Comisia Europeană stabilește cum va fi calculat plasticul reciclat din sticlele PET

Comisia Europeană a adoptat noi reguli pentru calcularea plasticului reciclat din sticlele PET de unică folosință, o schimbare importantă pentru producătorii de băuturi, reciclatori, autorități naționale și industria ambalajelor. Metodologia stabilește cum se verifică și se raportează conținutul reciclat, inclusiv atunci când plasticul provine din reciclare chimică, nu doar din reciclare mecanică.

Pe scurt

1. Noile reguli stabilesc o metodologie comună pentru calcularea, verificarea și raportarea plasticului reciclat din sticlele PET de unică folosință.

2. Directiva privind plasticul de unică folosință cere 25% conținut reciclat în sticlele PET și 30% în toate sticlele de băuturi din plastic până în 2030.

3. Regulile se aplică sticlelor PET, inclusiv corpului sticlei, capacului, dopului, etichetei și manșonului, atunci când acestea există.

4. Reciclarea chimică va putea fi luată în calcul prin metoda „mass balance”, cu certificare externă anuală pentru operatorii vizați, iar IMM-urile vor fi verificate o dată la trei ani.

5. Într-o primă etapă, vor fi luate în calcul materialele reciclate în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European, iar din 21 noiembrie 2027 și unele materiale reciclate în țări OECD sau în țări cu acorduri echivalente de mediu și sănătate.

Sticlele PET sunt printre cele mai vizibile ambalaje din plastic din consumul zilnic, de la apă și băuturi răcoritoare până la alte băuturi ambalate în recipiente de până la trei litri. Uniunea Europeană are deja ținte pentru conținutul reciclat, dar atingerea acestor ținte depinde de o întrebare tehnică esențială: ce poate fi numit plastic reciclat și cum se dovedește acest lucru pe lanțul de producție.

Până acum, metodologia europeană se baza în principal pe reciclarea mecanică a PET-ului, tehnologia cea mai răspândită. Aceasta presupune sortarea, curățarea, mărunțirea și reprocesarea plasticului fără modificarea structurii sale chimice. Regulile noi extind cadrul pentru materiale care provin din alte metode, inclusiv reciclare chimică, atunci când aceste materiale pot fi urmărite și verificate.

Reciclarea chimică poate trata fluxuri de plastic care sunt dificil de reciclat mecanic, inclusiv materiale amestecate, contaminate sau cu aditivi. Spre deosebire de reciclarea mecanică, reciclarea chimică rupe plasticul în molecule mai mici, care pot fi folosite ca materie primă pentru plastic nou sau pentru alte substanțe chimice. Comisia prezintă această tehnologie ca o completare a reciclării mecanice, nu ca înlocuitor general al acesteia.

Regulile stabilesc că reciclarea mecanică rămâne, în general, preferabilă din punct de vedere al mediului atunci când poate produce materiale cu o calitate și performanță suficiente. Deșeurile care pot fi reciclate mecanic nu ar trebui trimise către reciclare chimică dacă rezultatul mecanic poate avea caracteristici similare de calitate sau performanță.

Elementul central al noii metodologii este calculul conținutului reciclat. Proporția de plastic reciclat din sticlele PET se calculează prin raportarea greutății plasticului reciclat folosit în sticle la greutatea totală a plasticului din sticlele PET introduse pe piața unui stat membru într-un anumit an. Anexele deciziei detaliază formulele pentru corpul sticlei, capace, dopuri, etichete și manșoane.

Această includere a etichetelor și manșoanelor contează deoarece o sticlă vândută consumatorului nu este formată doar din corpul PET. Ea poate include capac, dop, etichetă sau sleeve, iar aceste componente pot conține plastic reciclat sau plastic nereciclat. Metodologia cere ca ele să fie incluse în calculul greutății totale a plasticului.

Noile reguli folosesc o definiție strictă a plasticului reciclat. Pentru calculul țintelor, plasticul trebuie să provină din deșeuri post-consum, adică din produse care au fost deja puse pe piață și au devenit deșeuri după utilizare. Resturile generate în fabrică înainte de introducerea produsului pe piață nu sunt tratate la fel, deoarece pentru acestea există deja stimulente economice de recuperare.

În cazul reciclării chimice, problema este mai complicată deoarece plasticul poate fi descompus, amestecat cu materii prime virgine și transformat din nou în polimeri. În multe etape nu se mai poate măsura fizic, în produsul final, cât material provine exact din deșeuri post-consum. De aceea, Comisia introduce metoda „mass balance”, un sistem de contabilitate care urmărește cantitățile eligibile intrate în proces și cantitățile atribuite ieșirilor.

