CEDO declară inadmisibile cererile a cinci judecători români privind plata eșalonată a restanțelor salariale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat în unanimitate inadmisibile, ca vădit neîntemeiate, cererile a cinci judecători și foști judecători români privind plata eșalonată a unor restanțe salariale. Decizia din 13 octombrie 2026, comunicată în scris joi, 22 octombrie, este definitivă. Curtea a apreciat că eșalonarea, reeșalonarea și amânarea plăților nu au încălcat Convenția în circumstanțele concrete ale celor cinci cereri, deși întârzierile au fost considerabile.

Cei cinci reclamanți obținuseră hotărâri favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care activaseră fuseseră obligate să le plătească drepturi financiare rezultate din diferențe de remunerare considerate discriminatorii față de alte categorii de magistrați și funcționari. Potrivit sumelor declarate de reclamanți și prezentate de CEDO, creanțele rămase de achitat variau între 30.000 de euro și 571.891,74 euro.

În fața Curții de la Strasbourg, magistrații au invocat articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul de acces la o instanță, și articolul 1 din Protocolul nr. 1, privind protecția proprietății. Ei considerau că întârzierile și modificările succesive ale calendarului plăților au afectat dreptul de a obține executarea hotărârilor judecătorești definitive și dreptul de a beneficia de sumele recunoscute.

Disputa are la origine mai multe valuri de litigii salariale inițiate în sistemul judiciar românesc începând cu anii 2006–2009. Într-o primă etapă, instanțele au recunoscut diferențe nejustificate de salarizare și au acordat drepturi sau despăgubiri. Guvernul a adoptat ulterior acte normative pentru plata în tranșe a sumelor datorate, invocând impactul considerabil asupra bugetului public.

Un nou val de litigii a apărut în perioada 2016–2021, privind interpretarea hotărârilor anterioare și stabilirea indemnizațiilor la nivelul maxim pentru personalul aflat în situații comparabile. Interpretările Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la extinderea unor drepturi salariale recunoscute anterior prin hotărâri judecătorești, iar acumularea cererilor și a obligațiilor de plată a îngreunat estimarea costului total pentru buget.

În 2023, Guvernul a decis reeșalonarea unor tranșe restante pe cinci ani, începând cu 2024. Ulterior, pe fondul agravării deficitului bugetar, al procedurii europene de deficit excesiv și al dificultăților economice, autoritățile au modificat din nou calendarul. În 2025, o ordonanță de urgență a amânat până în 2026 plata tranșelor scadente în 2025 care nu fuseseră încă achitate la momentul intrării sale în vigoare.

Pentru evaluarea plângerilor, CEDO a analizat atât durata întârzierilor, cât și justificările invocate de stat și situația individuală a reclamanților. Curtea a reamintit că obligația de executare a hotărârilor judecătorești este o componentă esențială a dreptului de acces la justiție și că autoritățile nu pot invoca simpla lipsă a fondurilor pentru a refuza executarea unei datorii stabilite de instanță.

În cauza examinată, judecătorii europeni au constatat însă existența unor împrejurări excepționale, caracterizate prin amploarea și caracterul dificil de anticipat al obligațiilor financiare, constrângerile bugetare și necesitatea continuării serviciilor publice esențiale. Măsurile succesive de eșalonare au fost stabilite prin acte normative considerate previzibile și au urmărit reducerea cheltuielilor publice și consolidarea finanțelor statului.

Un element important a fost executarea progresivă a hotărârilor. Din informațiile dosarului, reclamanții primiseră cel puțin sume reprezentând între 29,17% și 40% din drepturile datorate. Curtea a ținut seama și de indexarea cu inflația a sumelor plătite în tranșe și de dobânzile de întârziere acordate în unele cazuri. Aceste mecanisme puteau diminua povara produsă de întârzieri, fără ca instanța să le considere o justificare generală pentru amânarea executării hotărârilor.

Situația materială a reclamanților a avut, de asemenea, un rol important. CEDO a remarcat că sumele restante erau substanțiale, dar a observat că veniturile lunare ale reclamanților erau considerabil mai mari decât salariul sau pensia medie din România, depășind inclusiv remunerațiile unor înalte autorități ale statului.

Curtea a apreciat că reclamanții nu au demonstrat că neplata imediată și integrală a diferențelor salariale i-ar fi privat de mijloacele necesare subzistenței sau i-ar fi expus unei vulnerabilități financiare deosebite. În consecință, întârzierile, deși importante, nu au fost considerate o sarcină individuală excesivă și nici o atingere adusă esenței dreptului lor de a obține executarea hotărârilor favorabile.

Decizia include și observații privind felul în care au fost stabilite drepturile salariale ale magistraților. CEDO a constatat că evoluția jurisprudenței constituționale și a Înaltei Curți a contribuit la reconfigurarea cadrului de remunerare fără modificarea formală a unor legi succesive.

Judecătorii de la Strasbourg au atras atenția că participarea magistraților la soluționarea unor chestiuni privind componente salariale de care ar putea beneficia ei înșiși este susceptibilă să genereze un conflict de interese. Curtea a evocat inclusiv posibilitatea apariției unei impresii de conflict de interese instituțional între puterea judecătorească și autoritățile legislative și executive, fără să stabilească răspunderea disciplinară sau personală a unor judecători.

CEDO a subliniat că stabilirea priorităților bugetare și repartizarea resurselor publice revin, în principal, puterilor legislativă și executivă, care dispun de o largă marjă de apreciere. Instanța europeană a arătat că nu îi revine sarcina de a stabili dacă România ar fi putut adopta alte măsuri economice pentru reducerea deficitului, atât timp cât cele examinate respectă echilibrul dintre interesele publice și cele individuale protejate de Convenție.

Miza financiară a litigiilor salariale depășește cele cinci cereri. Potrivit informațiilor prezentate de Guvern în procedura CEDO, Înalta Curte și Parchetul General solicitaseră pentru 2026 alocări de aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi. Suma reprezintă un necesar bugetar comunicat în cadrul cauzei, nu valoarea acordată celor cinci reclamanți și nici o plată efectuată în 2026.

Decizia CEDO nu privește, în mod automat, legalitatea tuturor măsurilor bugetare adoptate ulterior și nu înlătură obligația statului de a respecta hotărârile definitive. Curtea a evaluat mecanismele de eșalonare și efectele acestora asupra celor cinci reclamanți, fără să decidă asupra tuturor litigiilor interne legate de finanțarea drepturilor salariale din sistemul judiciar.

În reacția oficială din 22 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că decizia CEDO și litigiul său cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privesc chestiuni juridice distincte. Potrivit ÎCCJ, procesul intern nu a contestat, în principiu, posibilitatea eșalonării, ci respectarea de către autoritățile executive a propriului cadru normativ, inclusiv asigurarea resurselor pentru plățile datorate potrivit calendarului stabilit de Guvern.

ÎCCJ arată că posibilitatea statului de a stabili modalitatea și calendarul executării nu înlătură obligația autorităților de a respecta regulile pe care le-au instituit. Instanța supremă precizează că soluția de la Strasbourg nu validează și nu invalidează automat pretențiile din procesul său, care are alt obiect și alte temeiuri juridice. Poziția ÎCCJ este o reacție instituțională la decizia CEDO, nu o modificare a soluției definitive date celor cinci cereri individuale.