De ce lupta împotriva deepfake-urilor sexuale cade încă pe umerii victimelor

Când a aflat că fusese vizată de deepfake-uri sexuale, eurodeputata austriacă Lena Schilling a început să caute sprijin pentru situația stranie și dureroasă în care se trezise peste noapte. A cerut ajutor Parlamentului European, propriei echipe și organizațiilor care sprijină femeile afectate de asemenea abuzuri. Spre norocul ei, avea oameni alături și resurse pentru a începe demersurile, iar unele mecanisme de eliminare a materialelor au funcționat. Totuși, atunci când ne-a povestit ce a urmat, a descris o povară pe care sprijinul primit nu reușise să o înlăture. Victima este în continuare cea de la care se așteaptă să găsească și să raporteze fiecare copie a imaginii sale falsificate. După ce o persoană necunoscută a decis să o expună unui abuz greu de măsurat și de îndurat, tot ei îi revine munca necesară pentru a-i opri răspândirea. Iar aici vorbim despre o politiciană cu resurse, membră a Parlamentului European. Imaginați-vă ce presupun aceiași pași pentru cineva care nu are niciunul dintre aceste instrumente la îndemână.

În spatele fiecărei raportări se află, așadar, o persoană obligată să se confrunte din nou cu folosirea abuzivă a propriei imagini, fără să știe dacă cei care au văzut-o au înțeles că este un fals. Trebuie să revină la materialele pe care încearcă să le îndepărteze, să identifice locurile în care apar și să reia cererile când sunt încărcate din nou. O eliminare reușită poate aduce puțină liniște, dar nu încheie neapărat aceste demersuri. Cineva poate publica o altă copie, în alt loc, iar femeia vizată o ia de la capăt. Timpul și energia consumate astfel se adaugă unei situații pe care nu a ales-o și pentru care nu poartă nicio vină.

„Am avut norocul să am o echipă alături și resursele necesare pentru a obține ajutor și a acționa. Nu toate femeile au aceste lucruri”, ne-a spus Schilling. Este o recunoaștere onestă a avantajului de a avea ajutor într-un moment în care multe alte femei trebuie să se descurce singure. De aici pornește cererea ei ca platformele să își asume prevenirea răspândirii ulterioare a conținutului ilegal. Accesul la protecție nu ar trebui să depindă de oamenii pe care îi cunoști, de banii pe care îi poți cheltui sau de capacitatea de a continua să cauți. „Nicio femeie nu ar trebui lăsată să se descurce singură cu asta”, ne-a mai spus Lena Schilling.

Sprijinul unei echipe și accesul la asistență juridică pot ajuta victimele să obțină eliminarea imaginilor abuzive, însă aceste resurse nu sunt la îndemâna tuturor persoanelor vizate. Ilustrație generată cu AI

Afișează informațiile imaginii

Legendă imagine

Sprijinul unei echipe și accesul la asistență juridică pot ajuta victimele să obțină eliminarea imaginilor abuzive, însă aceste resurse nu sunt la îndemâna tuturor persoanelor vizate. Ilustrație generată cu AI

Drepturi de autor

@Ai Illustration

Sprijinul unei echipe și accesul la asistență juridică pot ajuta victimele să obțină eliminarea imaginilor abuzive, însă aceste resurse nu sunt la îndemâna tuturor persoanelor vizate. Ilustrație generată cu AI

Legea există, dar abuzurile continuă

Cum este posibil ca toate aceste demersuri să rămână în sarcina persoanei afectate, chiar și acolo unde legea interzice asemenea fapte? Am discutat despre distanța dintre protecția promisă și ceea ce se întâmplă pe internet cu Benjamin Shultz, cercetător și Data Fellow la organizația germană Agora Digitale Transformation, și cu Yasmin Kirzeder, responsabilă de comunicare. Agora a documentat expunerea membrilor Parlamentului European la aceste abuzuri în studiul „Targeted and Ignored”, iar explicațiile celor doi ne ajută să înțelegem de ce o imagine poate rămâne accesibilă în ciuda regulilor care ar trebui să o protejeze pe femeia vizată. Exemplul pe care îl dau este Franța, unde legea pedepsește comunicarea către public sau către o altă persoană a unor materiale sexuale falsificate folosind imaginea cuiva fără consimțământ. Cercetările Agora au identificat totuși asemenea cazuri care vizau parlamentare și eurodeputate franceze. O parte a dificultății vine din faptul că site-urile pe care apar materialele sunt adesea înregistrate în afara Europei, ceea ce complică intervenția pentru eliminarea lor. Pentru cel care vrea să le găsească, lucrurile pot fi mult mai simple. Este suficient ca paginile să apară în rezultatele Google sau ale altui motor de căutare.

