Comisia apără eticheta UE pentru centrele de date, deși aceasta nu confirmă utilizarea efectivă a căldurii recuperate

Comisia Europeană a apărat în Parlamentul European alegerea de a indica pe viitoarea etichetă a centrelor de date pregătirea pentru reutilizarea căldurii, fără a măsura prin acel indicator cantitatea folosită efectiv. La schimbul de opinii din Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), din 10 noiembrie, directoarea generală adjunctă pentru energie Mechthild Wörsdörfer a explicat că operatorii nu ar trebui penalizați când lipsesc consumatorii locali care ar putea prelua căldura. Eurodeputații au cerut o distincție mai clară între capacitatea tehnică și rezultatele obținute. În paralel, Comisia speră să finalizeze până la sfârșitul anului un model de acorduri voluntare pentru integrarea centrelor de date în sistemul energetic local.

Sistemul se adresează în principal centrelor de date cu o putere instalată pentru echipamentele IT de cel puțin 500 kW, supuse raportării europene. Centrele mai mici pot participa voluntar. Etichetele sunt generate din informațiile raportate în baza de date europeană; ele nu reprezintă o inspecție independentă a fiecărei instalații.

Parlamentul European examinează dacă sistemul comun de etichetare a centrelor de date propus de Comisia Europeană descrie suficient de clar impactul real al acestora asupra mediului și asupra sistemelor energetice locale. În ședința Comisiei ITRE din 10 noiembrie, Mechthild Wörsdörfer a prezentat și apărat modul în care vor fi evaluate eficiența energetică, consumul de apă, energia utilizată și capacitatea instalațiilor de a contribui la funcționarea rețelelor electrice sau la recuperarea căldurii.

Schimbul de opinii a avut loc după adoptarea, la 21 septembrie, a actului delegat C(2026)3472, prin care Comisia stabilește un sistem european comun de evaluare. Noutatea din reuniunea parlamentară nu este lansarea etichetei, deja anunțată, ci clarificarea limitelor sale și confruntarea dintre criteriile alese de executivul european și așteptările eurodeputaților privind demonstrarea unei performanțe de mediu reale.

Problema este importantă într-un sector care se extinde rapid odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, a serviciilor cloud și a infrastructurii digitale. Potrivit estimărilor Agenției Internaționale a Energiei citate de Comisie, centrele de date din UE au consumat aproximativ 68 TWh de electricitate în 2024, iar cererea ar putea ajunge la 114 TWh în 2030. Creșterea ridică întrebări privind capacitatea rețelelor electrice, consumul de apă și posibilitatea ca energia necesară infrastructurii digitale să concureze cu cererea industriei și a altor consumatori.

Un centru de date transformă o parte foarte mare din energia electrică folosită de echipamente în căldură, care trebuie evacuată pentru menținerea temperaturilor de funcționare. În anumite condiții, această energie termică poate fi recuperată și folosită pentru încălzirea unor clădiri, pentru rețele de termoficare sau pentru alte procese care au nevoie de căldură.

Pentru ca recuperarea să funcționeze, nu este însă suficientă existența unor echipamente în interiorul centrului. Este necesară și o infrastructură externă prin care căldura să ajungă la un consumator, iar temperatura, distanța, cererea locală și costurile de conectare trebuie să permită utilizarea ei.

Actul delegat introduce noțiunea waste heat reuse ready, definită prin capacitatea unui centru nou sau modernizat de a capta și furniza căldura reziduală la limita instalației. Definiția include echipamente precum schimbătoarele de căldură, circuitele hidraulice dedicate și dispozitivele de măsurare. Ea nu condiționează calificarea de existența unei rețele externe de transport al căldurii sau a tehnologiilor de ridicare a temperaturii care ar permite utilizarea efectivă.

Prin urmare, două centre de date pot fi considerate pregătite pentru recuperarea căldurii chiar dacă numai unul are un consumator local care beneficiază efectiv de ea. Informația prezentată pe etichetă descrie disponibilitatea unei capacități tehnice, nu cantitatea de căldură livrată.

