Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate avertizează că Europa intră în ani de risc maxim în fața Rusiei

Europa intră într-o perioadă în care apărarea continentului nu mai poate fi construită pe presupunerea că Statele Unite vor rămâne același garant militar disponibil în orice scenariu. Un raport al Institutului Uniunii Europene pentru Studii de Securitate avertizează că Rusia rămâne amenințarea principală pentru apărarea europeană, chiar dacă a suferit pierderi enorme în Ucraina, iar statele europene trebuie să se pregătească să o descurajeze cu mult mai puțin sprijin american.

Pe scurt

1. Raportul EUISS afirmă că Europa se confruntă cu „ani de risc maxim”, pe fondul agresiunii ruse și al incertitudinii privind rolul viitor al Statelor Unite în securitatea europeană.

2. Documentul susține că Rusia ar putea reprezenta o provocare militară semnificativă pentru aliații NATO încă din 2027, potrivit evaluărilor unor servicii de informații din state membre.

3. Europa a crescut cheltuielile militare, iar producția de muniție de 155 mm se apropie de 2 milioane de obuze în 2025, dar rămân lacune majore în comandă, control, informații, apărare aeriană, lovituri la distanță și mobilitate militară.

4. Autorii spun că descurajarea credibilă depinde de trei fundații: resurse, pregătire și voință politică.

5. Raportul cere Europei să învețe mai rapid din Ucraina, să reducă dependențele de Statele Unite și China și să transforme reziliența energetică, digitală și societală în parte a apărării.

Raportul „Defending Europe, Deterring Russia”, publicat ca Chaillot Paper de EUISS, pornește de la o constatare dură: Rusia nu este doar o problemă militară la frontiera de est, ci o amenințare care combină refacerea forțelor armate, sabotajul, atacurile cibernetice, presiunea hibridă, intimidarea nucleară și manipularea informațională. În această logică, conflictul dintre Rusia și Europa nu este doar posibil în viitor, ci se desfășoară deja sub forme care rămân adesea sub pragul războiului deschis.

Autorii arată că Rusia este „amenințarea de ritm” pentru Europa, deoarece are forțe armate mari, se află în proximitatea Uniunii și a demonstrat că este dispusă să folosească forța, coerciția și tactici hibride. Chiar dacă războiul din Ucraina i-a consumat resurse, Moscova continuă să se adapteze, să producă, să inoveze și să își reconstruiască armata pentru confruntări viitoare.

Raportul avertizează că o încetare a ostilităților în Ucraina nu ar elimina riscul pentru Europa. Dimpotrivă, o pauză ar putea oferi Rusiei timp pentru refacerea capacităților militare și pentru pregătirea unui nou ciclu de presiune asupra continentului, de-a lungul unei linii extinse de vulnerabilitate, de la nordul îndepărtat până la Marea Neagră.

Unul dintre mesajele centrale este că Europa are mijloacele de a se apăra, dar nu le folosește încă suficient de coerent. Uniunea și statele membre sunt bogate, populate, tehnologizate și au baze industriale importante. Problema nu este absența resurselor, ci transformarea lor lentă și fragmentată în putere militară credibilă.

Raportul folosește trei concepte pentru a explica această transformare: resurse, pregătire și voință politică. Resursele înseamnă bani, arme, industrie, tehnologii, materii prime, infrastructură și energie. Pregătirea înseamnă capacitatea de a transforma aceste resurse în forțe care pot acționa împreună, rapid și cu mai puțin sprijin american. Voința politică înseamnă capacitatea guvernelor și societăților europene de a arăta Rusiei că sunt dispuse să suporte costurile apărării colective.

În ultimii ani, Europa a făcut progrese reale. Cheltuielile militare ale statelor europene au crescut, producția de apărare se extinde, iar capacitatea de producție pentru muniție de artilerie de 155 mm se apropie de 2 milioane de obuze în 2025. În același timp, raportul arată că Europa continuă să depindă de Statele Unite în domenii critice precum comandă și control, informații, supraveghere, recunoaștere, apărare aeriană, capacități spațiale și lovituri de precizie la distanță.

Această dependență devine mai riscantă deoarece rolul american în Europa este în schimbare. Raportul notează că Statele Unite au fost coloana vertebrală a descurajării europene după al Doilea Război Mondial, dar prioritățile Washingtonului, competiția cu China, crizele din alte regiuni și tensiunile transatlantice indică o reducere a rolului american pe teatrul european.

Documentul nu spune că NATO dispare sau că Europa trebuie să reproducă tot ce face armata americană. Mesajul este mai practic: europenii trebuie să poată prelua toate componentele descurajării convenționale, de la arme și doctrină până la comandă, control, logistică, informații și capacitatea de a opera împreună în caz de criză.