Shultz și Kirzeder ne-au descris și felul în care fotografii obișnuite ale femeilor din viața publică sunt adunate pe forumuri și site-uri, lângă trimiteri către instrumente de „dezbrăcare” digitală. Imaginea folosită inițial pentru a prezenta activitatea profesională a unei persoane devine astfel materia primă a unui posibil abuz. Potrivit celor doi, magazinele de aplicații accesibile în Europa oferă în continuare asemenea instrumente. Între serviciul care permite falsificarea, site-ul care găzduiește rezultatul și motorul de căutare care îl face vizibil, există mai multe locuri în care răspândirea ar putea fi limitată. Faptul că unul dintre ele intervine nu înseamnă însă că materialul dispare și din celelalte.

Nu toate paginile identificate de Agora conțineau imagini falsificate. Pe unele se aflau solicitări ca cineva să le producă; altele foloseau numele și fotografia unei femei pentru a îndruma utilizatorii către un instrument de generare. A-ți descoperi portretul într-un asemenea loc, pus la dispoziția unor necunoscuți care discută despre falsificarea lui, poate fi tulburător chiar și atunci când nu găsești un deepfake deja realizat. Cercetarea a păstrat aceste situații separate, fără să trateze fiecare apariție a unui nume drept dovada existenței unei imagini sexualizate.

Cei doi ne-au explicat cum s-a făcut verificarea. Echipa deschidea adresele identificate prin motorul de căutare și, dacă pagina era accesibilă, examina pe scurt conținutul, limitându-și expunerea la materialele abuzive. Consemna apoi dacă era vorba despre imagini disponibile, trimiteri către instrumente sau cereri de producere a unor falsuri. Uneori, adresa returna o eroare, deși continua să apară în căutări. În aceste cazuri, cercetătorii înregistrau persistența rezultatului, fără să pretindă că materialul mai putea fi văzut pe pagina respectivă.

Dispariția unui site nu șterge, așadar, imediat toate urmele sale. Numele unei femei poate continua să apară alături de o trimitere către acel conținut, chiar dacă pagina nu se mai deschide. Iar o solicitare de a-i falsifica fotografia poate rămâne online independent de eliminarea unei imagini deja produse. Acestea sunt probleme diferite, care nu se rezolvă toate prin aceeași cerere de ștergere. Pentru cineva care încearcă să își recapete controlul asupra propriei imagini, o pagină închisă poate reprezenta un pas înainte, dar nu garanția sfârșitului calvarului prin care trece, pentru că nimic nu dispare pentru totdeauna din online.

Cercetarea Agora distinge între imagini falsificate, pagini care trimit către instrumente de generare și cereri de creare a unor deepfake-uri. Apariția numelui sau fotografiei unei persoane pe o asemenea pagină nu înseamnă neapărat că a fost produsă o imagine falsificată. Ilustrație generată cu AI, cu un personaj fictiv

Afișează informațiile imaginii

Legendă imagine

Cercetarea Agora distinge între imagini falsificate, pagini care trimit către instrumente de generare și cereri de creare a unor deepfake-uri. Apariția numelui sau fotografiei unei persoane pe o asemenea pagină nu înseamnă neapărat că a fost produsă o imagine falsificată. Ilustrație generată cu AI, cu un personaj fictiv

Drepturi de autor

@Ai Illustration

Cercetarea Agora distinge între imagini falsificate, pagini care trimit către instrumente de generare și cereri de creare a unor deepfake-uri. Apariția numelui sau fotografiei unei persoane pe o asemenea pagină nu înseamnă neapărat că a fost produsă o imagine falsificată. Ilustrație generată cu AI, cu un personaj fictiv