Metoda are limite clare. Operatorii nu pot atribui mai mult material reciclat decât au primit sau produs, iar contul de materiale atribuite nu poate deveni negativ. Perioada maximă pentru contabilitatea de tip mass balance este de trei luni, iar cantitățile atribuite nu pot fi transferate între facilități diferite ale aceleiași companii sau între companii diferite.

Regulile exclud folosirea drept conținut reciclat a materialului care ajunge în combustibili sau pierderi. Aceasta este abordarea „fuel-use excluded”: materialul provenit din plastic post-consum poate fi luat în calcul doar dacă rămâne pe o cale de reciclare către materiale non-combustibil. În cazul ieșirilor cu dublă utilizare, care pot deveni fie combustibili, fie materiale, operatorul trebuie să dovedească partea care rămâne efectiv pe traseul de reciclare.

Trasabilitatea devine o obligație pe întreg lanțul. Operatorii economici trebuie să transmită declarații pentru loturile de material, să păstreze documentele primite de la furnizori cel puțin cinci ani și să furnizeze informații despre material, origine, tehnologie de reciclare și eventuale importuri din țări terțe. Anexele includ modele de declarații care trebuie completate la originea deșeului, de reciclatori, de convertori, de operatorii alimentari și de importatori.

Operatorii care folosesc mass balance în procese unde materialul nu este polimer atât la intrare, cât și la ieșire vor avea nevoie de verificare externă la nivel de instalație. Verificarea va fi anuală pentru majoritatea operatorilor și o dată la trei ani pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii. Certificatele emise de verificatori trebuie transmise mai departe pe lanț, astfel încât autoritățile naționale să le poată colecta de la companiile care pun sticlele pe piață.

Statele membre vor colecta anual date de la operatorii care introduc sticle PET pe piața lor. Aceste date trebuie să acopere greutatea totală a plasticului din sticle, greutatea plasticului reciclat și proporția rezultată. Autoritățile naționale vor verifica datele pe baza riscului și vor transmite Comisiei atât cifrele, cât și un raport de control al calității.

Regulile stabilesc și ce materiale reciclate din afara Uniunii Europene pot fi luate în calcul. La început, contează materialele reciclate în Uniune și în țările Spațiului Economic European, unde respectarea standardelor europene de mediu poate fi verificată complet. Din 21 noiembrie 2027, vor putea fi luate în calcul și materiale reciclate în țări OECD, cu excepțiile posibile prevăzute de Regulamentul privind transferurile de deșeuri.

Pentru țările non-OECD, materialele vor putea fi luate în calcul doar dacă există acorduri sau aranjamente cu Uniunea Europeană care garantează standarde echivalente privind protecția sănătății și mediului. Aceste standarde trebuie să acopere gestionarea deșeurilor, reciclarea plasticului post-consum, responsabilitatea extinsă a producătorului sau sisteme echivalente și capacitatea statului respectiv de a asigura o gestionare ecologică a deșeurilor.

Comisia estimează că aproximativ 6.000 de companii din lanțul sticlelor PET ar putea intra sub incidența obligațiilor, dar numai aproximativ 3.000 ar suporta costuri administrative suplimentare directe pentru declarații și raportări. Costul unic pentru actualizarea procedurilor și sistemelor este estimat la 763.200 de euro pentru companii, iar costurile anuale ulterioare la 320.400 de euro.

Pentru reciclarea chimică, Comisia estimează că aproximativ 45 de companii care lucrează cu sticle de unică folosință ar putea avea costuri suplimentare pentru audit și certificare. Costul mediu suplimentar este estimat la 5.000 de euro pe an per companie, deoarece multe firme folosesc deja verificări voluntare cerute de partenerii din lanțul de valoare.

Pentru autoritățile publice, costurile de adaptare a procedurilor și sistemelor sunt estimate la 400.000 de euro pentru toate cele 27 de state membre, iar costurile anuale pentru verificarea și procesarea rapoartelor și certificatelor la 200.000 de euro. Comisia precizează că statele nu ar trebui să creeze sisteme complet noi, deoarece mecanisme similare există deja în legislația privind materialele în contact cu alimentele, deșeurile și ambalajele.

Decizia abrogă metodologia anterioară din 2023 și va intra în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia va revizui noile reguli cel târziu până la 1 ianuarie 2030, pe măsură ce tehnologiile de reciclare evoluează și reciclarea chimică ajunge la scară comercială mai mare.