Cele șase economii din Balcanii de Vest aveau, potrivit datelor pentru 2024, aproximativ 23 GW de proiecte eoliene și solare în dezvoltare, dar dispun de numai circa 1,5 GW de capacitate instalată din aceste surse, arată un nou ghid prezentat la 11 noiembrie 2026 de Secretariatul Comunității Energiei. Documentul identifică procedurile de autorizare, planificarea teritorială și coordonarea administrativă drept obstacole importante în transformarea proiectelor anunțate în centrale funcționale. Secretariatul recomandă desemnarea anticipată a unor zone de accelerare a energiei regenerabile, după evaluarea constrângerilor de mediu și a accesului la rețele, inspirându-se din Directiva europeană RED III. Primele aplicații sunt pregătite în fostele regiuni miniere și industriale Bitola, din Macedonia de Nord, și Elbasan, din Albania.
Pe scurt
-
Comunitatea Energiei recomandă celor șase economii din Balcanii de Vest să stabilească din timp unde pot autoriza mai repede proiecte eoliene și solare, după ce analizează efectele asupra mediului, utilizarea terenurilor și racordarea la rețea.
-
Portofoliul proiectelor eoliene și solare în dezvoltare însuma 23 GW în 2024. Ghidul indică o capacitate instalată de circa 1,5 GW, echivalentă cu aproximativ 7% din capacitatea de producere a electricității din regiune.
-
Încă aproximativ 10 GW de capacitate eoliană și solară ar trebui adăugați până în 2030 conform planurilor naționale pentru energie și climă.
-
Regulile UE privind zonele de accelerare nu sunt încă obligatorii în regiune în temeiul Tratatului Comunității Energiei. Ghidul recomandă începerea pregătirilor cu planurile teritoriale și datele disponibile.
-
Două proiecte-pilot, la Bitola și Elbasan, testează planificarea zonelor de accelerare pe terenuri miniere și industriale.
Datele utilizate indică o diferență considerabilă între capacitatea proiectelor anunțate și capacitatea deja instalată. În 2024, Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia cumulau aproximativ 23 GW de proiecte eoliene și solare de mari dimensiuni aflate în diferite stadii de dezvoltare. În schimb, capacitatea instalată din aceste două surse este estimată în ghid la aproximativ 1,5 GW, reprezentând numai 7% din capacitatea totală de producere a electricității din regiune.
Cele două cifre nu descriu aceeași categorie statistică. Portofoliul de 23 GW include proiecte prospective, care pot fi în faze diferite de planificare și nu au neapărat finanțarea, autorizațiile sau conectarea la rețea asigurate. Cei 1,5 GW reprezintă capacitate deja instalată, iar raportarea dintre cele două valori nu trebuie interpretată ca o rată de realizare a proiectelor individuale.
Planurile naționale pentru energie și climă prevăd adăugarea a aproximativ 10 GW de capacitate eoliană și solară până în 2030. Această țintă agregată ar necesita un ritm de dezvoltare mult mai rapid decât cel reflectat de capacitățile existente, în special în țările care depind încă într-o proporție importantă de producția de electricitate din cărbune și lignit.
Modelul propus prin zonele de accelerare a energiei regenerabile, cunoscute drept Renewables Acceleration Areas sau RAA, presupune identificarea în avans a teritoriilor unde proiectele pot fi realizate cu conflicte reduse privind mediul și utilizarea terenurilor.
Autoritățile trebuie să examineze încă din etapa de planificare potențialul eolian și solar, biodiversitatea, restricțiile de utilizare a terenurilor, apropierea de rețelele electrice și eventualele măsuri necesare pentru reducerea efectelor asupra mediului. Zonele considerate potrivite pot fi ulterior desemnate prin instrumentele de planificare aplicabile, astfel încât investitorii să cunoască mai devreme condițiile de dezvoltare.
Această schimbare nu elimină automat necesitatea autorizațiilor individuale. Ea urmărește ca o parte dintre problemele comune ale proiectelor dintr-o anumită zonă să fie examinate anticipat, reducând incertitudinea și repetarea unor analize administrative.