Ceea ce vedem este doar partea accesibilă a abuzului și a intimidării

Dincolo de paginile pe care echipa Agora a reușit să le verifice rămâne o întrebare la care cercetarea nu poate răspunde complet. Cât de mult material circulă în locuri în care cercetătorii nu au acces? Cele 200 de domenii analizate au fost alese în consultare cu alți experți, pentru a acoperi o varietate de spații publice în care asemenea imagini sunt produse și distribuite. Telegram, WhatsApp, X și alte platforme sociale nu au fost incluse, ne-au explicat Shultz și Kirzeder, din cauza dificultăților de acces la date pentru cercetare. Constatările descriu, prin urmare, ceea ce a putut fi observat în acest perimetru. Nu ne spun câte copii există în total și nici prin câte grupuri sau conversații private au trecut. Pentru o femeie care își descoperă imaginea pe unul dintre aceste site-uri, partea nevăzută poate fi tocmai cea care întreține nesiguranța. Nu știe dacă a găsit singura copie sau doar una dintre ele. Nici cercetătorii nu îi pot oferi această certitudine. După cum ne-au explicat, ei lucrează cu un eșantion, fără să poată inventaria fiecare folosire abuzivă a imaginii unui parlamentar.

Faptul că femeile identificate de Agora dețin mandate publice ridică și problema intimidării politice. Este greu să nu te întrebi dacă cineva urmărește să le umilească pentru pozițiile pe care le susțin, să le compromită în fața alegătorilor sau să le determine să se retragă. Cercetarea nu permite însă atribuirea unei asemenea intenții fiecărui caz. Shultz a precizat că indiciile privind folosirea abuzului pentru intimidare politică rămâneau anecdotice, fără suficiente dovezi pentru a demonstra existența unor campanii coordonate. Pentru o astfel de concluzie ar trebui să știm mai mult decât numele persoanelor vizate și adresele la care apar imaginile. Ar fi necesare dovezi despre cine le produce și le distribuie, despre eventualele legături dintre aceste persoane și despre o acțiune organizată în jurul unui obiectiv comun.

Rămâne totuși o miză publică, chiar și atunci când coordonarea nu poate fi demonstrată. O femeie aleasă trebuie să poată apărea într-o fotografie de la o dezbatere, să își prezinte activitatea și să vorbească în public fără ca această vizibilitate să fie tratată drept permisiune pentru sexualizarea ei. Când ne întrebăm ce efect poate avea abuzul asupra participării politice, merită urmărit și dacă persoanele vizate ajung să își limiteze prezența publică sau să renunțe la anumite activități pentru a se proteja. Studiul Agora nu stabilește amploarea unor asemenea consecințe.

În timp ce femeile vizate încearcă să elimine materialele deja răspândite, o parte a răspunsului european urmărește să intervină mai devreme, asupra instrumentelor cu care acestea sunt produse. De la 2 decembrie 2026 se aplică noua interdicție introdusă în Regulamentul privind inteligența artificială, care privește generarea sau manipularea unor reprezentări intime realiste ale persoanelor identificabile, fără consimțământul lor. Sunt vizate inclusiv aplicațiile care transformă o fotografie obișnuită într-o imagine în care persoana pare dezbrăcată. Regula nu se limitează la serviciile promovate explicit în acest scop. În condițiile prevăzute de lege, interdicția acoperă și punerea pe piață a sistemelor care pot produce asemenea materiale într-un mod previzibil și repetabil, fără modificări tehnice semnificative, dacă nu au măsuri de protecție adecvate. Folosirea deliberată a unui sistem pentru a genera conținutul interzis este, la rândul său, vizată. Cu alte cuvinte, contează și ce permite efectiv instrumentul, nu numai cum îl prezintă compania care îl oferă.

Lena Schilling a revenit la această dată atunci când am întrebat-o ce așteaptă de la Comisie. „Termenul esențial este 2 decembrie. Interdicția aplicațiilor de «dezbrăcare» trebuie să poată fi aplicată din prima zi”, ne spune ea. Pentru cineva care a trecut deja printr-un asemenea abuz, limitarea posibilității de a produce alte falsuri poate conta mult. Totuși, interzicerea unui instrument nu șterge copiile create cu el. Imaginile aflate pe site-uri, salvate sau redistribuite rămân o problemă care trebuie rezolvată în paralel.

Insistența eurodeputatei asupra primei zile de aplicare vine dintr-o îngrijorare foarte concretă. Vor exista autorități capabile să intervină atunci când interdicția începe să se aplice? Schilling ne spune că mai multe state membre nu sunt încă pe deplin pregătite și cere ca autoritățile necesare să fie desemnate, să aibă resurse și să poată acționa de la 2 decembrie. „O interdicție pe hârtie nu protejează pe nimeni dacă autoritățile nu sunt pregătite să o aplice”, crede Schilling.

