Comisia avertizează că proiectul irlandez pentru bugetul UE reduce capacitatea comună de reacție la crize

Comisia Europeană avertizează că noua casetă de negociere pregătită de președinția irlandeză pentru bugetul UE 2028-2034 reduce prea mult capacitatea Uniunii de a mobiliza bani în comun atunci când apar crize și riscă să dilueze una dintre schimbările centrale propuse pentru următorul cadru financiar: legarea mai strânsă a plăților europene de investiții și reforme. Piotr Serafin, comisarul european pentru buget, antifraudă și administrație publică, a formulat aceste obiecții după discuția miniștrilor pentru afaceri europene din 13 octombrie. Președinția irlandeză susține, în schimb, că documentul păstrează suficientă flexibilitate și trebuie privit ca un compromis între pozițiile celor 27 de state.

Disputa asupra flexibilității pornește de la una dintre problemele pe care Comisia a încercat să le corecteze atunci când a proiectat noul buget. În actualul cadru financiar, o mare parte a banilor este repartizată în avans pentru perioade lungi, iar modificarea destinației lor în timpul unei crize presupune negocieri și ajustări juridice. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pandemia, criza energetică, incendiile, inundațiile și noile presiuni de securitate au arătat limitele unei arhitecturi în care majoritatea resurselor sunt deja rezervate înainte ca evenimentele neprevăzute să apară.

Propunerea Comisiei pentru 2028-2034 a fost construită tocmai pentru a lăsa mai mult spațiu de manevră. Executivul european a propus categorii bugetare mai largi, posibilitatea realocării mai rapide între priorități și mecanisme suplimentare pentru situații de criză. Printre acestea se află un mecanism care ar putea mobiliza aproape 400 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru state în cazul unor crize grave. Acest instrument este diferit de cheltuielile bugetare obișnuite și nu trebuie tratat ca o anvelopă de granturi disponibilă permanent.

Caseta irlandeză păstrează arhitectura generală a viitorului buget, dar reduce valoarea mai multor componente propuse de Comisie. Totalul angajamentelor pentru perioada 2028-2034 ar coborî de la aproximativ 1.984,9 miliarde la 1.825,5 miliarde de euro în prețuri curente. Reducerea de aproximativ 8% era deja contestată de negociatorii Parlamentului European, însă intervenția Comisiei din 13 octombrie pune accentul pe o consecință diferită: un buget mai mic și cu resurse comune mai restrânse poate avea mai puțin spațiu pentru reacție atunci când prioritățile se schimbă în timpul perioadei de șapte ani.

Această problemă nu este identică cu flexibilitatea pe care statele o pot avea în interiorul propriilor planuri. Președinția irlandeză susține că noua structură oferă guvernelor posibilitatea de a adapta mai ușor utilizarea fondurilor și că rubricile bugetare păstrează mecanisme pentru a răspunde la circumstanțe noi. Comisia privește însă separat flexibilitatea națională și capacitatea Uniunii de a mobiliza resurse comune pentru o criză care afectează mai multe state sau pentru o prioritate europeană apărută după adoptarea bugetului.

Diferența devine concretă în cazul unei situații care nu poate fi atribuită unui singur program. Un incendiu major poate necesita protecție civilă, reconstrucție regională și sprijin agricol. O criză de securitate poate necesita simultan infrastructură, apărare, energie și sprijin pentru statele aflate la frontiera externă. Dacă banii sunt în mare parte programați în anvelope naționale sau în priorități fixe, răspunsul comun depinde de dimensiunea rezervelor și a instrumentelor care pot fi mobilizate fără reconstruirea întregului buget.

A doua dispută privește modul în care vor fi cheltuiți cei mai mulți bani care ajung direct în state. Comisia a propus introducerea planurilor naționale și regionale de parteneriat, prin care coeziunea, agricultura, politica socială, pescuitul, migrația, gestionarea frontierelor și securitatea ar urma să fie programate într-un cadru comun. Planurile nu sunt concepute numai ca liste de proiecte. Ele trebuie să conțină investiții și reforme și să răspundă problemelor identificate la nivel european.

