Judecătorul CPI Nicolas Guillou spune că sancțiunile SUA îi blochează plăți în Europa, iar eurodeputați cer protecție europeană

Judecătorul Curții Penale Internaționale Nicolas Guillou a descris în Parlamentul European efectele concrete pe care sancțiunile americane le au asupra vieții sale în Europa, de la imposibilitatea efectuării unor plăți în magazine sau online până la dificultatea de a găsi alternative digitale. În aceeași apariție publică, Aurore Lalucq, președinta Comisiei pentru afaceri economice și monetare, și eurodeputatul Dirk Gotink au cerut un răspuns european mai rapid, inclusiv analizarea activării Statutului de blocare al UE și intervenții politice în relația cu băncile și furnizorii de servicii.

Guillou a fost inclus de autoritățile americane pe lista persoanelor sancționate în august 2025, împreună cu alți oficiali ai Curții. Măsurile americane blochează proprietățile și interesele în proprietăți aflate sub jurisdicție americană și limitează tranzacțiile persoanelor și entităților supuse regimului de sancțiuni. Curtea Penală Internațională a respins public aceste măsuri și le-a prezentat drept o atingere adusă independenței sale judiciare.

La Bruxelles, Guillou a mutat discuția de la efectele juridice ale sancțiunilor la consecințele lor cotidiene. El a explicat că întâmpină situații în care nu poate efectua plăți fizice sau online și că, într-o economie dominată de servicii digitale și infrastructuri financiare conectate la furnizori americani, alternativele disponibile sunt limitate. Judecătorul a prezentat această experiență ca pe o problemă mai largă de autonomie europeană, deoarece o decizie adoptată la Washington poate afecta accesul unui cetățean european la servicii utilizate în interiorul UE.

Dirk Gotink, membru PPE al Comisiei ECON, a spus că problema depășește cazul individual al unui judecător. El a descris un mecanism prin care băncile europene pot reacționa la o desemnare americană într-un interval foarte scurt, închizând conturi sau limitând servicii din teama de a nu deveni ele însele ținta unor măsuri secundare. Gotink a susținut că autoritățile naționale, supraveghetorii și guvernele trebuie să discute direct cu instituțiile financiare despre obligațiile lor reale și despre protecția disponibilă la nivel european.

El a avertizat și asupra dependenței tehnologice. În intervenția sa, Gotink a susținut că o parte importantă a infrastructurii financiare europene depinde de servicii cloud americane, ceea ce înseamnă că protecția juridică oferită de UE nu rezolvă automat problema accesului la infrastructură. Din acest motiv, el a prezentat Statutul de blocare drept un instrument necesar, dar insuficient dacă este folosit singur.

Aurore Lalucq, președinta ECON și membră S&D, a cerut la rândul său ca problema să fie tratată politic și nu doar tehnic. Ea a legat cazul CPI de vulnerabilitățile sistemului european de plăți și de necesitatea unor alternative europene, dar a insistat asupra măsurilor imediate care pot proteja Curtea, personalul acesteia și companiile care continuă să lucreze cu instituția.

Discuția a avut loc după o reuniune cu ușile închise a Comisiei ECON la care Guillou a participat. Conținutul acelei reuniuni nu este public și nu poate fi reconstruit din declarațiile făcute ulterior. În punctul de presă, însă, atât Guillou, cât și cei doi eurodeputați au prezentat riscul unei eventuale extinderi a sancțiunilor americane asupra Curții ca instituție. Ei nu au oferit o confirmare că o asemenea decizie a fost deja luată de administrația americană.

Guillou a precizat că, din experiența sancțiunilor aplicate deja unor judecători și procurori, notificarea poate veni fără avertisment semnificativ. El a spus că nu deține informații despre momentul unei eventuale noi decizii americane, dar că desemnările anterioare au devenit cunoscute cu foarte puțin timp înainte de intrarea lor în efect. Argumentul său este că protecția europeană trebuie pregătită înaintea unei noi măsuri, nu după apariția efectelor.

Statutul de blocare al UE există din 1996 și este conceput pentru protejarea operatorilor europeni împotriva aplicării extrateritoriale a unor legi din state terțe. În forma actuală, însă, anexa regulamentului enumeră măsuri americane privind Cuba și Iranul. Sancțiunile americane aplicate Curții Penale Internaționale nu sunt incluse în prezent, astfel încât simpla existență a Statutului de blocare nu oferă automat protecție împotriva acestora.

O extindere a instrumentului ar necesita o inițiativă europeană specifică. Gotink a explicat că, în procedura pe care o are în vedere, inițiativa aparține Comisiei, iar Parlamentul și Consiliul au ulterior un rol în controlul măsurii. El a comparat viteza acestui proces cu rapiditatea cu care sancțiunile și reacțiile instituțiilor financiare pot produce efecte, pentru a argumenta că pregătirea trebuie începută înainte de o eventuală nouă desemnare.

Temerea privind costurile pentru bănci este una dintre explicațiile pentru reacțiile prudente ale sectorului financiar. Gotink a amintit sancțiunile și amenzile foarte mari aplicate în trecut unor bănci europene pentru încălcarea regimurilor americane de sancțiuni. Aceste precedente, în evaluarea sa, contribuie la tendința instituțiilor financiare de a evita orice risc de expunere față de autoritățile americane.

Cazul Guillou arată astfel o problemă care depășește disputa instituțională dintre Washington și CPI. Pentru Uniunea Europeană, întrebarea este în ce măsură poate proteja cetățeni, companii și instituții aflate pe teritoriul său atunci când furnizorii de plăți, băncile sau infrastructura digitală reacționează la sancțiuni adoptate de o țară terță. Lalucq și Gotink cer acum Comisiei să trateze această vulnerabilitate ca pe o problemă de autonomie financiară și juridică, în timp ce măsurile concrete care ar putea fi adoptate rămân de stabilit.