au intensificat, afectând capacitatea de export și import a Ucrainei.

Carnegie Europe indică trei direcții prin care partenerii Ucrainei pot acționa fără să intre în conflict cu rolul Turciei. Prima este presiunea pentru inspecții mai stricte asupra petrolierelor vechi și nesigure din flota fantomă rusă care trec prin strâmtori. Expertul Yörük Işık estimează că aproximativ o cincime dintre cele cinci până la cincisprezece petroliere care tranzitează zilnic strâmtorile, în funcție de sezon, aparțin flotei fantomă ruse.

A doua direcție este consolidarea capacităților navale ale României și Bulgariei. Ambele sunt state riverane, membre UE și NATO, iar sprijinirea lor nu contrazice logica Convenției de la Montreux. România își dezvoltă flota, inclusiv prin achiziții din Turcia, iar planul UE pentru un hub maritim la Constanța se încadrează în această abordare.

A treia direcție este sprijinirea rolului Turciei într-o eventuală forță maritimă care ar susține Ucraina după un armistițiu sau o pace mai durabilă. Oficialii turci spun că o astfel de forță ar putea patrula, supraveghea aerian și monitoriza respectarea unui armistițiu în Marea Neagră.

Convenția de la Montreux este veche și conține formulări depășite, dar rămâne cadrul central al securității în Marea Neagră. Pentru Ucraina, aceasta a fost utilă deoarece a limitat forța navală rusă. Pentru NATO, aceeași convenție limitează intervenția navală directă a statelor neriverane.

Articolul Carnegie Europe arată că nu există o scurtătură în jurul Turciei. Dacă Europa vrea să ajute Ucraina să își păstreze ruta maritimă, trebuie să lucreze cu Ankara, să întărească România și Bulgaria și să găsească soluții care respectă Convenția de la Montreux, dar protejează mai bine porturile și transportul ucrainean.