În discuția din ITRE, Wörsdörfer a justificat această alegere prin faptul că operatorii nu controlează întotdeauna existența unui utilizator în apropiere. Un centru poate investi în instalațiile necesare, dar să nu aibă o rețea de termoficare sau un alt consumator care să poată prelua energia. Penalizarea automată a operatorului pentru absența infrastructurii locale ar putea descuraja pregătirea pentru proiecte de recuperare care pot deveni posibile ulterior.

Sistemul propus de Comisie folosește două clasificări distincte de la A la G. Prima măsoară eficiența utilizării energiei, prin indicatorul PUE, care compară energia totală consumată de centrul de date cu energia utilizată de echipamentele informatice. A doua măsoară eficiența utilizării apei, prin WUE, raportând consumul de apă dulce la energia folosită de echipamentele IT.

Aceste clasificări nu alcătuiesc, în forma actuală, un scor unic al sustenabilității. Un centru care utilizează eficient electricitatea poate avea o performanță diferită în privința consumului de apă, iar reducerea energiei necesare răcirii poate presupune compromisuri tehnologice relevante pentru resursele de apă.

Interpretarea depinde și de condițiile locale. Consumul de apă are implicații diferite într-o regiune cu resurse abundente și într-una afectată de stres hidric. În mod similar, climatul, vechimea centrului, tipul său și gradul de utilizare a capacității influențează rezultatele indicatorilor. Tocmai de aceea, sistemul prevede ca etichetele să fie însoțite de un document explicativ comun privind limitele comparațiilor.

Eticheta va include și informații despre sursele de energie declarate, despre flexibilitatea oferită rețelei electrice și despre pregătirea pentru reutilizarea căldurii. Aceste informații nu trebuie confundate cu o certificare independentă că fiecare instalație produce deja toate beneficiile de mediu pe care le-ar putea oferi.

Indicatorul privind flexibilitatea consemnează dacă centrul furnizează funcții care sprijină flexibilitatea, stabilitatea, fiabilitatea sau reziliența rețelei, de exemplu deplasarea consumului în afara orelor de vârf. Este o informație de tip da/nu, care nu cuantifică singură volumul serviciilor ori economiile generate. Nu trebuie confundat cu indicatorul distinct privind pregătirea pentru reutilizarea căldurii.

Niels Fuglsang a întrebat de ce eticheta nu cuantifică efectiv căldura reutilizată. Aura Salla a cerut ca diferența dintre pregătirea tehnică și rezultatele reale să fie clară pentru utilizatori și abordată la revizuirea din 2028. Separat, Fuglsang a avertizat asupra riscului de greenwashing în prezentarea electricității: achizițiile acoperite contractual pe parcursul unui an nu demonstrează că un centru folosește electricitate regenerabilă în fiecare oră. Critica sa nu constituie o constatare de fraudă.

O altă problemă examinată în discuție privește modul în care eticheta tratează energia cu emisii reduse, inclusiv electricitatea din surse regenerabile și energia nucleară.

Textul Comisiei distinge între energia produsă în instalații proprii, energia asociată contractelor de achiziție pe termen lung și cantitățile acoperite prin garanții de origine. Aceste instrumente contractuale pot demonstra că operatorul a achiziționat sau a atribuit anumite cantități de electricitate unor surse declarate, în condițiile metodologiei europene.

Ele nu reprezintă însă, prin simpla lor existență, dovada compoziției fizice a energiei consumate de un centru de date în fiecare oră de funcționare. Compararea unor volume contractate sau certificate cu aprovizionarea efectivă într-un anumit interval necesită respectarea condițiilor de localizare, de contabilizare și, unde este prevăzut, de corespondență temporală.

