CEDO constată tratament degradant în izolarea prelungită a doi foști magistrați din Turcia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că Turcia a supus doi foști magistrați unui tratament degradant prin restricții prelungite asupra contactului cu ceilalți deținuți, menținute fără justificări suficient de individualizate. În hotărârea de Cameră pronunțată la 3 noiembrie 2026 în cauza Gökçe și alții împotriva Turciei, Curtea a reținut încălcarea articolului 3 din Convenție pentru fostul judecător Süleyman Kul și fostul procuror İlhan Akıllı. Nu a constatat aceeași încălcare în cazul celorlalți doi reclamanți, ale căror regimuri de detenție permiteau contacte și activități diferite. Hotărârea nu este definitivă.

Toți cei patru reclamanți deținuseră funcții publice și fuseseră arestați sub acuzația de apartenență la organizația pe care autoritățile turce o desemnează drept FETÖ/PDY, în contextul de securitate de după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. Mutarea lor din celule comune în celule individuale s-a făcut prin decizii ale administrațiilor penitenciare. Guvernul a susținut că nu era vorba despre sancțiuni disciplinare de izolare și că deținuții își păstraseră vizitele, apelurile telefonice și accesul la facilități precum cărțile sau televizorul. Curtea a acceptat că anumite restricții puteau fi justificate, în principiu, prin securitatea penitenciarului și prevenirea reluării contactelor în interiorul organizației.

Curtea a analizat condițiile efective ale detenției, dincolo de încadrarea administrativă a măsurii. Articolul 3 interzice tortura și tratamentele inumane ori degradante, inclusiv în contextul combaterii terorismului. Cazarea singur pe timpul nopții nu încalcă, în sine, Convenția; judecătorii au examinat cât de restrictive erau regimurile aplicate efectiv, cât duraseră, ce scop urmăreau și ce efecte aveau asupra fiecărei persoane. Vizitele și apelurile telefonice au contat în evaluare, fără să compenseze automat celelalte restricții. CEDO este instanța Consiliului Europei, distinctă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În cazul lui Süleyman Kul, fost judecător la Curtea de Casație, perioada examinată a început la 8 octombrie 2016 și s-a încheiat cu eliberarea sa condiționată, la 7 iunie 2023. În primele aproximativ 19 luni, ieșea singur în curte pentru o oră pe zi și nu avea contact cu alți deținuți. Din 9 mai 2018, a putut petrece două ore zilnic în aer liber împreună cu alți doi deținuți, iar din 2019 a avut acces și la terenul de fotbal, 45 de minute pe săptămână. Curtea a ținut cont de această relaxare, dar a evaluat regimul pe întreaga durată, împreună cu celelalte restricții.

Kul reclamase și iluminarea artificială permanentă pe timpul nopții și verificări orare care îi întrerupeau somnul. Guvernul nu a prezentat elemente care să contrazică această relatare, pe care Curtea a acceptat-o, reținând efectele asupra odihnei și oboseala fizică și psihică. În noiembrie 2018, un psihiatru constatase dificultăți asociate șederii în celulă individuală, diagnosticase o tulburare de adaptare și prescrisese medicamente. Deși accesul la îngrijire medicală nu fusese restricționat, Curtea a observat că administrația nu pare să fi evaluat capacitatea lui de a suporta izolarea de lungă durată ori efectele acesteia asupra sănătății psihice.

Justificările pentru menținerea regimului au rămas generale, fără o examinare a conduitei sau a situației sale individuale. Curtea a constatat că autoritățile nu reevaluaseră dacă restricțiile mai erau necesare de-a lungul celor șase ani și opt luni. Durata, lipsa inițială a contactului cu ceilalți deținuți, perturbarea somnului, impactul psihic demonstrat și absența reevaluării au produs, împreună, o suferință care depășea nivelul inevitabil asociat detenției. Constatarea tratamentului degradant nu s-a bazat, așadar, doar pe numărul anilor petrecuți într-o celulă individuală.

