CEPS și PICUM cer soluții de ședere legală pentru migranții care nu pot fi returnați și critică extinderea custodiei

Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să ofere permise de ședere persoanelor a căror returnare este permanent imposibilă și să reducă folosirea custodiei în politica de migrație, susțin cercetători de la Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS) și organizația pentru drepturile migranților PICUM. Autorii contestă evaluarea succesului exclusiv prin numărul îndepărtărilor și avertizează că extinderea măsurilor coercitive poate prelungi situația de nesiguranță juridică a oamenilor fără să rezolve obstacolele care împiedică returnarea.

Recomandările intervin înaintea încheierii procedurii legislative pentru noul regulament european privind returnarea. Parlamentul European a aprobat la 17 iunie 2026 textul convenit cu negociatorii Consiliului, însă adoptarea formală de către Consiliu este încă așteptată. Regulamentul ar înlocui directiva din 2008 cu un sistem comun pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.

O decizie de returnare nu poate fi executată în orice împrejurare. Îndepărtarea trebuie amânată atunci când ar încălca principiul nereturnării, care protejează împotriva trimiterii într-un loc unde există un risc grav de tortură sau alte tratamente inumane. Pot interveni și impedimente umanitare ori tehnice. Autorii arată că, fără o cale de clarificare a statutului, persoana poate rămâne ani întregi cu o decizie neexecutabilă, cu acces limitat la locuință, muncă și servicii esențiale.

Concluziile se bazează pe cercetarea proiectului MORE din 2023–2025, desfășurată în șapte state UE, Regatul Unit și șase alte țări. Printre participanți s-au numărat 124 de persoane implicate în aplicarea regulilor, inclusiv polițiști, judecători și personal al centrelor de custodie, precum și 129 de persoane expuse riscului de îndepărtare. Mărturiile descriu mecanisme și experiențe din sistemele existente; ele nu măsoară efectele regulamentului care urmează să fie adoptat.

Susținătorii reformei urmăresc proceduri mai rapide și o cooperare mai bună între autorități. Consiliul arată că noul sistem ar introduce obligații de cooperare pentru persoanele fără drept de ședere și un ordin european de returnare, prin care informațiile esențiale ale unei decizii ar putea fi folosite în alt stat membru. Recunoașterea reciprocă ar rămâne inițial voluntară. Pentru cercetători, această eficiență administrativă trebuie evaluată împreună cu efectele asupra oamenilor și cu posibilitatea reală de a le soluționa situația.

Una dintre schimbările contestate privește luarea în custodie publică, o măsură administrativă de privare de libertate în vederea returnării. Față de plafonul actual de 18 luni, regimul general negociat permite până la 24 de luni, cu cel mult șase luni suplimentare dacă există risc de sustragere și schimbări care indică o perspectivă rezonabilă de îndepărtare, precum obținerea documentelor de călătorie. Pentru cazurile de securitate sunt prevăzute derogări judiciare. Cercetarea MORE descrie deteriorarea sănătății fizice și psihice asociată custodiei, izolării și incertitudinii prelungite, iar autorii contestă necesitatea extinderii acestei practici.

Obligația de cooperare poate fi însoțită de sancțiuni. Textul permite reducerea unor prestații, refuzul ori retragerea permisului de muncă și, dacă legislația națională prevede acest lucru, sancțiuni penale. Autorii sintetizează problema prin formula „cooperarea obținută prin detenție este constrângere, nu consimțământ”. Reprezentanți legali intervievați au descris folosirea custodiei pentru a determina persoane să accepte o plecare prezentată drept voluntară. Cercetătorii cer ca accesul la servicii esențiale și la drepturi să fie protejat, fără a deveni monedă de schimb pentru cooperare.

Nici îndepărtarea efectivă nu încheie întotdeauna parcursul migrator. În cele șase țări din afara UE studiate, cercetătorii au întâlnit frecvent persoane returnate care intenționau să plece din nou cât mai repede. În Albania și Georgia, posibilitatea intrării fără viză favoriza cicluri repetate de plecare și revenire. Autorii folosesc aceste observații pentru a contesta ideea că intensificarea returnărilor descurajează în mod durabil migrația; nu prezintă un procent reprezentativ pentru toate persoanele returnate din UE.

Regulamentul ar permite și acorduri pentru centre de returnare în țări terțe, care pot constitui destinația finală sau un punct de transfer către altă țară. Consiliul susține că partenerii trebuie să respecte standardele internaționale privind drepturile omului și principiul nereturnării. MORE nu a studiat asemenea centre în funcțiune. Autorii avertizează asupra riscurilor pornind de la alte transferuri documentate către țări cu care persoanele nu aveau legături, unde acestea au rămas fără sprijin și au fost nevoite să își continue deplasarea.

O vulnerabilitate suplimentară privește controlul acestor acorduri. Obligația specifică de monitorizare independentă din textul convenit se aplică aranjamentelor care prevăd returnarea ulterioară din țara terță. Autorii consideră că formularea lasă insuficient acoperite alte aranjamente și nu garantează o supraveghere explicită a drepturilor fundamentale. Critica privește garanțiile mecanismului propus, fără a demonstra că fiecare viitor centru ar produce aceleași încălcări.

Alternativele recomandate pornesc de la soluționarea situației individuale. Sprijinul juridic și social poate ajuta o persoană să înțeleagă dacă are un temei de ședere sau ce presupune o returnare. Autorii indică proiectul belgian Plan Together, care oferă familiilor asistență personalizată, și practici germane care separă accesul la îngrijiri medicale de controalele de imigrație. Scopul este ca solicitarea unui serviciu esențial să nu expună automat persoana procedurilor de îndepărtare.

Pentru șederea legală, autorii preferă proceduri permanente, accesibile prin cerere individuală, unor campanii excepționale de regularizare. Ei citează mecanismul spaniol arraigo, care permite obținerea unui statut legal prin cerere individuală, dar avertizează că un statut dependent de angajator sau de condiții greu de îndeplinit la reînnoire poate recrea precaritatea. Simpla suspendare a îndepărtării, precum statutul german Duldung, nu oferă aceeași stabilitate ca un permis de ședere.

Guvernele ar putea folosi marja lăsată de regulament pentru a păstra permisele naționale pe motive umanitare, asistența juridică și garanțiile împotriva îndepărtării înaintea examinării unei contestații, recomandă autorii. Ei cer și evaluări independente ale aplicării, care să urmărească soluționarea statutului, accesul la drepturi și consecințele returnării. Numărarea plecărilor ar rămâne astfel un indicator al activității autorităților, fără a deveni singurul criteriu al succesului.

CEPS, centrul de analiză din Bruxelles, a publicat cercetarea la 11 septembrie 2026. Autorii sunt Davide Colombi, de la CEPS, și Chiara Catelli și Michele Levoy, de la PICUM, iar recomandările lor exprimă evaluarea reformei europene pe baza rezultatelor MORE.