Dragoș Tudorache le spune tinerilor că inteligența artificială trebuie privită cu optimism, dar și cu reguli clare

Dragoș Tudorache, fost ministru al Afacerilor Interne, fost membru al Parlamentului European și fost coraportor al legislației europene privind inteligența artificială, a participat la o discuție online cu tinerii interesați de Uniunea Europeană, politici publice și viitorul tehnologiei. Dialogul a fost organizat în cadrul proiectului EYOUROPE, realizat de Law&Lead și publicat de 2EU.brussels.

În conversația cu tinerii, el a vorbit despre începuturile sale în magistratură, despre experiența din Kosovo după război, despre aderarea României la Uniunea Europeană, despre AI Act, despre războiul din Ucraina și despre ceea ce înseamnă curajul în politică.

Ați început ca magistrat, apoi ați lucrat în Kosovo după război, ați devenit ministru al Afacerilor Interne, membru al Parlamentului European, iar astăzi sunteți consilier diplomatic în cadrul Comisiei Europene. Cum se transformă parcursul unui magistrat dintr-un oraș românesc într-o carieră care influențează decizii la nivel european?

Poate încep cu o mică precizare. Nu am fost judecător la Bârlad. M-am născut la Bârlad, dar am fost judecător la Galați. Nu contează foarte mult, este tot un oraș relativ mic, doar puțin mai mare decât Bârlad.

Răspunsul este foarte simplu. Faci acest lucru cu imaginație, cu muncă și fără să îți impui singur limite. Am crezut întotdeauna că, dacă ai încredere în tine, în puterile tale și în ceea ce ai aici, în minte, atunci nu trebuie să te subestimezi niciodată.

Din ce am apucat să ascult din conversația pe care ați avut-o cu Anca Dragu, cred că voi aveți aceste elemente. De aceea, nu vă vindeți niciodată ieftin și nu vă spuneți niciodată că aveți limite, pentru că nu aveți.

Îmi amintesc că, atunci când le spuneam colegilor mei de la instanța din Galați că vreau să renunț la meseria de judecător după doar trei ani, oamenii erau surprinși. În România, este o profesie cu prestigiu. Eu aveam 22 de ani când am devenit judecător, eram deja foarte tânăr și exista o anumită uimire că ajunsesem atât de devreme într-o asemenea poziție.

Unii îmi spuneau: cum să renunți la asta? Este o carieră pe viață, este foarte bună, ai statut, ai tot ce îți trebuie. De ce ai vrea să pleci?

Le spuneam că, pentru mine, meseria de judecător este fascinantă. Cred că, dintre toate profesiile juridice, este cea mai fascinantă. Dar, în același timp, simțeam că îmi pune niște limite. Îmi limita ceea ce credeam că pot face și ceea ce voiam să fac.

De aceea, nu am ezitat. Acesta este un alt punct important. Nu trebuie să eziți. Pe lângă faptul că nu trebuie să te subestimezi și să îți impui limite, trebuie să fii decisiv și hotărât în felul în care îți construiești cariera.

Am pus capăt acelei etape și am mers mai departe. Am trecut mai întâi prin OSCE, apoi prin ONU, apoi prin Comisia Europeană și tot așa.

Cred că un alt lucru important este să înveți din fiecare experiență profesională pe care o ai. Trebuie să adaugi ceva la pachetul care te definește, profesional și personal. Toate aceste elemente acumulate îți dau ceva în plus și te pregătesc pentru următorul pas.

Nu există o rețetă secretă. Un alt lucru care a fost important pentru mine este că nu am vrut să datorez nimic nimănui. Tot ceea ce am construit am construit cu propriile mâini și cu propria minte. Am crezut întotdeauna că acesta este cel mai bun mod de a face lucrurile, pentru că altfel concesiile și compromisurile pe care le faci ajung, la un moment dat, să te urmărească.

Există un moment din Kosovo sau din perioada în care ați fost în guvern care v-a schimbat felul în care vedeți lumea?