În sistemul european, aplicarea Regulamentului privind inteligența artificială este împărțită între Oficiul pentru IA al Comisiei, autoritățile naționale și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, potrivit competențelor fiecăreia. Pentru persoana care cere ajutor, această împărțire trebuie să se traducă într-un traseu pe care îl poate urma și într-o autoritate care îi poate examina cazul. În spatele unui răspuns util sunt oameni care înțeleg tehnologia, pot verifica serviciul reclamat și au mijloacele de a interveni.

Am întrebat-o pe Schilling pe ce informații își bazează îngrijorarea. Ne-a trimis la dificultățile de implementare a regulamentului și la pregătirea incompletă a autorităților din unele state, fără să nominalizeze țări sau să ofere o evaluare comparativă. Cererea ei către Comisie rămâne însă precisă, și anume ca pregătirea să fie făcută înainte de termen. Altfel, persoana care descoperă că fotografia i-a fost falsificată riscă să afle că practica este interzisă, dar că ajutorul de care are nevoie încă depinde de organizarea celor chemați să o protejeze. Până când autoritățile vor putea interveni împotriva instrumentelor de „dezbrăcare” digitală în baza noii interdicții, materialele deja produse continuă să circule. Tocmai de aceea, Lena Schilling ne-a vorbit și despre ceea ce Comisia Europeană poate face acum. E urgent necesară folosirea Regulamentului privind serviciile digitale, cunoscut drept DSA, pentru a cere socoteală platformelor și motoarelor de căutare prin care aceste imagini ajung la public. Eurodeputata solicită deschiderea unor investigații privind toate platformele foarte mari care găzduiesc imagini intime distribuite fără consimțământ. DSA obligă serviciile de găzduire să ofere mecanisme accesibile de raportare a conținutului ilegal și să examineze sesizările la timp, cu atenție și fără decizii arbitrare.

E important să se înțeleagă că, pentru cineva care tocmai și-a descoperit imaginea falsificată, acestea sunt lucruri cât se poate de concrete. Trebuie să poată explica ce i s-a întâmplat, să găsească unde trimite sesizarea și să afle ce s-a decis în urma ei. Un formular greu de găsit sau o raportare care nu primește un răspuns util pot prelungi expunerea. În cazul platformelor și motoarelor de căutare desemnate drept foarte mari, responsabilitatea merge mai departe. Ele trebuie să evalueze și să reducă riscurile sistemice asociate serviciilor lor, inclusiv violența de gen. Asta presupune să examineze și felul în care recomandările automate, publicitatea ori propriile proceduri de moderare pot contribui la răspândirea abuzului. „Platformele trebuie să își asume responsabilitatea pentru prevenirea răspândirii și amplificării ulterioare a conținutului ilegal”, ne-a spus Schilling. Investigațiile pe care le solicită ar trebui să lămurească dacă marile companii fac suficient pentru a limita această circulație și unde propriile servicii o înlesnesc.

Ce se întâmplă cu persoana care a produs și publicat falsul?

Dincolo de discuția despre platforme rămâne cineva care a ales să folosească imaginea unei alte persoane fără acordul ei. Eliminarea materialului poate opri o parte din expunere, dar lasă deschisă problema răspunderii pentru abuz. Aici intervine o altă lege europeană, cu un calendar și un obiect diferite. Directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice cere statelor să incrimineze producerea sau modificarea intenționată a unor materiale care fac să pară că o persoană participă la activități sexuale explicite, urmată de punerea lor la dispoziția publicului prin mijloace digitale, fără consimțământ, atunci când fapta este susceptibilă să îi provoace un prejudiciu grav. Formularea contează. Această prevedere leagă realizarea falsului de publicarea lui ulterioară. Termenul de transpunere este 14 iunie 2027. Până atunci, statele cărora li se aplică directiva trebuie să își adapteze legislația.

Pentru persoana afectată, aceste diferențe devin relevante în momentul în care cere ajutor. O sesizare trimisă platformei urmărește îndepărtarea conținutului; o plângere adresată autorităților poate deschide demersurile pentru identificarea și tragerea la răspundere a autorului. Cele două nevoi pot exista în același timp. Ea poate dori ca imaginea să dispară cât mai repede și, în egală măsură, ca persoana care a făcut-o publică să răspundă pentru ceea ce i-a provocat.

