O analiză EUISS cere Europei să transfere interceptoare Ucrainei și să extindă producția de Patriot și SAMP/T

Europa ar trebui să trimită Ucrainei mai multe interceptoare Patriot și SAMP/T din stocurile existente, să accelereze producția europeană de rachete Aster 30 și să dezvolte noi capacități de apărare antirachetă împreună cu industria ucraineană, potrivit unei analize publicate de Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate. Autorul, Luigi Scazzieri, consideră că problema cea mai urgentă nu mai este lipsa generală a unor mijloace de apărare aeriană, ci deficitul de sisteme și muniții capabile să intercepteze rachetele balistice folosite tot mai intens de Rusia.

Rusia și-a intensificat campania de lovituri cu rază lungă asupra Ucrainei, folosind simultan drone Shahed, drone cu propulsie cu reacție, rachete de croazieră și un număr tot mai mare de rachete balistice. Ucraina a construit în ultimii ani un sistem de apărare stratificat care combină războiul electronic, tunurile antiaeriene, dronele interceptoare, rachetele aer-aer și sisteme precum NASAMS, IRIS-T și Patriot, însă fiecare dintre aceste componente este potrivită pentru tipuri diferite de amenințări.

Rachetele balistice reprezintă problema cea mai dificilă deoarece zboară cu viteze foarte mari și pe traiectorii care lasă puțin timp pentru detectare și interceptare. Analiza citează date potrivit cărora Rusia a lansat 126 de asemenea rachete în iulie 2026, cel mai ridicat total lunar din acel an, ceea ce pune o presiune disproporționată asupra numărului limitat de interceptoare capabile să le oprească.

Patriot este principalul sistem folosit de Ucraina pentru această misiune, în special cu interceptoarele PAC-3 produse în Statele Unite de Lockheed Martin. Kyivul a primit baterii atât direct din SUA, cât și de la state europene, iar țările europene au finanțat suplimentar achiziții de interceptoare americane prin mecanisme precum NATO PURL.

Problema este ritmul de consum raportat la producție. Lockheed Martin indica o producție de aproximativ 600 de interceptoare PAC-3 în 2025, în timp ce numai într-o lună Rusia a putut lansa peste 120 de rachete balistice împotriva Ucrainei. Același stoc de interceptoare trebuie să servească în paralel forțelor americane și aliaților care operează Patriot, ceea ce limitează cantitatea disponibilă pentru Kyiv.

Analiza adaugă că utilizarea americană a interceptoarelor în conflictul cu Iranul a redus suplimentar rezervele disponibile. În aceste condiții, transferurile din stocurile europene sunt prezentate drept cea mai rapidă soluție pentru următoarele luni, înainte ca noile linii de producție să poată furniza volume mult mai mari.

Scazzieri propune ca guvernele europene să verifice din nou câte interceptoare pot elibera fără a-și compromite propriile necesități și să finanțeze o parte cât mai mare din producția americană nouă pentru Ucraina. Autorul recunoaște însă că această soluție are limite structurale, deoarece oferta de PAC-3 va rămâne restrânsă mai mulți ani.

Statele Unite intenționează să crească puternic producția, dar extinderea capacităților industriale necesită timp. Analiza menționează un plan pentru aproximativ 2.000 de interceptoare suplimentare pe parcursul a șapte ani, ceea ce nu rezolvă deficitul imediat al Ucrainei, iar perspectiva unei linii complete de producție Patriot pe teritoriul ucrainean este complicată de dificultățile tehnice și de protejarea proprietății intelectuale.

Din acest motiv, autorul acordă un rol mai mare sistemelor dezvoltate în Europa. IRIS-T, radarele și tunurile antiaeriene pot prelua o parte mai mare din apărarea împotriva dronelor și rachetelor de croazieră, păstrând interceptoarele cele mai sofisticate pentru amenințările împotriva cărora există puține alternative.

Pentru rachetele balistice, alternativa europeană principală este sistemul franco-italian SAMP/T, care folosește interceptorul Aster 30. Franța a convenit în iulie să trimită temporar încă două sisteme Ucrainei, în perioada în care Kyivul așteaptă patru sisteme SAMP/T NG mai moderne, programate să înceapă să ajungă din 2027.

