Gwendolyn Sasse și experți în drepturile minorităților cer criterii mai clare pentru evaluarea statelor candidate la UE

Uniunea Europeană ar trebui să folosească repere mai consecvente pentru monitorizarea drepturilor minorităților în țările candidate și să implice direct comunitățile vizate în evaluarea progreselor, au susținut Gwendolyn Sasse, Lucina Drampian și Ljubica Djordjević într-un atelier organizat pentru Comisia pentru petiții a Parlamentului European. Recomandările lor merg de la introducerea unor criterii comparabile între rapoartele succesive și statele candidate până la participarea organizațiilor minorităților prin rapoarte alternative și o cooperare mai structurată între UE, Consiliul Europei și OSCE.

Atelierul PETI a analizat diferența dintre rolul important pe care protecția minorităților îl are în procesul de aderare și lipsa unui sistem european armonizat de norme și indicatori comparabil cu acquis-ul existent în alte domenii. Protecția persoanelor aparținând minorităților face parte din criteriile politice ale aderării, dar evaluările sunt construite în mare măsură în funcție de situația fiecărei țări.

Gwendolyn Sasse, profesoară de politică comparată și directoare a Centre for East European and International Studies, ZOiS, a plasat problema în evoluția politicii europene de extindere. Ea a arătat că protecția minorităților a figurat explicit în logica aderării încă de la criteriile de la Copenhaga din 1993, dar referirea directă la minorități a devenit mai puțin vizibilă în formularea metodologiei de extindere din 2020.

Sasse a argumentat că Parlamentul European dispune deja de instrumente care ar putea transforma drepturile minorităților într-un reper mai sistematic al procesului. Consimțământul Parlamentului este necesar pentru aderarea unui nou stat, iar implementarea drepturilor minorităților ar putea deveni un punct de referință mai explicit în evaluarea politică care precede acest vot.

Ea a propus, de asemenea, ca rapoartele de țară ale Comisiei pentru afaceri externe să includă în mod standard o secțiune privind drepturile minorităților naționale. PETI ar putea crea o bază de date sistematică a petițiilor privind minoritățile, iar informațiile provenite din aceste cazuri ar putea fi utilizate mai coerent de alte comisii parlamentare.

Sasse a sugerat și ca birourile de legătură ale Parlamentului din țările candidate să devină puncte mai vizibile de contact pentru organizațiile minorităților și societatea civilă. În paralel, delegațiile și misiunile de informare ale Parlamentului ar putea primi briefinguri mai specifice privind situația comunităților minoritare.

O altă propunere este o cooperare mai strânsă între Parlamentul European și adunările parlamentare ale Consiliului Europei și OSCE. Sasse a susținut și că problemele privind minoritățile ar putea fi integrate mai constant în rapoartele Comisiei privind statul de drept, inclusiv după aderare.

Această dimensiune post-aderare este una dintre problemele centrale ale dezbaterii. În timpul negocierilor, UE dispune de o pârghie puternică deoarece respectarea criteriilor politice influențează ritmul aderării. După intrarea în Uniune, această condiționalitate specifică dispare, iar mecanismele europene dedicate monitorizării minorităților sunt mai limitate.

Lucina Drampian, din Secretariatul Comitetului consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei, a prezentat un model diferit de monitorizare. Convenția-cadru produce evaluări periodice și cumulative care urmăresc nu numai existența unei legi, ci și modul în care aceasta funcționează în viața persoanelor aparținând minorităților.

Drampian a explicat că aproape trei decenii de monitorizare au creat o bază consistentă de informații specifice fiecărei țări. Aceste evaluări pot arăta dacă legislația este aplicată în practică și dacă politicile schimbă efectiv situația comunităților vizate.

Pentru procesul de extindere, acest material poate completa evaluările Comisiei. Consiliul Europei oferă standarde, expertiză și monitorizare continuă, în timp ce UE dispune de instrumentul politic și juridic al condiționalității aderării.

Drampian a identificat și probleme recurente în monitorizarea actuală. Printre acestea se află creșterea ostilității față de minorități, politizarea și instrumentalizarea subiectului, excluziunea persistentă a romilor și lipsa datelor necesare pentru a măsura efectele politicilor.

Ljubica Djordjević, de la European Centre for Minority Issues, ECMI, a formulat cele mai detaliate recomandări privind arhitectura monitorizării. Ea a cerut creșterea consistenței, predictibilității și credibilității rapoartelor europene.

În practică, acest lucru ar însemna folosirea unor repere comparabile în rapoarte succesive, astfel încât să poată fi urmărită evoluția aceleiași probleme în timp. Ar trebui îmbunătățită și comparabilitatea între statele candidate, fără a ignora particularitățile istorice, juridice și sociale ale fiecărei minorități.

Djordjević a propus și desemnarea unui consilier special pentru minorități în structura Comisiei responsabilă de politica de extindere. Rolul acestuia ar fi să urmărească transversal dosarele de țară și să reducă diferențele de abordare între evaluările realizate pentru diferite state.

O altă recomandare este instituirea unor reuniuni regulate și focalizate pe fiecare țară între UE, Consiliul Europei și OSCE. În prezent există cooperare și schimburi între aceste structuri, dar ECMI consideră că o coordonare mai formală ar îmbunătăți consistența și credibilitatea evaluărilor.

Djordjević a cerut și o participare mai mare a minorităților în proces. Organizațiile comunităților vizate ar putea prezenta evaluări intermediare, rapoarte alternative sau alte documente care să completeze informațiile furnizate de guverne și instituțiile europene.

Această participare ar permite identificarea diferenței dintre existența formală a unei norme și aplicarea ei. În domenii precum educația, utilizarea limbii, reprezentarea politică sau discriminarea, datele furnizate de comunitățile afectate pot arăta probleme care nu sunt evidente doar din legislația națională.

ECMI a ridicat și problema folosirii relațiilor cu statele înrudite etnic în procesul de aderare. Djordjević a recomandat garanții împotriva instrumentalizării protecției minorităților și a avertizat că principiul bunei vecinătăți poate deveni uneori un obstacol politic pentru progresul unui stat candidat dacă disputele bilaterale sunt transferate în procesul de extindere.

Comisia a răspuns că protecția persoanelor aparținând minorităților continuă să facă parte din fundamentele procesului de aderare și că, în practică, ea poate fi transformată în benchmark-uri concrete pentru anumite state. Reprezentantul Comisiei a indicat exemple de condiționalitate legată de protecția minorităților în procesul de aderare și folosirea expertizei Consiliului Europei, OSCE, statelor membre și societății civile.

Comisia a arătat și că organizațiile societății civile sunt implicate în pregătirea rapoartelor anuale și a evaluărilor intermediare pentru statele aflate în negocieri. Executivul european nu a anunțat însă adoptarea unui sistem comun de indicatori și nici acceptarea formală a propunerilor formulate de experți.

Un exemplu discutat în atelier a fost Ucraina. Comisia a indicat adoptarea foii de parcurs și a planului de acțiune privind minoritățile naționale și cooperarea cu Consiliul Europei în implementarea acestora. Cazul arată cum recomandările Consiliului Europei pot fi integrate în instrumentele procesului de aderare, fără ca această metodă să constituie încă un sistem uniform pentru toate statele candidate.

Concluzia atelierului este astfel una metodologică, nu legislativă. Sasse, Drampian și Djordjević propun ca monitorizarea să devină mai comparabilă, mai continuă și mai participativă, dar Parlamentul, Comisia și celelalte instituții trebuie să transforme aceste recomandări în practici sau decizii concrete înainte ca ele să schimbe efectiv modul în care sunt evaluate statele candidate.