În modelul propus de Comisie, recomandările specifice de țară formulate anual în cadrul Semestrului European au un rol direct. Dacă, de exemplu, unui stat i se recomandă îmbunătățirea administrației, reformarea unei părți a pieței muncii, întărirea sistemului judiciar sau eliminarea unor blocaje pentru investiții, planul european poate combina finanțarea investițiilor cu reformele necesare pentru ca banii să producă rezultatul urmărit.

Mecanismul preia o parte din logica utilizată în Mecanismul de redresare și reziliență. Plățile nu ar depinde exclusiv de facturile pentru proiecte, ci de atingerea unor jaloane, ținte sau rezultate convenite. Consiliul și-a stabilit în iunie poziția parțială privind această arhitectură și a păstrat principiul unei legături între reforme, investiții și finanțare. Fondurile ar urma să fie eliberate de Comisie după îndeplinirea jaloanelor și țintelor stabilite în plan.

Pentru beneficiari, această schimbare poate avea efecte contradictorii. Legarea banilor de rezultate poate crește presiunea asupra guvernelor pentru a implementa reformele asumate, dar poate crea și riscul ca întârzierile într-o reformă națională să afecteze investiții sau beneficiari care nu controlează acea reformă. Comisia a propus garanții prin care regiunile să nu își piardă finanțarea pentru probleme de care nu sunt responsabile, iar modul exact în care aceste protecții vor funcționa rămâne parte a negocierii.

Disputa nu este, prin urmare, dacă vor exista sau nu reforme în planurile naționale. Principiul apare atât în propunerea Comisiei, cât și în poziția parțială adoptată de Consiliu în iunie. Problema este cât de precis va rămâne mecanismul care leagă prioritățile europene, recomandările de țară, jaloanele și plățile atunci când textul final este negociat între state.

Această condiționalitate are și o componentă legată de statul de drept. Propunerea Comisiei pentru viitorul buget include recomandările din raportul anual privind statul de drept în cadrul de referință pentru planurile naționale și regionale. Reformele privind justiția, combaterea corupției, pluralismul media sau sistemele de control instituțional ar putea astfel fi susținute prin investiții și jaloane convenite cu statele. Aceste mecanisme sunt distincte de Regulamentul privind condiționalitatea bugetară, care continuă să funcționeze separat.

O a treia componentă a conflictului este venitul propriu al Uniunii. Serafin a cerut statelor să avanseze în discuția privind noile resurse proprii, deoarece următorul buget trebuie să finanțeze priorități noi și, în paralel, să acopere rambursarea datoriei comune contractate pentru NextGenerationEU. Comisia propusese un pachet de noi surse de venit care ar genera în medie aproximativ 58,5 miliarde de euro pe an în perioada următorului MFF.

Președinția irlandeză include în caseta de negociere o serie de resurse proprii, dar problema rămâne una dintre cele mai dificile pentru state deoarece deciziile în acest domeniu necesită unanimitate și proceduri naționale de aprobare. Parlamentul European a legat la rândul său acceptarea viitorului buget de progresul în găsirea unor venituri europene suplimentare, pentru a evita ca rambursarea datoriei și noile priorități să fie finanțate prin comprimarea programelor existente.

Thomas Byrne, ministrul de stat irlandez pentru afaceri europene și apărare, a prezentat caseta de negociere drept un document destinat să apropie pozițiile celor 27 de guverne. La reuniunea din 13 octombrie, el a subliniat că textul nu este un acord și că negocierile continuă. Președinția urmărește obținerea unui compromis politic până la sfârșitul lui 2026, astfel încât legislația programelor să poată fi finalizată în 2027 și finanțarea să înceapă fără întrerupere la 1 ianuarie 2028.

Următorul test vine la nivelul liderilor europeni. Consiliul European din 15-16 octombrie va discuta cifrele și elementele politice ale casetei, dar o discuție la summit nu înseamnă automat adoptarea cadrului financiar. Cadrul financiar multianual necesită acordul unanim al statelor membre în Consiliu, după obținerea consimțământului Parlamentului European.

Negocierea va decide astfel mai mult decât dimensiunea totală a bugetului. Ea stabilește cât din bani rămân disponibili pentru decizii comune în timpul unei crize, câtă libertate primesc statele în interiorul propriilor planuri și în ce măsură accesul la finanțare va continua să fie legat de reformele și rezultatele convenite la nivel european.