SAMP/T se confruntă însă cu aceeași problemă de volum. Franța și Italia au fost mult timp singurii utilizatori, ceea ce a menținut comenzile și capacitatea de producție la niveluri relativ reduse. Danemarca a decis ulterior să achiziționeze sistemul, iar cererea crescută începe să schimbe dimensiunea industrială a programului.

Producătorul MBDA intenționează să dubleze producția de Aster în 2026 și dezvoltă o a doua linie de asamblare în Italia. Pentru EUISS, această extindere trebuie accelerată și susținută prin comenzi europene suficient de mari și de previzibile pentru a justifica investițiile suplimentare în fabrici, componente și lanțuri de aprovizionare.

Franța și Italia au anunțat și intenția de a autoriza producția sub licență a rachetelor Aster 30 în Ucraina înainte de sfârșitul lui 2026. Analiza avertizează că realizarea unei linii complete pentru un interceptor atât de sofisticat ar fi dificilă într-un interval scurt, însă unele etape de producție ar putea fi localizate mai repede și integrate gradual în industria ucraineană.

Pe termen mediu, autorul propune ca Europa să nu se limiteze la extinderea sistemelor existente. O a treia direcție ar trebui să fie modernizarea acestora și dezvoltarea unor interceptoare care să coste mai puțin și să poată fi fabricate într-un ritm mai apropiat de cel în care Rusia produce și lansează amenințările pe care acestea trebuie să le neutralizeze.

Project Freyja este unul dintre proiectele prezentate în acest context. Inițiativa este legată de coaliția pentru apărarea împotriva rachetelor balistice creată în iulie de Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Spania, Suedia, Ucraina și Regatul Unit.

Freyja nu este încă descris drept un singur sistem cu o configurație finală. Este un cadru din care ar putea rezulta mai multe proiecte concrete, combinând tehnologii și componente dezvoltate în diferite țări. Compania ucraineană Fire Point ar urma să contribuie cu un interceptor, în timp ce partenerii ar furniza radare și alte elemente.

Analiza recomandă sprijin european pentru proiectele care vor apărea sub această umbrelă, în special dacă acestea pot extinde numărul de interceptoare disponibile și reduce costul fiecărei lansări. Problema economică este importantă deoarece apărarea rămâne în prezent mai scumpă decât atacul în multe dintre scenariile cu drone și rachete.

Un alt obiectiv este localizarea unei părți mai mari din producția Patriot în Europa. Există deja planuri pentru producția PAC-2 în Germania și pentru unele componente PAC-3 în Polonia, dar analiza spune că nu există încă un plan ferm pentru o linie completă PAC-3 pe continent.

O capacitate europeană mai mare ar putea servi atât Ucraina, cât și propriile stocuri ale statelor europene. Totuși, producția pe teritoriul Europei nu ar elimina automat controlul american asupra tehnologiei și transferurilor: Washingtonul ar putea păstra dreptul de a autoriza livrarea interceptoarelor către Ucraina, în funcție de contracte și de regimul aplicabil exporturilor.

Autorul prezintă astfel apărarea Ucrainei și reînarmarea Europei drept două probleme industriale care se suprapun. Extinderea producției pentru a acoperi consumul ucrainean ar crea în același timp capacități care ar putea reface stocurile europene și consolida apărarea aeriană a statelor membre în anii următori.

Analiza nu susține că apărarea aeriană poate singură schimba cursul războiului. Interceptarea este mai dificilă și, în multe cazuri, mai costisitoare decât lansarea unei rachete, iar Rusia poate combina volume mari de drone ieftine cu arme sofisticate pentru a satura sistemele defensive.

Concluzia lui Scazzieri este însă că reducerea eficienței campaniei ruse de lovituri ar limita capacitatea Moscovei de a distruge infrastructura critică și de a exercita presiune asupra populației ucrainene în timpul iernii. În paralel, investițiile în producție și sisteme noi ar transforma sprijinul imediat pentru Ucraina într-o capacitate de apărare aeriană mai mare pentru Europa însăși.