European Policy Centre susține că Uniunea Europeană are nevoie de o doctrină de descurajare economică

European Policy Centre susține că Uniunea Europeană trebuie să treacă de la deschidere economică la o formă mai credibilă de descurajare, într-un context în care competiția globală este tot mai mult definită de constrângere economică, subvenții, dependențe tehnologice și presiuni asupra lanțurilor de aprovizionare. În analiza „From openness to deterrence: Europe’s doctrine of reactive assertiveness”, Georg Riekeles și Varg Folkman afirmă că problema Europei nu este lipsa de instrumente, ci lipsa unei percepții credibile că aceste instrumente vor fi folosite atunci când Uniunea este supusă presiunii economice.

Pe scurt

1. European Policy Centre afirmă că Uniunea Europeană are nevoie de o doctrină economică mai clară, nu doar de ajustări ale instrumentelor comerciale existente.

2. Autorii susțin că Washingtonul și Beijingul nu sunt convinse că Europa este dispusă să suporte costuri economice pentru a răspunde constrângerii.

3. Analiza propune o doctrină de „asertivitate reactivă”, bazată pe linii roșii clare și răspunsuri proporționale, pregătite dinainte.

4. EPC propune inclusiv discutarea unui instrument european inspirat de Section 301 din legislația comercială americană, pentru reacții mai rapide la distorsiuni sistemice.

Analiza EPC pleacă de la constatarea că Uniunea Europeană dispune deja de pârghii economice puternice. Piața unică oferă acces la una dintre cele mai importante zone de consum și investiții din lume, iar Instrumentul anti-coerciție oferă Comisiei Europene posibilitatea de a reacționa la acțiuni de constrângere îndreptate împotriva Uniunii sau a statelor membre.

Potrivit autorilor, problema este că puterea economică nu produce descurajare dacă ceilalți actori nu cred că va fi folosită. EPC notează că atât Statele Unite, cât și China tind să reducă în calcul disponibilitatea Europei de a suporta costuri economice în cazul unei confruntări. Această percepție slăbește capacitatea Uniunii de a preveni presiunile comerciale, tehnologice sau industriale.

Riekeles și Folkman susțin că Uniunea Europeană nu mai poate separa competitivitatea de securitatea economică. Eroziunea industrială devine o vulnerabilitate strategică, dependențele creează riscuri de constrângere, iar lanțurile de aprovizionare au devenit active geopolitice. În această logică, politica industrială, politica comercială și securitatea economică trebuie tratate împreună.

Doctrina propusă de EPC este numită „asertivitate reactivă”. Ea nu ar urmări confruntarea permanentă și nu ar însemna protecționism generalizat. Ar însemna stabilirea unor linii roșii clare, pregătirea din timp a mecanismelor de răspuns și aplicarea automată, proporțională și rapidă a unor măsuri atunci când apar constrângeri economice, dumping prin supracapacitate, discriminare sau distorsiuni sistemice ale pieței.

Autorii afirmă că instrumentele europene actuale rămân prea fragmentate, prea lente și prea juridic dependente de proceduri construite pentru o epocă în care sistemul comercial internațional era mai stabil și mai centrat pe Organizația Mondială a Comerțului. În fața unor șocuri sistemice, cum ar fi supracapacitatea industrială în sectoare precum chimicalele sau utilajele, reacțiile tradiționale produs cu produs pot veni prea târziu.

Una dintre propunerile centrale ale analizei este examinarea unui instrument european inspirat de Section 301 din Trade Act-ul american. Un astfel de mecanism ar permite investigarea rapidă a distorsiunilor sistemice, a comportamentelor asertive și a destabilizării macroeconomice, cu posibilitatea de a adopta măsuri proporționale înainte ca ecosistemele industriale europene să fie afectate ireversibil.

EPC subliniază că un asemenea instrument nu ar trebui construit împotriva unei țări anume. Miza ar fi credibilitatea europeană: capacitatea Uniunii de a transmite că presiunea economică, dumpingul prin supracapacitate sau restricțiile discriminatorii de acces pe piață vor avea consecințe, inclusiv asupra accesului la piața unică.

Analiza propune și discutarea unei capacități instituționale mai puternice pentru gestionarea riscurilor economice transversale, inclusiv printr-un posibil Consiliu European de Securitate Economică. Un astfel de cadru ar permite evaluarea scenariilor în care comerțul, tehnologia, finanțele, industria și securitatea se suprapun.

Discuția vine într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să-și adapteze modelul economic la competiția dintre marile puteri. China accelerează autosuficiența industrială și tehnologică, Statele Unite folosesc mai des instrumente de politică economică strategică, iar Europa caută să evite dependențele care îi pot limita autonomia politică.

Pentru EPC, obiectivul realist al Europei nu este revenirea la perioada globalizării hiperdeschise și nici remodelarea comportamentului Chinei. Obiectivul este o coexistență rezilientă, în care Uniunea poate continua să prospere fără ca Washingtonul sau Beijingul să-i determine alegerile strategice.