Comisia propune evaluări ale riscurilor climatice până în 2029 și planuri naționale de reziliență până în 2030

Guvernele Uniunii Europene ar trebui să evalueze riscurile climatice până la 30 iunie 2029 și să adopte planuri naționale de reziliență până la 31 decembrie 2030, potrivit unei propuneri prezentate marți, 27 octombrie, de Comisia Europeană. Fiecare risc major ar trebui să aibă o autoritate publică responsabilă, iar prevenirea pierderilor provocate de caniculă, secetă sau inundații ar urma să intre mai sistematic în bugete, investiții și gestionarea infrastructurii.

Propunerea, înregistrată ca COM(2026) 730 în procedura legislativă 2026/0336(COD), ar introduce un cadru comun pentru identificarea, evaluarea și gestionarea riscurilor climatice în Uniunea Europeană. Regulamentul ar completa actuala Lege europeană a climei, care stabilește deja obligații generale de adaptare la schimbările climatice, prin cerințe mai precise privind evaluările de risc, planificarea, responsabilitățile publice și monitorizarea progreselor.

Comisia consideră că abordările actuale ale statelor membre sunt fragmentate. Evaluările naționale folosesc uneori scenarii climatice diferite, acoperă sectoare distincte și nu sunt actualizate după calendare comparabile. În consecință, unele riscuri care afectează simultan mai multe țări, precum seceta în bazine hidrografice comune, perturbarea rețelelor energetice sau întreruperea transporturilor, pot fi insuficient anticipate și coordonate. Noul regulament ar stabili cerințe comune de evaluare și elemente minime de analiză, lăsând statelor flexibilitatea de a alege măsurile concrete potrivite condițiilor naționale.

Agenția Europeană de Mediu (AEM) ar trebui să realizeze evaluarea europeană prevăzută de noul cadru până la 30 iunie 2028, cu actualizări la cinci ani. Analiza ar urmări principalele amenințări pentru populație, economie, infrastructură și ecosisteme, urgența intervenției și grupurile vulnerabile. Ar trebui să examineze și evenimentele cu probabilitate redusă, dar impact ridicat, pragurile critice și efectele în cascadă sau cumulate, în care o perturbare agravează alte probleme în sectoare interconectate.

Statele membre ar urma să finalizeze primele evaluări naționale până la 30 iunie 2029, cu actualizări la fiecare cinci ani. Acestea ar trebui să folosească cele mai bune informații științifice disponibile, să țină cont de evaluarea europeană și să includă dimensiunea regională și locală acolo unde este relevantă. Evaluările ar trebui publicate după finalizare, cu posibilitatea protejării informațiilor clasificate sau sensibile pentru securitate.

O schimbare importantă privește atribuirea responsabilității administrative. Fiecare stat ar trebui să identifice, pentru riscurile climatice majore, una sau mai multe autorități publice responsabile de gestionarea lor. Pentru România, aplicarea unui asemenea cadru ar presupune clarificarea rolurilor între administrația centrală și autoritățile competente pentru sănătate, apă, infrastructură, agricultură, protecție civilă și alte domenii expuse. Propunerea nu stabilește însă ce minister sau autoritate românească trebuie desemnată pentru fiecare risc; această alegere ar aparține statului, în limitele cerințelor europene.

Regulamentul ar introduce și o traiectorie comună de referință pentru încălzirea globală. Anexa I propune utilizarea unor repere de creștere a temperaturii medii globale, calculată pe perioade multidecenale, de 1,5°C până în 2030, 2°C până în 2050 și 3°C până la sfârșitul secolului, față de perioada 1850–1900. Aceste valori ar funcționa ca ipoteze comune pentru analiza riscurilor, nu ca noi obiective de emisii sau garanții că temperatura globală va urma exact această evoluție. Statele ar putea utiliza și scenarii naționale adaptate particularităților geografice, iar autoritățile publice ar trebui încurajate să ia în considerare traiectoria de referință atunci când pregătesc bugete, planuri teritoriale și evaluări de impact.

Comisia ar trebui să adopte primul plan strategic european pentru reziliență climatică până la 30 septembrie 2028, după finalizarea evaluării europene. Planul ar identifica riscurile prioritare și măsurile prin care Uniunea ar putea reduce vulnerabilitățile din domenii precum securitatea alimentară, energia, transporturile, sănătatea și ecosistemele. Documentul ar trebui să ia în considerare persoanele și comunitățile vulnerabile, regiunile afectate disproporționat și posibilitatea utilizării soluțiilor bazate pe natură, precum restaurarea zonelor umede și a altor ecosisteme care pot contribui la limitarea impactului climatic. Planul european ar urma să fie evaluat și actualizat până la 30 septembrie 2033 și ulterior la fiecare cinci ani.

La nivel național, fiecare guvern ar urma să adopte un plan strategic până la 31 decembrie 2030. Acesta ar trebui să explice principalele riscuri climatice identificate, obiectivele de reziliență, măsurile necesare, autoritățile responsabile, termenele de implementare, costurile estimate și sursele indicative de finanțare. Statele ar trebui să desemneze și o autoritate centrală de coordonare, cu capacitatea administrativă necesară pentru pregătirea și aplicarea planului. Planurile naționale ar fi actualizate la fiecare cinci ani și ar trebui să explice riscul rezidual — ceea ce rămâne după aplicarea măsurilor — și nivelul considerat tolerabil. Măsurile nu ar trebui să creeze vulnerabilități noi sau să agraveze riscurile existente.