Totul mi-a schimbat felul în care văd lumea. Așa cum spuneam, am învățat din toate aceste experiențe. Am fost privilegiat și pentru că am făcut alegeri deliberate, alegând să merg în locuri în care simțeam că se întâmplă lucruri care schimbă lumea din jurul meu. Tocmai asta m-a motivat să merg acolo.

În Kosovo, am văzut lumea schimbându-se. De fapt, am construit o țară de la zero. Am ajuns acolo imediat după bombardamentele NATO din 1999 și, practic, nu mai rămăsese nimic. Nu exista administrație, nu exista stat, nu existau instituții, nu exista literalmente nimic. Ceea ce am făcut acolo, împreună cu OSCE și ONU, a fost să construim o țară de la zero.

Pentru mine, la 25 de ani, a fost o experiență pe care nu știu cum să o descriu suficient de bine. Cuvântul „fascinant” nu este de ajuns. Am învățat enorm văzând cum se construiesc instituțiile, cum selectezi oamenii pentru instituții, cum creezi norme în jurul acelor instituții, astfel încât să le pregătești pentru viitor.

Apoi au urmat și celelalte etape. Am fost în Delegația Comisiei Europene în România înainte de aderare și am mers acolo pentru că mi-am spus că vreau să fiu parte din procesul de aderare a țării mele la Uniunea Europeană. Credeam în proiectul european, din motivele pe care Anca Dragu le-a menționat mai devreme, și am simțit că, dacă sunt acolo între 2005 și 2007, voi fi în inima unui moment care avea să definească viitorul țării mele.

Am fost foarte fericit că am putut contribui la acel proces. Apoi am mers mai departe în Comisia Europeană și am trăit acolo toate crizele, de la terorism la migrație și criza financiară, toate marile crize care au definit ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

Apoi, ca politician, în guvern și în Parlamentul European, am vrut din nou să fac o diferență. De exemplu, munca pe care am făcut-o în domeniul inteligenței artificiale am făcut-o pentru că am crezut că AI va schimba și va transforma lumea. Am vrut să fiu parte din felul în care se creează regulile pentru această transformare.

Ați fost unul dintre principalii arhitecți ai primei legislații majore din lume privind inteligența artificială. Mulți tineri folosesc astăzi AI zilnic, pentru teme sau pe rețelele sociale. De ce a fost nevoie de reguli pentru AI și de ce anume ne protejează această lege?

Aș începe de la finalul întrebării. De ce am făcut acest lucru? Este o întrebare care rămâne prezentă și astăzi. Sunt încă mulți oameni care se întreabă dacă a fost alegerea corectă sau nu, dacă nu cumva această legislație împiedică Europa să fie mai competitivă în domeniul inteligenței artificiale.

Există multe voci care încearcă să împingă ideea că, pentru că Europa a ales să pună reguli pentru AI mai devreme decât alții, ea ar opri inovația.

Dacă mă întorc în timp, nu neapărat la momentul în care eu am intrat în această discuție despre AI, în 2019, la începutul mandatului de eurodeputat, ci chiar puțin înainte, când ideea unor norme pentru inteligența artificială începea să prindă contur la nivel european, totul a pornit de la discuții despre riscuri reale.

Întrebarea era: de ce încercăm să vă protejăm pe voi, ca cetățeni, și societatea în ansamblu?

Aici a început această călătorie. Am realizat că AI este o tehnologie absolut fascinantă, care va aduce beneficii în aproape fiecare parte a economiei și în aproape fiecare parte a societății. Dar, în același timp, existau deja riscuri vizibile.

Primele riscuri care au apărut au fost cele legate de discriminare. Discriminarea în procesele de recrutare a fost una dintre primele discuții publice despre folosirea AI în viața publică. Companiile de recrutare începuseră să folosească algoritmi de inteligență artificială pentru a recruta mai repede. Apoi și-au dat seama că datele folosite pentru antrenarea acestor algoritmi erau dezechilibrate, erau părtinitoare.