Lecția Ucrainei este prezentă în aproape toate capitolele. Războiul a arătat că dronele ieftine, sistemele modulare, adaptarea rapidă, software-ul, informațiile integrate și capacitatea de producție contează la fel de mult ca sistemele militare scumpe și sofisticate. Raportul avertizează că Europa rămâne prea perfecționistă, cumpărând echipamente costisitoare, produse lent și în număr mic, în timp ce războiul modern cere și masă, viteză, flexibilitate și soluții „suficient de bune” care pot fi îmbunătățite rapid.

O altă vulnerabilitate majoră este dependența de materii prime critice controlate de China. Raportul arată că sistemele de armament europene, de la rachete cu rază lungă și drone până la avioane de luptă, sateliți și servere pentru inteligență artificială, depind de materiale precum galiu, germaniu, cobalt, litiu și pământuri rare, unde China domină etape esențiale de rafinare. Fără aceste materiale, nu există motoare, senzori, comunicații, baterii, electronice de putere sau componente pentru sistemele moderne de apărare.

Autorii avertizează că dependența de China poate bloca reînarmarea europeană exact în momentul în care Europa are nevoie să accelereze producția. Beijingul a folosit deja controale la export pentru a restrânge accesul la materiale critice, iar raportul cere Europei să investească mai mult în diversificare, stocuri, parteneriate cu aliați și sprijin financiar pentru lanțuri de aprovizionare care să nu poată fi blocate politic.

Apărarea Europei depinde și de energie. Raportul arată că infrastructura energetică nu este doar o problemă economică sau climatică, ci o componentă a descurajării. Dacă rețelele de electricitate, gaz, combustibili, cabluri submarine, rafinării, terminale LNG sau infrastructuri offshore pot fi lovite, sabotate sau paralizate, atunci industria de apărare, mobilitatea militară și viața civilă pot fi afectate simultan.

Autorii propun ca Europa să își reducă dependența de importurile de combustibili, să electrifice mai mult transportul, încălzirea și industria, să descentralizeze producția de energie și să construiască rețele mai greu de paralizat. Lecția invocată din Ucraina este că infrastructura distribuită, precum energia solară, eoliană și microrețelele locale, poate fi mai rezilientă decât instalațiile mari, centralizate și ușor de lovit.

Raportul vorbește și despre apărarea digitală. Războiul modern depinde de ceea ce autorii numesc „infostructură”: date, cloud, senzori, comunicații, software, comandă, conectivitate, analiză și sisteme care permit unei armate să vadă, să decidă și să lovească. Europa rămâne dependentă de furnizori externi, mai ales americani, pentru multe dintre aceste funcții, ceea ce poate limita autonomia operațională în cazul unei crize politice sau militare.

Un alt capitol subliniază că societățile europene trebuie pregătite, nu doar armatele. Rusia nu lovește doar baze militare, ci și rețele electrice, spitale, transport, instituții publice, infrastructură digitală, încredere publică și moralul societăților. Raportul arată că disponibilitatea cetățenilor europeni de a lupta pentru țara lor variază mult, chiar dacă majoritatea consideră că securitatea este amenințată și că Uniunea ar trebui să joace un rol mai mare în protejarea cetățenilor.

Modelele nordice și baltice sunt prezentate ca exemple de pregătire a întregii societăți. Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania au dezvoltat forme de apărare totală, reziliență civilă, educație pentru crize, apărare psihologică, protecția infrastructurii și implicare voluntară. Ucraina este prezentată ca exemplul cel mai puternic al unei societăți care a mobilizat statul, armata, administrația locală, companiile, voluntarii și cetățenii în jurul apărării naționale.

Raportul cere și clarificarea solidarității europene în scenarii ambigue. Articolul 42 alineatul 7 din Tratatul Uniunii Europene obligă statele membre să acorde ajutor unui stat atacat, dar rămâne slab dezvoltat politic și operațional. Autorii susțin că Europa trebuie să știe dinainte cum ar răspunde la atacuri hibride, sabotaje, campanii sub pragul războiului sau atacuri asupra unui stat membru care nu este în NATO.

Concluzia raportului este că Europa nu trebuie să aștepte clarificări de la Washington pentru a-și construi apărarea. Dacă Statele Unite rămân implicate, o Europă mai puternică va fi un aliat mai credibil. Dacă sprijinul american scade, lipsa pregătirii europene ar deveni o vulnerabilitate strategică majoră.

Raportul EUISS nu prezintă apărarea europeană ca pe o alegere între Uniunea Europeană și NATO. El susține că NATO va rămâne centrală cât timp Alianța funcționează în forma actuală, dar Uniunea Europeană are un rol tot mai important ca facilitator: coordonare industrială, finanțare, infrastructură, mobilitate militară, energie, lanțuri de aprovizionare, combaterea amenințărilor hibride și reziliență civilă.

Mesajul final este că Europa poate descuraja Rusia dacă își aliniază resursele, pregătirea și voința politică. Costurile inacțiunii sunt prezentate ca fiind mai mari decât costurile reînarmării: o Europă care nu își poate apăra infrastructura, industria, frontierele și societățile va fi mai vulnerabilă nu doar la agresiunea rusă, ci și la presiuni externe venite din alte direcții.