O analiză EPC cere un rol garantat regiunilor în deciziile privind fondurile UE după 2027

Autoritățile regionale trebuie să aibă un rol garantat în alegerea investițiilor europene după 2027, susține o analiză publicată miercuri, 21 octombrie, de European Policy Centre. Alison Hunter, consilier principal al centrului de cercetare de la Bruxelles pentru politică regională, inovare și creștere industrială, avertizează că reunirea mai multor fonduri în planuri coordonate de guverne poate îndepărta deciziile de comunitățile pentru care sunt făcute investițiile. Ea propune patru schimbări prin care regiunile să participe efectiv la reforme, pregătirea pentru crize și dezvoltarea economică.

Analiza intervine în negocierea bugetului UE pentru 2028–2034. Comisia Europeană propune ca fiecare stat să pregătească un plan național și regional de parteneriat, reunind investiții și reforme finanțate astăzi prin instrumente distincte, de la coeziune și agricultură la politici sociale și migrație. Executivul european urmărește să simplifice procedurile, să reducă fragmentarea și să permită adaptarea mai rapidă a finanțărilor la nevoile statelor și ale regiunilor.

Hunter acceptă că politica regională are nevoie de reformă și de o administrare mai eficientă. Obiecția sa privește presupunerea că o coordonare mai centralizată va produce, prin ea însăși, investiții mai bune. În evaluarea autoarei, un sistem poate deveni mai simplu pentru Bruxelles și guverne, dar mai puțin capabil să răspundă problemelor unei regiuni industriale în transformare, ale unui teritoriu care pierde populație sau ale unei comunități expuse unor riscuri de securitate.

Punctul de plecare al criticii este modelul Mecanismului de redresare și reziliență, din care se inspiră noile planuri. Hunter consideră că experiența acestuia arată riscul unei implicări insuficiente a autorităților locale și regionale în stabilirea reformelor și investițiilor. Pentru ea, participarea lor contează atât pentru alegerea priorităților, cât și pentru capacitatea de a pregăti proiecte și de a transforma obiectivele europene în rezultate vizibile în comunități.

De aceea, autoarea cere ca regiunile să fie implicate în Semestrul European, procesul prin care UE coordonează politicile economice și formulează recomandări pentru fiecare țară. Dacă aceste recomandări vor orienta reformele finanțate prin viitoarele planuri, administrațiile teritoriale ar trebui să contribuie la identificarea și proiectarea lor. Hunter susține această participare inclusiv atunci când decizia juridică asupra reformei aparține guvernului național, deoarece efectele și o parte a implementării ajung la nivel local.

Pregătirea pentru crize este o altă direcție în care analiza cere schimbarea planurilor. Hunter propune evaluări ale rezilienței și pregătirii realizate împreună cu autoritățile regionale și adaptate vulnerabilităților fiecărui teritoriu. Rezultatele ar trebui să se regăsească în priorități concrete de reformă și investiții. În această abordare, securitatea implică și infrastructură, capacitate industrială, inovare și cooperare cu societatea civilă, nu se limitează la răspunsul militar de la frontiere.

Aceeași legătură cu resursele locale ar trebui să existe în finanțarea competitivității. Autoarea propune ca guvernele să explice în planuri cum vor mobiliza universitățile, firmele, clusterele și celelalte capacități regionale de inovare, ce obstacole vor elimina și cum vor conecta aceste resurse la lanțurile industriale europene. În opinia sa, obiectivele stabilite la nivelul UE au nevoie de regiuni capabile să contribuie la realizarea lor, iar investițiile trebuie să ajute și teritoriile care pornesc cu mai puține avantaje.

Hunter cere, de asemenea, ca strategiile europene pentru teritorii cu nevoi specifice, precum insulele, regiunile ultraperiferice și cele de la frontiera estică, să fie legate de reformele și investițiile din planurile naționale și regionale. Când provocările depășesc o frontieră, țările ar trebui să coordoneze proiectele, reformele și responsabilitățile de implementare. Recomandarea urmărește să dea acestor strategii mijloace de aplicare în teritoriu și un rol efectiv autorităților care cunosc nevoile locale.

Comisia și Consiliul prevăd deja participarea regională în arhitectura propusă. Poziția parțială de negociere convenită de Consiliu la 16 iunie cere pregătirea și implementarea planurilor în parteneriat cu autoritățile regionale și locale, potrivit cadrului instituțional al fiecărei țări. Textul permite continuitatea structurilor existente și interacțiunea directă cu Comisia a autorităților regionale responsabile de capitolele respective. Disputa cu analiza EPC privește, așadar, cât de puternice vor fi garanțiile și cum vor funcționa în practică.

Comitetul European al Regiunilor a cerut garanții suplimentare în avizul adoptat la 6 mai. Organismul consultativ care reprezintă administrațiile locale și regionale solicită cel puțin un capitol regional sau teritorial în fiecare plan, evaluarea impactului asupra teritoriilor și un obiectiv minim de 20% din alocările naționale pentru strategii integrate de dezvoltare teritorială. Procentul este o recomandare pentru viitoarea legislație, nu o cotă obligatorie deja introdusă în bugetul UE.

Dimensiunea financiară trebuie citită în aceeași cheie a negocierii. Propunerea inițială a Comisiei prevede aproximativ 865 de miliarde de euro, la prețuri curente, pentru cadrul planurilor naționale și regionale, inclusiv circa 50 de miliarde din Fondul social pentru climă. Suma acoperă mai multe politici și componente, nu exclusiv investițiile regionale. Caseta de negociere prezentată de Președinția irlandeză la 10 octombrie propune aproximativ 837,3 miliarde de euro pe linia comparabilă, tot la prețuri curente. Niciuna dintre aceste valori nu este alocarea finală adoptată.

Propunerea irlandeză păstrează principiul parteneriatului și posibilitatea desemnării unor autorități de management regionale care să negocieze direct cu Comisia. Capitolele regionale sau teritoriale rămân însă o opțiune în organizarea planului. Tocmai trecerea de la participarea prevăzută în principiu la o influență garantată asupra priorităților este miza recomandărilor formulate de Hunter și de reprezentanții regiunilor.

Pentru România, această discuție privește un sistem care funcționează deja prin responsabilități distribuite. În perioada 2021–2027, cele opt agenții pentru dezvoltare regională sunt autorități de management pentru programele regionale. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, de exemplu, pregătește și negociază programul cu Comisia, stabilește condițiile apelurilor, evaluează și contractează proiecte, apoi gestionează implementarea și plățile. Modul în care aceste atribuții vor fi păstrate sau reorganizate după 2027 va depinde de regulile finale și de construcția planului românesc.

Negocierile sunt încă deschise. Mandatul parțial al Consiliului din iunie lasă în afara acordului aspectele financiare și orizontale, iar regulamentul privind planurile continuă să fie examinat în Parlamentul European. La summitul din 15–16 octombrie, liderii UE au discutat caseta irlandeză și i-au cerut președintelui Consiliului European să ducă negocierile mai departe. Un acord până la sfârșitul lui 2026 ar permite adoptarea legislației în 2027 și continuitatea finanțărilor din ianuarie 2028. Pentru regiuni, următoarea etapă va decide și câtă putere vor avea în pregătirea investițiilor, nu numai câți bani vor fi disponibili.