Chiar și atunci când un site funcționează din afara Europei, o parte din drumul până la materialele pe care le găzduiește trece prin servicii asupra cărora autoritățile europene pot interveni, cel puțin teoretic. Benjamin Shultz și Yasmin Kirzeder ne-au explicat că, dintre măsurile îndreptate spre găzduire, publicitate, plăți sau căutări online, intervenția asupra motoarelor de căutare ar avea, în evaluarea lor, cel mai mare efect imediat. Propunerea lor este ca Google să elimine din index site-urile cunoscute pentru producerea și găzduirea acestor deepfake-uri. Astfel, cineva care caută asemenea materiale nu ar mai primi la fel de ușor adresele la care le poate găsi.

Eliminarea din index înseamnă dispariția din rezultatele căutării, fără ca fișierul să fie șters de pe site-ul care îl găzduiește. Materialul poate rămâne accesibil printr-un link direct, prin rețele sociale sau prin alte motoare de căutare. Este o limită pe care Google o precizează și în propriile instrucțiuni pentru persoanele afectate. Pentru o persoană al cărei nume conduce la asemenea pagini, reducerea vizibilității poate conta, chiar dacă nu rezolvă întregul abuz, deoarece închide una dintre căile prin care imaginea falsificată ajunge la oameni care altfel poate nu ar fi întâlnit-o.

Google mai spune că dispune deja de mecanisme care, după aprobarea unei cereri de eliminare, caută și înlătură din rezultatele sale copiile identificate ale imaginii. Compania a anunțat și măsuri pentru filtrarea rezultatelor explicite la căutări similare despre persoana afectată și pentru coborârea în clasament a site-urilor cu numeroase eliminări pentru asemenea falsuri. Aceste măsuri descriu însă politica declarată de Google; cercetarea Agora nu a măsurat sistematic cât de repede funcționează sau câte reapariții împiedică. Ceea ce Shultz și Kirzeder cer merge dincolo de rezolvarea unor sesizări individuale. Ei propun intervenția asupra vizibilității site-urilor care întrețin acest abuz, astfel încât fiecare nouă victimă să nu fie nevoită să declanșeze de la capăt același proces. Cei doi recunosc că materialele ar putea continua să circule în forumuri și în spații mai greu de observat, dar argumentul lor este că accesul ar deveni mai dificil, într-un moment în care producerea și distribuirea acestor imagini cer foarte puțin efort.

Pentru cineva care tocmai a descoperit că este vizat, discuția despre responsabilitatea companiilor lasă totuși o întrebare urgentă. Cui îi poate cere ajutor acum?

Echipa Lenei Schilling ne-a indicat câteva resurse care răspund unor nevoi diferite, de la raportarea rezultatelor Google până la consiliere și găsirea unei organizații de sprijin. Formularul Google pentru conținut sexual personal permite solicitarea eliminării din căutări inclusiv a imaginilor falsificate și a paginilor care asociază abuziv numele sau fotografia unei persoane cu materiale pornografice. Cererea poate fi trimisă de persoana vizată sau de un reprezentant al acesteia și presupune indicarea adreselor paginilor raportate. Posibilitatea de a fi reprezentată contează. Demersul poate fi preluat de cineva care oferă un ajutor concret, fără ca fiecare etapă să trebuiască parcursă personal. Formularul poate fi folosit pentru mai multe servicii Google. Atunci când cererea privește rezultatele căutării, eliminarea unei trimiteri nu șterge și materialul găzduit pe un site extern, pentru care este necesar un demers separat.

Eliminarea unui site din rezultatele căutărilor îi poate reduce vizibilitatea fără să șteargă materialele de la sursă. Agora identifică motoarele de căutare drept un punct important de intervenție împotriva răspândirii deepfake-urilor sexuale realizate fără consimțământ. Ilustrație generată cu AI

Afișează informațiile imaginii

Legendă imagine

Eliminarea unui site din rezultatele căutărilor îi poate reduce vizibilitatea fără să șteargă materialele de la sursă. Agora identifică motoarele de căutare drept un punct important de intervenție împotriva răspândirii deepfake-urilor sexuale realizate fără consimțământ. Ilustrație generată cu AI

Drepturi de autor

@AI Illustration

Eliminarea unui site din rezultatele căutărilor îi poate reduce vizibilitatea fără să șteargă materialele de la sursă. Agora identifică motoarele de căutare drept un punct important de intervenție împotriva răspândirii deepfake-urilor sexuale realizate fără consimțământ. Ilustrație generată cu AI