Participarea autorităților regionale și locale și a publicului ar deveni o cerință explicită în elaborarea planurilor naționale. Articolul 7 prevede oportunități timpurii și efective de participare, accesibile și incluzive, iar contribuțiile primite trebuie luate în considerare. Aceasta ar permite integrarea informațiilor despre riscurile și vulnerabilitățile specifice orașelor, comunelor și regiunilor, fără să transfere automat tuturor administrațiilor locale aceleași obligații operative.

La pregătirea sau actualizarea planurilor, statele ar trebui să consulte celelalte țări ale UE susceptibile să fie afectate semnificativ, inclusiv cel puțin statele membre vecine. Consultările ar aborda riscurile comune, măsurile planificate și cooperarea, aspecte importante pentru bazinele hidrografice și rețelele de energie sau transport. Pentru România, obligația ar include cel puțin consultarea Ungariei și Bulgariei. Textul nu impune prin sine aceeași obligație față de vecinii din afara UE; cooperarea cu aceștia depinde de instrumentele juridice și diplomatice aplicabile.

Regulamentul nu ar impune un set identic de lucrări sau investiții tuturor statelor. Comisia urmărește să stabilească un cadru comun de evaluare, responsabilitate și planificare, în timp ce autoritățile ar putea decide cum răspund riscurilor specifice. Textul prevede că implementarea măsurilor din planurile naționale ar trebui să țină cont de evoluția riscurilor, de noile dovezi științifice, de costurile neprevăzute și de resursele financiare disponibile. Implementarea nu ar trebui să împiedice sau să întârzie activități urgente esențiale pentru securitatea națională și pregătirea apărării. Condiția privește aceste activități sensibile la timp, nu oferă o exceptare generală pentru orice activitate militară.

O componentă suplimentară privește monitorizarea pierderilor. Comisia propune ca Eurostat să publice, până la 31 decembrie 2030 și apoi anual, statistici privind decesele și pierderile economice atribuibile schimbărilor climatice, pe baza datelor furnizate de state și a altor surse relevante. Anexa V include și indicatori referitori la proporția pierderilor economice neasigurate și la costurile fiscale asociate riscurilor climatice. Obiectivul este îmbunătățirea comparabilității datelor și evaluarea rezultatelor politicilor de adaptare.

Comisia susține că noile cerințe ar trebui introduse fără multiplicarea inutilă a obligațiilor de raportare. Propunerea modifică Regulamentul (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, astfel încât informațiile privind reziliența să fie integrate în mecanismele existente. Statele ar putea reuni într-un singur plan strategic obligații care sunt în prezent distribuite între mai multe documente de planificare. Potrivit expunerii de motive, sectorul privat nu ar fi direct supus cerințelor noului regulament, deși companiile și investitorii ar putea fi afectați indirect de îmbunătățirea evaluărilor și a planificării publice. Raportarea statelor ar începe la 15 martie 2029 și s-ar repeta la doi ani, un calendar distinct de ciclurile de cinci ani ale evaluărilor și planurilor. Absența unor obligații directe pentru companii în această propunere nu înlătură cerințele care li se aplică deja prin alte norme.

Miza economică a reformei este considerabilă. În comunicarea COM(2026) 720, prezentată odată cu propunerea legislativă, Comisia estimează că adaptarea infrastructurii, clădirilor, ecosistemelor și economiei europene la viitoarele condiții climatice ar necesita investiții de aproximativ 70 de miliarde de euro anual. Executivul estimează că investițiile în reziliență pot produce, în mod obișnuit, beneficii echivalente cu de două până la zece ori valoarea lor, prin evitarea distrugerilor și a pierderilor economice, în funcție de intervenție.

Aceste valori reprezintă estimări economice și de investiții, nu noi alocări bugetare aprobate. Propunerea legislativă nu creează un fond european anual de 70 de miliarde de euro și nu stabilește contribuții financiare uniforme pentru fiecare stat membru. Finanțarea măsurilor ar putea proveni din combinații de resurse publice și private, programe europene existente și instrumentele viitorului cadru financiar multianual, ale căror alocări trebuie negociate separat. Comisia spune că va începe imediat să aplice abordarea în propria activitate; aceasta nu pune în vigoare obligațiile propuse pentru state.

Noua inițiativă este însoțită și de instrumente digitale pentru analiza riscurilor. Comisia și Agenția Europeană de Mediu pun la dispoziție un vizualizator european al riscurilor climatice, un catalog de instrumente pentru reziliență și o platformă cu exemple de proiecte și soluții de adaptare. Aceste servicii urmăresc să sprijine administrațiile, companiile și comunitățile în identificarea pericolelor precum canicula, inundațiile și seceta, precum și în selectarea unor măsuri adaptate locului și sectorului economic. Lansarea lor este distinctă de obligațiile propuse prin regulament.

În pregătirea cadrului, Comisia s-a bazat inclusiv pe prima evaluare europeană a riscurilor climatice, publicată de AEM în 2024. Aceasta identificase 36 de riscuri majore pentru Europa, unele ajunse deja la niveluri critice. Cea de-a doua evaluare europeană, aflată în pregătire pentru 2028, ar urma să ofere o analiză actualizată și să integreze mai sistematic implicațiile economice, sociale și de securitate. Publicarea documentului interimar de metodologie din 2026 nu reprezintă finalizarea acestei evaluări.

Propunerea Comisiei va fi examinată de Parlamentul European și Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare. Numai după un acord între colegiuitori, adoptarea formală și publicarea în Jurnalul Oficial ar putea noul regulament să intre în vigoare. Textul propune intrarea în vigoare în a douăzecea zi de la publicare, fără un termen de transpunere națională, deoarece instrumentul ales este un regulament direct aplicabil. Calendarul exact și conținutul obligațiilor pot fi modificate în cursul negocierilor.