CEPS avertizează că UE trebuie să construiască aproape de la zero piața creditelor de carbon pentru 2040

Uniunea Europeană a decis deja că din 2036 creditele internaționale de carbon de înaltă calitate pot contribui într-o măsură limitată la obiectivul climatic pentru 2040, însă piața capabilă să furnizeze volumele necesare este încă foarte mică, iar standardul european de calitate nu este definit complet. O analiză CEPS avertizează că așteptarea evaluării oficiale programate pentru începutul lui 2033 ar putea lăsa prea puțin timp pentru dezvoltarea proiectelor, contractelor și sistemelor de verificare necesare înainte ca mecanismul să înceapă să fie folosit.

Problema nu mai privește existența obiectivului climatic, care a fost deja adoptat în legislația UE. Legea europeană a climei stabilește pentru 2040 o reducere netă de 90% față de 1990 și permite, de la 2036, folosirea creditelor internaționale de înaltă calitate până la un plafon echivalent cu 5% din emisiile nete ale Uniunii din 1990. Cel puțin 85% din reducerea necesară trebuie astfel realizată în interiorul UE.

Creditele internaționale permit contabilizarea în ținta unei țări a unor reduceri realizate în alt stat, în cadrul articolului 6 al Acordului de la Paris. Ele pot reduce costul atingerii unui obiectiv climatic și pot transfera finanțare către proiecte din țări unde reducerea emisiilor este mai ieftină, dar credibilitatea mecanismului depinde de demonstrarea faptului că reducerile sunt reale, suplimentare, permanente și nu sunt contabilizate de două ori.

UE a folosit în trecut credite internaționale în sistemul său de comercializare a certificatelor, dar le-a eliminat din arhitectura de conformare după probleme privind calitatea și oferta excesivă. Revenirea lor după 2036 este însoțită acum de cerințe mai stricte privind monitorizarea, verificarea, adiționalitatea, permanența, guvernanța, drepturile omului și beneficiile pentru țările partenere.

Noua lege nu definește însă singură exact ce proiect sau ce unitate va fi acceptată. Regulile de origine, criteriile de calitate și condițiile de achiziție trebuie stabilite prin legislație europeană suplimentară, iar o fază-pilot pentru 2031–2035 poate fi creată pentru a începe dezvoltarea unei piețe cu integritate ridicată.

Propunerea Comisiei din iulie privind EU ETS detaliază pentru prima dată modul în care o parte dintre aceste credite ar putea intra în arhitectura sistemului. Ea prevede punerea deoparte a până la 260 de milioane de certificate ETS, ale căror venituri din licitație ar finanța o facilitate pentru cumpărarea a până la 260 Mt de credite internaționale între 2036 și 2040.

Acesta este un model diferit de cumpărarea necoordonată de către fiecare operator industrial. Comisia ar centraliza achizițiile, ceea ce poate permite aplicarea unor criterii comune și poate reduce riscul ca participanții să caute cele mai ieftine unități fără o verificare suficientă a integrității lor.

Mecanismul are însă o condiție importantă. Până la 31 ianuarie 2033, Comisia trebuie să raporteze Parlamentului și Consiliului dacă există o piață suficientă pentru credite de înaltă calitate, cu evaluarea integrității de mediu, contabilizării, verificării, ofertei și cererii și implicațiilor pentru funcționarea ETS.

Dacă piața nu poate furniza credite suficiente care să îndeplinească standardele și să fie eficiente din punct de vedere al costurilor, propunerea prevede ajustarea traiectoriei ETS astfel încât reducerea internă să crească. Certificatele rezervate pentru cumpărarea creditelor și neutilizate în acest scop ar urma să fie direcționate către proiecte de decarbonizare industrială.

CEPS consideră că problema este calendarul. Dezvoltarea unui proiect eligibil, stabilirea acordurilor cu statul gazdă, validarea metodologiei, monitorizarea reducerilor și generarea efectivă a creditelor pot necesita ani, iar o cerere europeană care devine clară abia după analiza din 2033 poate veni prea târziu pentru mecanismul care începe în 2036.

Analiza mai arată că actuala ofertă este extrem de redusă în comparație cu scara pe care ar putea-o necesita UE. Autoarea susține că Bruxelles-ul trebuie să definească din timp criteriile suplimentare peste standardele Acordului de la Paris și să indice cine va cumpăra în eventuala fază-pilot, chiar dacă acele credite timpurii nu vor putea fi contabilizate direct în ținta din 2040.

Aceasta este recomandarea CEPS, nu o obligație decisă de instituțiile europene. Parlamentul și Consiliul trebuie să negocieze propunerea ETS a Comisiei, iar legislația specifică privind calitatea și utilizarea creditelor internaționale rămâne de construit. Diferența față de dezbaterea anterioară este că problema nu mai este dacă UE permite asemenea credite, ci dacă până la începutul deceniului următor va exista o ofertă suficientă de unități pe care Uniunea să le considere credibile.