O altă resursă indicată de echipa Lenei Schilling este portalul TAKE IT DOWN al Federal Trade Commission, autoritatea americană pentru protecția consumatorilor. Acesta permite raportarea platformelor care nu își respectă obligațiile prevăzute de legea americană privind imaginile intime distribuite fără consimțământ. Este, așadar, o cale de sesizare într-un cadru juridic distinct de cel european, cu propriile condiții de aplicare. Conform legislației în vigoare, începând cu 19 mai 2026, platformele acoperite de lege trebuie să ofere o procedură de solicitare a eliminării și să îndepărteze conținutul în cel mult 48 de ore de la primirea unei cereri valide. Sunt incluse atât imaginile reale, cât și falsurile digitale. Dacă platforma nu oferă procedura necesară sau nu dă curs cererii în condițiile legii, situația poate fi raportată autorității americane. FTC precizează însă că folosește sesizările pentru investigații și acțiuni împotriva companiilor, fără să soluționeze individual fiecare reclamație.

Pentru cineva care așteaptă dispariția unei imagini, această limită trebuie spusă de la început. Raportarea poate contribui la tragerea platformei la răspundere, dar nu echivalează cu preluarea cazului de către un serviciu care garantează eliminarea materialului.

Dincolo de eliminarea imaginilor deja produse, rămâne dorința firească de a împiedica folosirea fotografiei de la bun început. În discuția noastră, Shultz și Kirzeder au propus protejarea portretelor oficiale prin marcaje rezistente la prelucrarea cu inteligență artificială și au menționat în acest sens SynthID, tehnologie aparținând Google. Ideea răspunde unei vulnerabilități pe care au documentat-o deja. Fotografii obișnuite, publicate pentru prezentarea activității unei persoane, ajung să fie oferite altora ca materie primă pentru abuz.

Există însă limitări și în cazul acestei soluții tehnice, deoarece SynthID are o funcție diferită de protecția sugerată. Potrivit documentației Google DeepMind, tehnologia introduce un marcaj invizibil în conținutul generat cu sisteme care o folosesc, astfel încât intervenția inteligenței artificiale să poată fi identificată ulterior. Nu este prezentată drept un mecanism care, aplicat unei fotografii obișnuite, împiedică încărcarea sau transformarea ei într-o aplicație de „dezbrăcare” digitală. Prin urmare, exemplul oferit nu susține promisiunea că un portret marcat ar deveni inutilizabil pentru agresor. Identificarea poate totuși ajuta la verificarea unui material. Un marcaj detectat poate indica folosirea unui sistem compatibil, însă absența lui nu dovedește autenticitatea fotografiei. Imaginea ar putea proveni dintr-un instrument care nu aplică acel marcaj. Nici rezistența la modificări nu este absolută, Google recunoscând limite în cazul prelucrărilor extreme. Un asemenea rezultat trebuie interpretat în limitele tehnologiei folosite, fără să devină un verdict asupra tuturor imaginilor care circulă online.

Pentru persoana vizată, posibilitatea de a demonstra că imaginea a fost fabricată poate conta în încercarea de a explica ce i s-a întâmplat. Dar falsul poate fi folosit pentru a o umili chiar și atunci când cei care îl distribuie știu foarte bine că este un fals. Marcajele pot ajuta la stabilirea originii unui material; oprirea folosirii sale abuzive depinde în continuare de intervenția celor care îl produc, îl găzduiesc și îl distribuie.

119 eurodeputați, o singură scrisoare

Lena Schilling a putut duce propria experiență în fața celor care au puterea de a cere explicații Comisiei Europene. O scrisoare inițiată împreună cu Terry Reintke, colega sa de la Verzii europeni și copreședintă a grupului europarlamentar, a adunat sprijinul a 119 eurodeputați din grupuri politice diferite. „Cerem un răspuns concret și angajamente clare”, ne-a spus Schilling, insistând asupra pregătirii autorităților pentru aplicarea interdicției și asupra intervenției împotriva platformelor care găzduiesc asemenea materiale. Susținerea parlamentară îi oferă posibilitatea de a menține subiectul pe agenda europeană. Schilling spune că va continua demersurile împreună cu colegii care au semnat, fără să precizeze ce instrument parlamentar va folosi dacă scrisoarea rămâne fără urmări. Deocamdată, cele 119 semnături arată existența unei voințe politice comune. Efectul ei va putea fi evaluat atunci când vor exista răspunsuri despre autoritățile pregătite să intervină și despre măsurile luate pentru respectarea obligațiilor platformelor.