Aceste date erau părtinitoare pe baza unor prejudecăți istorice, între femei și bărbați, între rase, etnii sau alte categorii. Algoritmii nu doar că preluau aceste prejudecăți, ci le amplificau în rezultatele pe care le produceau.

De la aceste discuții despre discriminare, dezbaterea s-a extins către multe alte riscuri. Așa am ajuns în AI Act la o listă de aplicații cu risc ridicat, din sectorul bancar, asigurări, educație, infrastructură critică și alte domenii. Este vorba despre situațiile în care noi, ca indivizi sau ca societate, interacționăm cu algoritmi sau în care algoritmii interacționează cu interesele noastre.

Atunci a trebuit să ne întrebăm dacă putem să ne bazăm doar pe companii și pe busola lor morală pentru a limita aceste riscuri. Dacă accepți că riscurile sunt reale, atunci nu poți ignora problema.

Dacă mergi la bancă și ceri un credit, iar banca folosește un algoritm pentru a decide dobânda, vrei să știi cum a fost antrenat acel algoritm. Ca client și ca cetățean, vrei să existe garanții minime că algoritmul nu îți va da o dobândă mai mare decât vecinului tău doar din cauza unor date folosite pentru antrenare care ar putea să te dezavantajeze.

Același lucru este valabil pentru algoritmii folosiți în educație, în asigurări și în toate celelalte domenii identificate în AI Act, unde AI se intersectează cu interesele noastre ca cetățeni.

Ca europeni, am avut de ales între a avea încredere în companii că vor face singure acest lucru, pe baza unor coduri de conduită sau a conformării voluntare, model care este promovat astăzi, de exemplu, de Statele Unite, și a spune că avem nevoie de reguli clare.

Un argument des folosit este: aveți încredere în companii, vor ști ele să fie responsabile, nu trebuie să puneți reguli, pentru că regulile opresc inovația. Dar aici vreau să subliniez ceva: cele două lucruri nu sunt incompatibile.

Am decis că nu putem avea încredere doar în companii să facă acest lucru singure. Am făcut această alegere și pentru că ne-am uitat la experiența anterioară cu rețelele sociale.

Acum 10 sau 15 ani, când exista o creștere a terorismului și a propagandei teroriste, inclusiv în perioada ISIS, am realizat că multă propagandă se răspândea prin platforme sociale. Atunci, Uniunea Europeană a chemat platformele și le-a spus: haideți să convenim un cod de conduită prin care vă angajați voluntar să luați măsuri și să fiți mai responsabili în gestionarea acestui tip de conținut online.

Toate au acceptat. Toate au făcut promisiuni frumoase despre cum vor reduce riscurile. Realitatea, zece ani mai târziu, a fost că nu făceau suficient.

Din toate aceste motive, am spus: nu, avem nevoie de protecții mai bune în lege împotriva acestor riscuri.

Și nu facem acest lucru oprind inovația. Luați orice alt sector economic, orice industrie cu o istorie mai lungă decât industria digitală, și veți vedea că toate au garanții și reguli, dar în același timp inovează.

Mașinile circulă astăzi pe drumuri pe baza unor reguli foarte stricte privind felul în care sunt construite, ce emisii au voie să producă, cum funcționează frânele, cum se fac centurile de siguranță. Acest lucru nu a oprit cercetarea și dezvoltarea în industria auto. La fel se întâmplă în aviație, în industria farmaceutică și în alte sectoare.

Toate au reguli în jurul lor. Tocmai de aceea avem încredere să urcăm într-un avion. Tocmai de aceea avem încredere să mergem cu mașina cu peste 100 de kilometri pe oră pe autostradă. Avem încredere în regulile pe care companiile trebuie să le respecte înainte de a pune un produs pe piață. Acest lucru nu a oprit inovația nici în aviație, nici în industria farmaceutică, nici în industria auto.

