EUISS: atingerea nivelului de 3,5% din PIB pentru apărare ar cere încă 204 miliarde de euro anual

Creșterea cheltuielilor de apărare ale statelor UE la un nivel echivalent cu 3,5% din PIB ar necesita încă aproximativ 204 miliarde de euro anual până în 2035, potrivit unui calcul publicat la 29 octombrie 2026 de Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate (EUISS). Autorii, Luigi Scazzieri și Alessandro Vitiello, susțin că finanțarea europeană și investițiile private pot sprijini acest efort, însă guvernele vor trebui să mențină bugete militare mai mari și comenzi pe termen lung.

Analiza pornește de la două probleme care cer soluții diferite. Statele trebuie să finanțeze achizițiile militare, personalul, pregătirea și funcționarea forțelor armate. În paralel, industria are nevoie de investiții pentru a extinde producția, a dezvolta tehnologii și a consolida infrastructura critică. Banii atrași de o companie pentru o fabrică nu țin locul fondurilor pe care o armată trebuie să le aloce echipamentelor cumpărate.

Potrivit Agenției Europene de Apărare, cheltuielile celor 27 de state au ajuns la aproximativ 418 miliarde de euro în 2025, reprezentând 2,2% din PIB-ul UE. Estimarea pentru 2026 este de 454 de miliarde de euro, sau 2,4% din PIB. EUISS calculează o creștere de aproximativ 74% în valoare nominală între 2022 și 2025 și de 56% după ajustarea pentru inflație; această din urmă comparație este estimarea autorilor.

Cifra de 204 miliarde de euro rezultă din aplicarea unui nivel de 3,5% la PIB-ul UE de 18.800 de miliarde de euro utilizat în analiză: aproximativ 658 de miliarde anual, față de estimarea de 454 de miliarde pentru 2026. Autorii exprimă diferența în banii de astăzi, pentru orizontul 2035. Este un calcul de ordin de mărime pe baza acestor ipoteze, nu valoarea unui program financiar adoptat sau o prognoză a bugetelor nominale din 2035.

Angajamentul NATO de 3,5% din PIB pentru apărarea propriu-zisă până în 2035 privește statele membre ale Alianței. El este distinct de componenta suplimentară de 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de apărare și securitate. Folosirea PIB-ului agregat al UE în calculul EUISS nu transformă ținta NATO într-o obligație juridică a tuturor statelor Uniunii.

Prima direcție propusă de cercetători este utilizarea mai eficientă a instrumentelor europene. SAFE pune la dispoziția statelor până la 150 de miliarde de euro prin împrumuturi pe termen lung, finanțate prin emisiuni de datorie ale UE. Pentru țările care se împrumută mai scump pe cont propriu, instrumentul poate reduce costul finanțării. Statul beneficiar rămâne însă responsabil pentru rambursare.

Autorii susțin examinarea unei noi runde de tip SAFE, cu stimulente mai puternice pentru achiziții comune. Cooperarea poate reduce fragmentarea și permite comenzi mai mari, însă depinde și de compatibilitatea cerințelor militare, a calendarelor și a priorităților naționale. Ei avertizează că finanțarea modestă nu poate compensa lipsa unui acord politic și operațional între participanți.

Exemplul EDIRPA arată diferența dintre sprijinul european și valoarea comenzilor. Programul a avut un buget de 310 milioane de euro pentru 2023–2025 și, potrivit analizei, a sprijinit cinci proiecte de achiziții comune asociate unor comenzi de aproximativ 11 miliarde de euro. Aceste 11 miliarde nu reprezintă bani plătiți integral din bugetul UE. Fondul european de apărare, în schimb, finanțează cercetarea și dezvoltarea în cooperare, iar ASAP a vizat extinderea producției de muniție.

Pentru bugetul UE din 2028–2034, analiza menționează propunerea Comisiei de 131 de miliarde de euro pentru apărare, securitate și spațiu. Este o propunere supusă negocierilor, iar întreaga sumă nu poate fi prezentată ca finanțare destinată exclusiv echipamentelor militare.

A doua direcție privește băncile publice. EUISS descrie extinderea finanțării BEI pentru cercetare, infrastructură, lanțuri de aprovizionare și companii din ecosistemul de apărare. Banca poate susține investiții și reduce costurile unor proiecte, dar mandatul și politica sa de risc limitează rolul pe care îl poate avea. În analiza autorilor, BEI nu poate înlocui achizițiile de armament și muniție finanțate din bugetele naționale. Băncile naționale de dezvoltare pot completa acest sprijin.

A treia direcție este explorarea împrumuturilor comune în afara cadrului UE. Analiza discută Mecanismul multilateral de apărare, explorat de Finlanda, Țările de Jos și Regatul Unit, cu participarea ulterioară a Poloniei. Un grup mai restrâns poate include parteneri din afara Uniunii, dar ar trebui să construiască structuri proprii de finanțare.

Autorii examinează și proiectul unei Bănci pentru Apărare, Securitate și Reziliență. Ei menționează România între statele care și-au exprimat în iulie intenția de a contribui la înființare. Această intenție nu echivalează cu o bancă operațională sau cu împrumuturi disponibile. O instituție nouă ar necesita capital inițial din partea guvernelor și avantaje clare față de mecanismele existente.

Capitalul privat reprezintă a patra direcție. Investitorii pot finanța prototipuri, capacități de producție, furnizori și anumite infrastructuri care generează venituri. Capitalul de risc este deosebit de important pentru companiile tinere, în timp ce băncile și investitorii instituționali pot sprijini proiecte cu alte profiluri de risc. Investițiile în acțiunile unor companii listate au efecte diferite de finanțarea directă a unei întreprinderi nelistate.

Limita comună este cererea. O companie poate obține bani pentru dezvoltarea unui sistem sau construirea unei fabrici, dar nu își poate susține producția fără contracte. Din acest motiv, autorii consideră că guvernele pot atrage mai mult capital privat prin semnale credibile privind necesarul militar pe termen lung, comenzi previzibile și cooperare în achiziții. Instrumentele financiare pot completa efortul public; deciziile privind cheltuielile și rambursarea datoriei rămân la guverne.