Pentru unele cantități de electricitate din surse regenerabile sau nucleare, actul cere raportare separată în condiții mai stricte. Contractele de achiziție și garanțiile de origine trebuie să privească instalații puse în funcțiune ori modernizate substanțial pentru prelungirea duratei de viață cu cel mult zece ani calendaristici înaintea anului de raportare. Pentru garanțiile de origine din această categorie există și condiții mai stricte privind localizarea și corespondența temporală dintre producție și consum. Aceste criterii privesc categoria evidențiată separat, nu toate achizițiile energetice.

Discuția din ITRE a vizat și o inițiativă separată, destinată să transforme planurile tehnice ale centrelor de date în proiecte care funcționează efectiv împreună cu rețelele electrice și cu infrastructura locală.

Wörsdörfer a spus că executivul european speră să aibă gata modelul de acorduri tripartite până la sfârșitul lui 2026. Acesta ar urma apoi să fie testat în state și regiuni, adaptat circumstanțelor naționale și transpus în acorduri semnate de parteneri locali. Termenul prezentat privește pregătirea modelului, nu o obligație de semnare a tuturor acordurilor locale până la acea dată.

Inițiativa fusese lansată în iunie, când 14 asociații europene din sectorul digital și energetic au semnat o declarație de intenție, în prezența comisarului pentru energie și locuințe, Dan Jørgensen. Alte șase companii au exprimat sprijin pentru aplicarea modelului în contexte locale sau regionale. Declarațiile de intenție și sprijin nu echivalează cu acorduri de implementare finalizate pentru fiecare centru de date.

Potrivit foii de parcurs COM(2026)501, modelul ar putea acoperi schimbul de informații necesare planificării rețelelor electrice, alegerea amplasamentelor, transparența cererilor de racordare, utilizarea contractelor de cumpărare a electricității, contribuțiile la noi capacități de producție curată și recuperarea căldurii.

O altă componentă privește flexibilitatea consumului. Un centru de date ar putea, în funcție de caracteristicile activităților sale, să își adapteze o parte a cererii de energie la condițiile rețelei sau să folosească soluții de stocare. Posibilitatea concretă depinde însă de echipamente, de contracte, de necesitățile informatice și de regulile pieței energiei.

Documentul Comisiei menționează și acordurile flexibile de racordare la rețea, precum și nevoia de a limita rezervarea speculativă a capacităților de conectare. Aceste instrumente ar putea fi relevante în regiunile unde dezvoltarea infrastructurii digitale concurează cu noi proiecte industriale sau energetice pentru acces la rețea.

Acordurile pregătite sunt voluntare și nu reprezintă obligații noi aplicabile automat fiecărei autorități locale sau fiecărui centru de date. Modelul nu stabilește încă, pentru un proiect individual, cine finanțează extinderea rețelei, conectarea la termoficare ori instalarea echipamentelor de recuperare a căldurii. Aceste aspecte trebuie clarificate la nivelul acordurilor concrete.

Actul delegat C(2026)3472 a fost adoptat de Comisia Europeană la 21 septembrie 2026 și se află în procedura de control parlamentar 2026/2895(DEA). Parlamentul European a solicitat, la 6 octombrie, prelungirea cu două luni a perioadei inițiale de examinare. Instituțiile pot formula obiecții în condițiile procedurii aplicabile, dar nu pot modifica direct textul unui act delegat prin amendamente obișnuite.

Documentul prevede generarea primelor etichete electronice până la 15 august 2027, pe baza informațiilor raportate în baza de date europeană. Ele vor include clasificările de energie și apă și ceilalți indicatori definiți în anexe. Aplicarea calendarului depinde de finalizarea procedurii privind actul delegat.

În paralel, Comisia pregătește o intervenție juridică diferită: stabilirea unor eventuale standarde minime obligatorii de performanță pentru centrele de date. Consultarea publică lansată în septembrie rămâne deschisă până la 14 decembrie 2026, iar propunerea legislativă este planificată pentru trimestrul al doilea din 2027.