CEDO constată un proces inechitabil în Macedonia de Nord: apărarea nu a putut adresa întrebări minorei a cărei declarație a fost decisivă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că un bărbat condamnat în Macedonia de Nord la cinci ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei minore nu a beneficiat de un proces echitabil, deoarece apărarea nu avusese o posibilitate efectivă de a adresa întrebări copilului a cărui declarație fusese decisivă pentru condamnare. În hotărârea B.G. împotriva Macedoniei de Nord, pronunțată în unanimitate la 3 noiembrie 2026, judecătorii au acceptat că existau motive întemeiate pentru protejarea minorei de o nouă audiere la proces. Au considerat însă insuficiente măsurile prin care instanțele încercaseră să compenseze dezavantajul apărării. Hotărârea nu este încă definitivă.

Audierea care a devenit proba centrală a dosarului a avut loc în dimineața de 3 august 2021, la parchet, în prezența procurorului, a avocatului minorei, a unui reprezentant al serviciului social, a unui expert în psihiatrie și a unui părinte. A fost înregistrată audiovizual. B.G. și avocatul apărării nu au participat și nu fuseseră informați despre organizarea ei; bărbatul a fost arestat și a beneficiat de asistența unui avocat în aceeași zi, după audiere. Expertul a recomandat ulterior evitarea unei noi participări a copilului la procedura penală, din cauza riscului de retraumatizare.

Dosarul a trecut prin două judecăți în primă instanță. Prima condamnare, la zece ani de închisoare, pronunțată în mai 2022, a fost desființată de Curtea Supremă în noiembrie același an, deoarece înregistrarea nu fusese administrată corespunzător ca probă, iar conținutul ei nu fusese consemnat descriptiv în procesul-verbal al ședinței. La rejudecare, înregistrarea a fost redată din nou, iar conținutul a fost consemnat. La 29 iunie 2023, instanța l-a condamnat pe B.G. la cinci ani de închisoare. Condamnarea a fost menținută în apel în mai 2024 și de Curtea Supremă în octombrie 2024. Corectarea modului de prezentare a probei nu rezolvase însă problema participării apărării la obținerea ei.

Guvernul a susținut la Strasbourg că procedura protejase o victimă vulnerabilă de riscul unei noi traumatizări. A invocat necesitatea audierii rapide, recomandarea expertului, posibilitatea judecătorilor de a urmări înregistrarea și faptul că apărarea putuse pune întrebări părintelui și expertului. În opinia sa, avocatul ar fi putut propune întrebări scrise pentru minoră și nu folosise la timp această posibilitate. Curtea a acceptat prima parte a argumentului: existau motive întemeiate pentru ca minora să nu fie audiată la proces și pentru folosirea înregistrării. Articolul 6 nu impune, în asemenea cauze, o confruntare directă între copil și acuzat sau avocatul acestuia.

Examinarea nu se încheia însă cu justificarea absenței copilului. Curtea a analizat și greutatea declarației în condamnare, precum și garanțiile oferite pentru verificarea fiabilității sale. Cu cât o asemenea probă are o importanță mai mare, cu atât măsurile compensatorii trebuie să fie mai puternice. În acest dosar, declarația minorei fusese decisivă. Ceilalți martori nu avuseseră cunoștință directă despre faptele imputate, ci relataseră ceea ce le spusese copilul. Audierea lor și observațiile expertului puteau sprijini indirect relatarea, dar nu înlocuiau posibilitatea apărării de a obține răspunsuri la propriile întrebări.

Înregistrarea avea, la rândul ei, o utilitate reală: permitea judecătorilor să își formeze o impresie despre declarație, iar apărării să conteste credibilitatea acesteia. CEDO a considerat totuși că, în circumstanțele cauzei, simpla redare nu era suficientă. Nu a criticat normele interne care protejau copilul. Acestea permiteau transmiterea întrebărilor prin autoritatea care conducea procedura, printr-un psiholog, asistent social sau alt expert, fără confruntarea minorei cu acuzatul. Problema era modul în care aceste posibilități fuseseră aplicate concret.

Disputa privind întrebările scrise a fost esențială. După încheierea anchetei, apărarea primise o notificare generală care îi permitea consultarea dosarului și propunerea de probe suplimentare în 15 zile. Aceasta nu conținea însă o invitație explicită de a formula întrebări pentru minoră. Instanțele interne au considerat că apărarea avusese o asemenea posibilitate, fără să identifice clar temeiul termenului invocat. Curtea europeană a observat că nu fusese demonstrat nici că depășirea termenului general ar fi împiedicat exercitarea dreptului în faza judecății. Când avocatul a cerut audierea copilului la rejudecare, în mai 2023, instanța a respins cererea, fără să îi indice alternativa întrebărilor scrise.

Judecătorii au examinat și organizarea audierii inițiale. Autoritățile trebuiau să prevadă că aceasta putea fi singura ocazie de a adresa întrebări minorei, având în vedere protecțiile speciale aplicabile. Nu explicaseră însă o urgență concretă care să justifice excluderea chiar și a participării indirecte a unui avocat al apărării. Identitatea suspectului era deja cunoscută, iar arestarea și desemnarea avocatului au avut loc în aceeași zi. Nici Guvernul, nici instanțele nu arătaseră că o asemenea participare indirectă ar fi fost contrară intereselor copilului.

CEDO a respins și ideea că apărarea renunțase la dreptul de a contesta această probă. B.G. obiectase în ambele cicluri de judecată, solicitase audierea minorei la rejudecare și ridicase problema în căile de atac. Instanțele fuseseră astfel avertizate suficient asupra dezavantajului său. În plus, hotărârile interne nu arătau că declarația fusese evaluată cu o prudență specială, iar plângerile avocatului privind folosirea întrebărilor sugestive nu primiseră atenția necesară. Evaluarea credibilității făcută de expert nu compensa, în aceste condiții, lipsurile procedurii.

Protejarea copilului și garanțiile apărării figurează împreună și în Convenția de la Lanzarote privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale. Articolul 35 prevede limitarea audierilor la ceea ce este strict necesar și posibilitatea înregistrării lor pentru folosirea ca probă. Articolul 30 cere, în același timp, ca măsurile de protecție să respecte drepturile apărării și cerințele unui proces echitabil. În cauza B.G., constatarea încălcării s-a întemeiat pe Convenția europeană a drepturilor omului, după evaluarea insuficienței garanțiilor din acest dosar. CEDO este instanța Consiliului Europei, distinctă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea nu a acordat despăgubiri, deoarece reclamantul nu formulase o cerere în acest sens. Cererea separată de rambursare a 1.750 de euro pentru cheltuieli a fost respinsă în lipsa documentelor care să dovedească plata sau obligația de plată. Hotărârea Camerei nu achită reclamantul și nu dispune, prin dispozitiv, anularea condamnării. Părțile pot cere în trei luni trimiterea cauzei la Marea Cameră, în condițiile Convenției; cererea este supusă examinării unui colegiu de cinci judecători. Dacă nu este cerută trimiterea, hotărârea devine definitivă la expirarea termenului; devine definitivă și dacă părțile declară că nu vor cere trimiterea sau dacă un colegiu respinge o asemenea cerere.