În interiorul Parlamentului, o intervenție a președintei Roberta Metsola a deschis și discuția despre sprijinul practic acordat eurodeputatelor afectate și sugerează posibilitatea unor presiuni ulterioare pentru a păstra subiectul pe agenda legislativului. Schilling vrea ca protecția discutată acum să fie accesibilă tuturor femeilor vizate.

După începerea aplicării interdicției, Shultz și Kirzeder propun să urmărim câte aplicații sunt retrase, câte servicii devin inaccesibile în Uniunea Europeană și câte domenii sunt confiscate de autorități, alături de timpul necesar pentru dispariția site-urilor eliminate din rezultatele Google. Sunt repere concrete pentru a vedea dacă autoritățile și companiile acționează. Din ele, luate separat, nu vom putea afla însă câte femei au fost protejate sau cât de mult s-a redus circulația imaginilor, deoarece un serviciu poate dispărea sub un nume și reapărea sub altul. Producerea materialelor se poate muta pe calculatoarele utilizatorilor, iar distribuirea poate continua în grupuri închise, greu accesibile cercetării. În explicațiile oferite, Agora atrage atenția asupra acestei deplasări spre producția locală și offline, documentată în cercetări separate. Tocmai de aceea, mai puține rezultate vizibile nu înseamnă automat mai puțin abuz. Evaluarea va trebui să urmărească și locurile în care activitatea se mută, păstrând aceeași prudență cu care cercetătorii au descris limitele studiului despre eurodeputați.

Cum vom ști dacă abuzul se reduce

Pentru femeia care încearcă să își recâștige liniștea, rezultatele vor avea o măsură mult mai apropiată de viața de zi cu zi. Cât durează până primește ajutor, cât de repede este înlăturat materialul, de câte ori reapare și cât din această muncă trebuie să facă singură? Aceste întrebări ar trebui să însoțească bilanțurile despre aplicații închise și sancțiuni. O platformă poate anunța numeroase eliminări, în timp ce aceeași persoană continuă să raporteze copii ale aceleiași imagini.

Protecția care se conturează are instrumente capabile să limiteze producerea, vizibilitatea și distribuirea acestor falsuri, dar eficiența lor depinde de aplicare și de cooperarea dintre autorități, companii și serviciile de sprijin. Nu există temei pentru promisiunea că abuzul va dispărea odată cu o interdicție. Există, în schimb, posibilitatea de a-l face mai greu de comis și de a interveni mai repede atunci când se produce. Pentru Lena Schilling și pentru femeile care nu au resursele ei, schimbarea va deveni reală atunci când obținerea protecției nu le va mai cere să își organizeze viața în jurul urmăririi propriului abuz.

Din experiența Lenei Schilling și din ceea ce a documentat echipa Agora și ne-au explicat Shultz și Kirzeder se vede că protecția rămâne fragmentată. O imagine poate fi eliminată de pe o pagină și găsită în continuare în altă parte; un instrument poate fi interzis, în timp ce materialele produse cu el circulă mai departe. Fiecare intervenție poate reduce o parte din rău. Pentru femeia vizată, însă, demersurile acestea aparțin aceleiași experiențe, pe care trebuie să o explice unor interlocutori diferiți, fără să știe cine o poate ajuta până la capăt. Ar fi nedrept să îi spunem că nimic nu se poate face. Schilling ne-a povestit că unele mecanisme au funcționat, iar regulile existente oferă posibilități de intervenție care trebuie folosite. La fel de nedrept ar fi să prezentăm o nouă interdicție drept sfârșitul acestei probleme. Va conta dacă autoritățile pot investiga, dacă platformele limitează reapariția materialelor și dacă sprijinul ajunge la persoana afectată înainte ca aceasta să își epuizeze timpul, banii și puterea de a continua.

La începutul acestui articol, Lena Schilling vorbea despre norocul de a avea o echipă alături. Cât timp acest noroc cântărește atât de mult în posibilitatea de a opri un abuz, protecția promisă rămâne inegală. O persoană ar trebui să poată cere ajutor și să găsească oameni care preiau o parte reală din ceea ce are de făcut, astfel încât să își poată vedea de viață. Faptul că fotografia ei a fost publică nu a fost niciodată un acord pentru ceea ce i s-a făcut.

