ECFR avertizează că Pactul verde european intră într-o nouă bătălie politică înaintea alegerilor din 2029

European Council on Foreign Relations susține că Pactul verde european a intrat într-o nouă etapă politică, în care obiectivele climatice ale Uniunii Europene sunt tot mai mult contestate prin argumente legate de identitate, clasă socială, suveranitate națională și securitate economică. Într-un policy brief publicat la 8 iunie 2026, think tankul propune cinci „acorduri” pentru a reîncărca tranziția verde înainte ca alegerile europene din 2029 să poată schimba din nou raportul de forțe din Parlamentul European.

Pe scurt

1. ECFR afirmă că Pactul verde european a fost conceput într-o perioadă de stabilitate politică relativă, dar este acum prins într-un climat de volatilitate, fragmentare și populism.

2. Autorii propun cinci „acorduri” pentru tranziția verde: apropierea politicilor climatice de alegători, livrarea rapidă a beneficiilor, împărțirea mai echitabilă a costurilor, prezentarea decarbonizării ca proiect de securitate și extinderea coaliției pro-climă.

3. Brief-ul avertizează că lansarea ETS2, care va extinde prețul carbonului asupra energiei folosite în gospodării și transportului, poate genera un val de contestare dacă este gestionată prost.

4. ECFR susține că tranziția verde trebuie prezentată ca investiție în suveranitate, competitivitate și independență energetică, într-un moment în care China avansează rapid în tehnologiile curate.

5. Documentul indică alegerile europene din 2029 și competiția industrială globală drept două presiuni care pot decide dacă Pactul verde va fi consolidat sau demontat.

Policy brief-ul, semnat de Piotr Buras, Jeremy Cliffe și Susi Dennison, pornește de la contrastul dintre consensul climatic al liderilor europeni din 2019 și tensiunile apărute în jurul obiectivului de reducere a emisiilor cu 90% până în 2040. Autorii susțin că, în 2019, decarbonizarea era tratată în mare parte ca un proiect tehnocratic, în timp ce în 2025 devenise „un câmp de luptă politic” traversat de teme legate de identitate, suveranitate, clasă socială, securitate economică și putere geopolitică.

ECFR descrie această schimbare ca parte a unei transformări mai largi a politicii europene. Volatilitatea electorală, fragmentarea partidelor tradiționale și ascensiunea populismului au modificat condițiile în care pot fi adoptate și menținute politici climatice de lungă durată. În analiza autorilor, Pactul verde european a fost construit pe un consens tehnocratic „superficial”, iar susținerea publică de principiu nu s-a transformat întotdeauna într-un sprijin politic solid atunci când costurile au devenit vizibile.

Documentul amintește că invazia Rusiei în Ucraina a accelerat aceste tensiuni prin creșterea prețurilor la energie, redeschiderea unor centrale pe cărbune și presiunea asupra gospodăriilor. În același timp, partidele populiste au găsit în politicile climatice o temă prin care pot contesta agenda europeană, prezentând-o ca pe o impunere tehnocratică venită de la Bruxelles sau ca pe o amenințare pentru industriile tradiționale.

Schimbarea de majoritate politică după alegerile europene din 2024 ocupă un loc central în analiza ECFR. Autorii susțin că pierderile suferite de Socialiști și Democrați, Renew și Verzi, împreună cu avansul familiilor politice naționaliste și conservatoare, au făcut ca Partidul Popular European să devină actorul decisiv între o majoritate centristă și una de dreapta. În această nouă aritmetică, potrivit brief-ului, agenda climatică a fost asociată tot mai des cu disputa despre competitivitate și costuri.

Primul „acord” propus de ECFR este numit „Heimat deal” și vizează apropierea politicilor climatice de realitățile locale. Autorii susțin că tranziția nu arată la fel într-o regiune minieră dependentă de combustibili fosili, într-o zonă rurală cu venituri scăzute sau într-un oraș care dispune de infrastructură pentru electrificare. Brief-ul avertizează că o politică percepută ca uniformă și impusă de sus poate alimenta narațiunile radicale împotriva Pactului verde.

Al doilea este „better today deal”, construit în jurul ideii că beneficiile tranziției trebuie făcute vizibile rapid. ECFR susține că alegătorii nu pot fi convinși doar cu promisiuni privind deceniile următoare, mai ales într-un climat politic în care guvernele se schimbă rapid și încrederea în instituții scade. Autorii dau exemplul investițiilor în transport public, spații verzi, aer mai curat, orașe mai sigure și infrastructură electrică drept beneficii care pot fi resimțite imediat.

Al treilea „acord”, numit „class deal”, privește distribuirea costurilor tranziției. ECFR notează că sprijinul pentru politici climatice ambițioase tinde să fie mai puternic în rândul alegătorilor progresiști și mai înstăriți, în timp ce scepticismul este mai prezent în grupurile conservatoare sau dezavantajate. În acest context, autorii susțin că politicile climatice trebuie să protejeze gospodăriile și regiunile cele mai expuse, nu doar să fixeze ținte de reducere a emisiilor.

Al patrulea „acord” mută tranziția verde în registrul securității economice și al realismului geopolitic. ECFR susține că decarbonizarea și tehnologiile curate trebuie prezentate ca investiții în suveranitate și independență, nu ca sacrificii morale sau gesturi unilaterale. Autorii atrag atenția că alte economii, inclusiv China, avansează rapid în electrificare și tehnologii curate, iar ezitarea Europei poate adânci vulnerabilitățile sale industriale.

Al cincilea „acord” urmărește extinderea coaliției pro-climă dincolo de electoratul urban, progresist și cu venituri mai mari. ECFR susține că tranziția trebuie să includă muncitori industriali, comunități rurale, alegători conservatori, sectorul agricol și regiunile dependente de transportul auto. Documentul notează că agricultura reprezintă 1,3% din PIB-ul Uniunii Europene, dar 11% din emisii, ceea ce face inevitabilă includerea sectorului în dezbaterea despre ținta climatică pentru 2040.

Brief-ul avertizează în special asupra ETS2, mecanismul care va extinde prețul carbonului asupra energiei folosite în gospodării și asupra transportului. Autorii consideră că o implementare greșită poate produce o reacție politică mai amplă decât episoadele recente de contestare a politicilor climatice, mai ales în regiunile unde veniturile sunt scăzute, dependența de mașină este ridicată și alternativele sunt limitate.

ECFR susține că următorii doi ani sunt decisivi, deoarece presiunile politice și economice se pot acumula înaintea alegerilor europene din 2029. În plan politic, o nouă creștere a extremei drepte ar putea transforma demontarea unor componente ale Pactului verde într-o opțiune realistă. În plan economic, avansul Chinei în tehnologiile curate și prezența sa tot mai puternică pe piața europeană pot slăbi industriile europene exact în momentul în care tranziția intră într-o fază de competiție industrială globală.

Policy brief-ul ECFR se bazează pe discuții purtate între februarie și mai 2026 cu politicieni din mai multe familii politice europene, oficiali implicați în politica climatică la nivel european și național, reprezentanți ai societății civile și participanți la reuniuni organizate la Paris, Amsterdam, Bruxelles, Berlin, Madrid și Varșovia. Autorii precizează că European Council on Foreign Relations nu adoptă poziții colective, iar publicațiile sale reprezintă opiniile autorilor.