În Uniunea Europeană, directiva prevede identificarea și desemnarea unor zone de accelerare pentru tehnologii regenerabile, utilizând evaluarea strategică a mediului și criterii privind sensibilitatea ecologică a amplasamentelor. Proiectele care respectă cerințele aplicabile în asemenea zone pot beneficia de proceduri de autorizare mai rapide, în condițiile și cu garanțiile prevăzute de legislație.
Situația celor șase economii din Balcanii de Vest este însă diferită de cea a statelor membre. Potrivit Secretariatului Comunității Energiei, dispozițiile RED III privind desemnarea zonelor de accelerare nu au devenit încă obligatorii pentru regiune în temeiul Tratatului Comunității Energiei.
Aceste amplasamente pot avea avantaje pentru dezvoltarea proiectelor. Unele sunt deja afectate de activități industriale anterioare și pot dispune de drumuri, conexiuni electrice sau alte infrastructuri. Reutilizarea lor poate reduce presiunea asupra terenurilor agricole, ecosistemelor sensibile și spațiilor naturale nefragmentate.
Totuși, un teren industrial sau minier nu este automat potrivit pentru producția de energie regenerabilă. Pot fi necesare verificări privind contaminarea solului, stabilitatea geotehnică, condițiile de siguranță, accesul la rețea și costurile reabilitării.
La Bitola, în Macedonia de Nord, proiectul privește zona Bitola–Novaci, unde economia locală s-a dezvoltat în jurul exploatării cărbunelui și al complexului REK Bitola. Secretariatul și autoritățile locale cooperează pentru a identifica amplasamente potrivite și a pregăti planurile necesare. La Elbasan, în Albania, proiectul urmărește reutilizarea unor terenuri industriale, inclusiv din zona fostului combinat metalurgic.
În ambele cazuri, proiectele urmăresc identificarea unor amplasamente și dezvoltarea cadrului administrativ necesar. Memorandumurile de cooperare nu echivalează cu autorizarea definitivă a unor centrale sau cu punerea în funcțiune a capacităților de producție.
O componentă esențială a noilor recomandări privește evaluarea anticipată a efectelor asupra mediului. Secretariatul propune ca sensibilitatea ecosistemelor, utilizările concurente ale terenurilor și măsurile de atenuare să fie analizate în momentul desemnării zonelor, nu numai atunci când un investitor solicită autorizația individuală.
Există și avertismente asupra riscurilor grăbirii reformei. Într-o analiză publicată la 3 noiembrie, Climate Action Network Europe susține că introducerea rapidă a zonelor de accelerare poate produce conflicte dacă nu este însoțită de garanții reale privind protecția naturii, participarea publicului și distribuirea beneficiilor către comunitățile locale.
Organizația atrage atenția că mecanismele de protecție a biodiversității și regulile privind comunitățile energetice sunt aplicate inegal în regiune. Ea recomandă ca proiectele pe acoperișuri, foste mine și terenuri industriale să fie prioritizate, iar accelerarea pe terenuri naturale să depindă de evaluări și garanții de mediu funcționale.
Participarea publicului poate contribui la identificarea unor conflicte pe care analizele tehnice nu le surprind integral, precum efectele asupra activităților agricole, asupra peisajului sau asupra utilizării tradiționale a unor terenuri. Consultarea trebuie să permită examinarea alternativelor, nu doar prezentarea unui proiect ale cărui caracteristici au fost deja stabilite.
De aceea, orientările Secretariatului includ explicit datele despre infrastructura existentă și posibilitățile de conectare printre criteriile de selecție a zonelor de accelerare.
În analiza sa separată, CAN Europe avertizează că problemele de racordare afectează deosebit de mult proiectele mai mici și comunitățile energetice. Organizația invocă inclusiv situații în care conectarea la rețeaua de transport din Bosnia și Herțegovina poate dura până la șapte ani.
Proiectul prin care funcționează Centrul pentru accelerarea energiei regenerabile în Balcanii de Vest este sprijinit de Open Society Foundations – Western Balkans. Finanțarea dedicată activităților de asistență tehnică este distinctă de capitalul necesar pentru dezvoltarea celor aproximativ 10 GW suplimentari prevăzuți în planurile naționale.
Pentru evaluarea progreselor viitoare, vor fi relevante adoptarea unor criterii naționale de selecție, publicarea hărților zonelor propuse, finalizarea evaluărilor de mediu, aprobarea planurilor teritoriale și racordarea efectivă a capacităților noi.