În interiorul Parlamentului, o intervenție a președintei Roberta Metsola a deschis și discuția despre sprijinul practic acordat eurodeputatelor afectate și sugerează posibilitatea unor presiuni ulterioare pentru a păstra subiectul pe agenda legislativului. Schilling vrea ca protecția discutată acum să fie accesibilă tuturor femeilor vizate.

Cum vom ști dacă abuzul se reduce

După aplicarea interdicțiilor legislative, primele rezultate vor putea fi numărate clar. Aplicații retrase, servicii devenite inaccesibile în Uniunea Europeană, domenii confiscate de autorități. Shultz și Kirzeder propun urmărirea acestor indicatori, alături de timpul scurs până când site-urile eliminate dispar și din rezultatele Google. Sunt repere concrete pentru a vedea dacă autoritățile și companiile acționează. Din ele, luate separat, nu vom putea afla însă câte femei au fost protejate sau cât de mult s-a redus circulația imaginilor, deoarece un serviciu poate dispărea sub un nume și reapărea sub altul. Producerea materialelor se poate muta pe calculatoarele utilizatorilor, iar distribuirea poate continua în grupuri închise, greu accesibile cercetării. În explicațiile oferite, Agora atrage atenția asupra acestei deplasări spre producția locală și offline, documentată în cercetări separate. Tocmai de aceea, mai puține rezultate vizibile nu înseamnă automat mai puțin abuz. Evaluarea va trebui să urmărească și locurile în care activitatea se mută, păstrând aceeași prudență cu care cercetătorii au descris limitele studiului despre eurodeputați.

Pentru femeia care încearcă să își recâștige liniștea, rezultatele vor avea o măsură mult mai apropiată de viața de zi cu zi. Cât durează până primește ajutor, cât de repede este înlăturat materialul, de câte ori reapare și cât din această muncă trebuie să facă singură? Aceste întrebări ar trebui să însoțească bilanțurile despre aplicații închise și sancțiuni. O platformă poate anunța numeroase eliminări, în timp ce aceeași persoană continuă să raporteze copii ale aceleiași imagini.

Protecția care se conturează are instrumente capabile să limiteze producerea, vizibilitatea și distribuirea acestor falsuri, dar eficiența lor depinde de aplicare și de cooperarea dintre autorități, companii și serviciile de sprijin. Nu există temei pentru promisiunea că abuzul va dispărea odată cu o interdicție. Există, în schimb, posibilitatea de a-l face mai greu de comis și de a interveni mai repede atunci când se produce. Pentru Lena Schilling și pentru femeile care nu au resursele ei, schimbarea va deveni reală atunci când obținerea protecției nu le va mai cere să își organizeze viața în jurul urmăririi propriului abuz.

Din experiența Lenei Schilling și din ceea ce a documentat echipa Agora și ne-au explicat Shultz și Kirzeder se vede că protecția rămâne fragmentată. O imagine poate fi eliminată de pe o pagină și găsită în continuare în altă parte; un instrument poate fi interzis, în timp ce materialele produse cu el circulă mai departe. Fiecare intervenție poate reduce o parte din rău. Pentru femeia vizată, însă, demersurile acestea aparțin aceleiași experiențe, pe care trebuie să o explice unor interlocutori diferiți, fără să știe cine o poate ajuta până la capăt.

Ar fi nedrept să îi spunem că nimic nu se poate face. Schilling ne-a povestit că unele mecanisme au funcționat, iar regulile existente oferă posibilități de intervenție care trebuie folosite. La fel de nedrept ar fi să prezentăm o nouă interdicție drept sfârșitul acestei probleme. Va conta dacă autoritățile pot investiga, dacă platformele limitează reapariția materialelor și dacă sprijinul ajunge la persoana afectată înainte ca aceasta să își epuizeze timpul, banii și puterea de a continua.

La începutul acestui articol, Lena Schilling vorbea despre norocul de a avea o echipă alături. Cât timp acest noroc cântărește atât de mult în posibilitatea de a opri un abuz, protecția promisă rămâne inegală. O femeie ar trebui să poată cere ajutor și să găsească oameni care preiau o parte reală din ceea ce are de făcut, astfel încât să își poată vedea de viață. Faptul că fotografia ei a fost publică nu a fost niciodată un acord pentru ceea ce i s-a făcut.