Pentru İlhan Akıllı, fost procuror în Eskişehir, perioada analizată a fost 19 septembrie 2016 – 6 februarie 2018. Una dintre disputele factuale privea timpul petrecut în aer liber. Guvernul susținea că avea o oră zilnic, însă documentele administrației penitenciare confirmau inițial doar 30 de minute. Cererea de prelungire la o oră fusese aprobată în februarie 2017, dar, potrivit relatării acceptate de Curte, schimbarea a fost aplicată abia la 6 mai. Judecătorii au stabilit că, până atunci, ieșirile zilnice de 30 de minute se desfășurau în singurătate; ulterior, putea petrece o oră cu unul sau doi deținuți.

Akıllı nu a avut posibilitatea de a participa la activități sociale, sportive sau educaționale în perioada examinată. Justificările pentru continuarea separării invocau securitatea, dar nu analizau comportamentul său concret în penitenciar, iar instanțele interne nu realizaseră un control substanțial al măsurii. Curtea a apreciat cumulativ aceste elemente, alături de durata regimului și de lipsa contactului cu alți deținuți în primele opt luni, și a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 3. Aceeași concluzie fusese unanimă și pentru Kul.

Rezultatul a fost diferit pentru Musa Gökçe, fost funcționar al autorității de reglementare și supraveghere bancară. Deși a petrecut aproximativ doi ani și trei luni într-o celulă individuală, putea ieși zilnic timp de trei ore împreună cu alți deținuți. Curtea a luat în considerare și legăturile cu familia, cărțile, activitățile sportive și îngrijirea medicală, apreciind că păstrase un contact uman suficient și stimulare fizică și psihică. Nu a constatat o încălcare a articolului 3.

Eşref Köse, fost procuror, a petrecut aproximativ doi ani și 11 luni singur în celule la penitenciarul Bolu. Avea zilnic 90 de minute în curte cu un alt deținut, iar din mai 2018 i s-au extins posibilitățile de participare la activități sociale, sportive și de conversație. În toamna lui 2018, participarea la programele comune a fost restrânsă din nou, însă o instanță internă a anulat măsura în noiembrie. Majoritatea CEDO a considerat suficiente, în ansamblu, aceste contacte, activitățile, relațiile din exterior și îngrijirea medicală. O plângere distinctă privind o perioadă anterioară la penitenciarul Samsun a fost declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor interne de recurs, fără examinarea fondului acelei perioade.

Soluția privind Bolu a fost adoptată cu șase voturi la unu. În opinia sa separată, judecătoarea Oddný Mjöll Arnardóttir a considerat că majoritatea nu acordase suficientă greutate duratei și intensității izolării lui Köse ori lipsei unei reevaluări individualizate. Ea a contestat ideea că vizitele ocazionale, cărțile și televizorul puteau compensa insuficiența contactului uman zilnic, raportându-se inclusiv la standardul de cel puțin două ore de contact uman semnificativ recomandat de Regulile penitenciare europene, revizuite în 2020, pentru persoanele separate din motive de securitate.

Standardele Comitetului european pentru prevenirea torturii, publicate în 2011, cer ca izolarea administrativă de lungă durată să fie supusă unor controale riguroase și să includă un plan individual orientat spre revenirea la regimul obișnuit. Aceste standarde preventive completează contextul hotărârii, fără să se confunde cu o constatare automată a încălcării Convenției. În cele patru cazuri, Curtea a aplicat o evaluare individuală a efectelor cumulate ale condițiilor de detenție.

Pentru prejudiciul moral, Curtea i-a acordat lui Kul 7.000 de euro, iar lui Akıllı 3.000 de euro; fiecăruia i-au fost acordați încă 1.500 de euro pentru cheltuieli. Sumele trebuie plătite în trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Convenția permite părților să solicite, în termen de trei luni de la pronunțare și în condițiile articolului 43, retrimiterea cauzei la Marea Cameră. Executarea hotărârilor definitive este supravegheată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.