Având în vedere atât riscurile, cât și beneficiile, credeți că tinerii ar trebui să se teamă de inteligența artificială sau să fie entuziasmați?

Cu siguranță nu ar trebui să se teamă. Cred că ar fi o modalitate greșită de a privi AI și chiar efortul pe care l-am făcut la nivelul Uniunii Europene pentru a o reglementa. Am reglementat AI tocmai pentru ca oamenilor să nu le fie frică.

Cred că oamenii se simt și ar trebui să se simtă mai în siguranță în Europa decât în Statele Unite sau în alte locuri, pentru că știu că algoritmii care ajung pe piața noastră, indiferent de sector, vin cu anumite garanții. Știu și că există remedii disponibile, ceea ce este foarte important și arată ce este Europa și ce este proiectul Uniunii Europene în comparație cu alte jurisdicții.

Dacă am o plângere sau o îngrijorare legată de ceva ce cred că AI nu face corect, fie că este vorba de banca mea, de școala mea, de compania de asigurări sau de altă instituție care folosește AI într-un domeniu care îmi afectează interesele, am o cale de atac. Am o cale prin care pot cere repararea unui prejudiciu pe care cred că un algoritm mi-l produce.

În absența unei legi, în absența unor norme, nu ai această cale. Acesta este beneficiul fundamental al acestor reguli. De aceea, nu trebuie să ne fie frică.

Putem fi îngrijorați, iar acest lucru este normal. Puteți fi îngrijorați, de exemplu, în legătură cu alegerile profesionale pe care urmează să le faceți. Din câte înțeleg, aveți 16 sau 17 ani, ceea ce înseamnă că în curând va trebui să luați decizii despre carierele voastre.

Am și eu acasă un copil de 17 ani și unul de 14 ani. Și ei își pun întrebări dacă profesiile pe care le aleg astăzi vor trece testul AI peste doi, trei, patru sau cinci ani. Acestea sunt preocupări reale, sănătoase și normale.

Dar, în ansamblu, aș spune că trebuie să priviți AI cu optimism. Este o tehnologie transformatoare, în sens pozitiv. Poate că nu a existat niciodată una la fel de puternică, dar în istoria omenirii au existat mereu momente în care o tehnologie a reprezentat o ruptură, un salt major.

Astfel de tehnologii au avut efecte transformatoare asupra societății și economiei. Da, au creat neliniște, au dus poate la dispariția unor locuri de muncă și la transformarea radicală a altora. Dar, de fiecare dată, au creat mai multe oportunități decât riscuri.

Cred că AI va face același lucru. Va crea oportunități uriașe în sănătate, în producție, în explorarea spațiului și în orice domeniu vă puteți imagina. AI va schimba aceste domenii și va aduce potențial pentru mai bine.

Cheia pentru voi, ca generație care va fi prima care se va confrunta direct cu această transformare, este să înțelegeți cum să vă adaptați. Trebuie să înțelegeți cum să folosiți acest potențial, astfel încât AI să nu vină peste voi, ci voi să rămâneți deasupra ei.

Trebuie să priviți AI ca pe un instrument în mâinile voastre. Chiar dacă este un instrument foarte sofisticat, mai sofisticat decât orice am avut până acum, în cele din urmă rămâne un instrument în mâinile voastre, pe care îl puteți folosi pentru orice scop sau obiectiv vă propuneți.

Dacă îl priviți astfel, cred că abordați AI în modul corect.

Ați lucrat în Kosovo după război. Când vedeți ce se întâmplă astăzi în Ucraina, credeți că Europa a învățat ceva din trecut?

Nu aș face neapărat o paralelă între cele două situații. Cred că nimeni în Europa nu și-a imaginat că vom ajunge într-o situație ca cea din Ucraina. Poate unii ar spune că ar fi trebuit să fim mai bine pregătiți, dar realitatea este că această situație a luat pe toată lumea prin surprindere.

Asta înseamnă că lecțiile din trecut, fie că vorbim despre Balcanii de Vest, fie că vorbim despre lecții mai îndepărtate din istorie, nu sunt neapărat toate utile pentru tipul de răspuns pe care trebuie să îl construim astăzi.

Acest lucru explică și de ce a fost destul de dificil pentru Uniunea Europeană să ofere o poziție coerentă și suficient de puternică față de ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Totuși, privind retrospectiv la ultimii patru ani ai acestui război, cred că ceea ce a făcut Uniunea Europeană este fără precedent. Cu două săptămâni înainte de începutul războiului, dacă ai fi întrebat orice decident european, ți-ar fi spus că astfel de lucruri sunt imposibile, nemaiauzite în istoria UE. Și totuși, le-am făcut.

Datorită a ceea ce Uniunea Europeană a făcut în ultimii patru ani, Ucraina continuă să lupte, continuă să reziste agresiunii ruse și continuă să își dezvolte societatea și economia.

Acesta este lucrul fascinant în ceea ce se întâmplă în Ucraina. Și cred că ar trebui să fie și o inspirație pentru voi. Ucraina reușește, în ciuda războiului, să fie o economie foarte vibrantă și o societate foarte vibrantă. Am fost acolo de câteva ori și este absolut impresionant să vezi câtă creativitate există.

Este o creativitate construită în mare parte pe generația tânără, care înțelege că datorează acest lucru ei înseși și țării din care face parte. Dacă nu creează, dacă nu inovează, dacă nu continuă să producă și să crească economia țării, atunci țara nu poate susține rezistența la agresiune.

Iar acea agresiune, dacă ar reuși, le-ar ucide visele.

Cred că toate acestea reprezintă o lecție fascinantă de istorie din care noi, europenii, trebuie să învățăm. În același timp, această lecție oferă motivație atât pentru sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei, cât și pentru efortul pe care îl fac ucrainenii.

Nu cred că au existat foarte multe lecții din trecut care să ne fi ghidat la început. Dar cred că ne-am adaptat destul de repede pe parcursul răspunsului nostru și am ajuns unde suntem astăzi.

Ați fost judecător, jurist internațional, membru al Parlamentului European și consilier diplomatic în Comisia Europeană. Deciziile luate în astfel de funcții afectează milioane de oameni. Ce înseamnă curajul în politică în 2026?

Este o întrebare dificilă.

Cred că, în politică, indiferent dacă ești politician la Bruxelles sau la București, curajul înseamnă, în primul rând, spațiul și libertatea pe care ți le oferi pentru a fi cu adevărat stăpânul propriilor decizii.

Aici se leagă lucrurile de ceea ce spuneam la începutul discuției. Unul dintre lucrurile care m-au ajutat de-a lungul carierei a fost faptul că nu am datorat cu adevărat nimic nimănui.

Acest lucru mi-a dat libertate. Mi-a creat spațiul de a face alegerile și de a lua deciziile pe care le consideram corecte, corecte pentru mine, dar și corecte pentru obiectivele pe care le aveam în acel moment. Cred că acest lucru îți permite să ai curaj.

Curajul înseamnă și ceea ce crezi și felul în care vrei să livrezi lucrurile în care crezi. Trebuie să rămâi atașat acelor lucruri, pentru că, atunci când ești politician, ești condus de o cauză, ești condus de interesul public.

Asta înseamnă că ai curajul să urmărești acele obiective în interes public, indiferent cât de dificil este sau ce compromisuri trebuie să faci. Vorbesc aici despre compromisuri în sensul pozitiv, pentru că politica înseamnă și compromisuri: să cedezi, să negociezi, să găsești calea cu cea mai mică rezistență pentru a atinge scopul pe care ți l-ai stabilit.

Curajul înseamnă să stăpânești toate aceste lucruri, astfel încât să livrezi pentru motivul pentru care faci politică.