O analiză publicată de CEPA propune folosirea gazului românesc din Marea Neagră pentru o rezervă strategică în Ucraina

Gazele care vor începe să fie produse din perimetrul Neptun Deep în 2027 ar putea fi folosite, alături de capacitatea mare de stocare subterană a Ucrainei, pentru constituirea unei rezerve strategice destinate Europei Centrale și de Sud-Est, potrivit unei analize semnate de Petroslava Bratanova și Aura Sabadus și publicate de Center for European Policy Analysis. Propunerea pornește de la perspectiva unei creșteri importante a producției românești într-o piață regională în care cererea ar putea să nu absoarbă automat toate volumele suplimentare.

România se pregătește pentru cea mai importantă creștere a producției sale de gaze naturale din ultimele decenii odată cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, proiectul offshore dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră. Producția este programată să înceapă în 2027, iar proiectul ar urma să adauge aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual atunci când va ajunge la nivelul planificat, modificând semnificativ balanța de gaze a României și poziția sa pe piața regională.

Analiza publicată de CEPA pornește de la întrebarea unde ar putea ajunge volumele care depășesc consumul intern. Autorii estimează că, chiar dacă România își menține consumul actual și folosește suplimentar gaze pentru noi centrale electrice și pentru o eventuală creștere a activității industriale, ar putea rămâne cu volume disponibile pentru export. Această estimare depinde însă de evoluția cererii, de ritmul real al producției Neptun Deep și de dezvoltarea consumului intern și nu reprezintă un excedent deja existent sau garantat.

Piețele vecine reprezintă prima destinație posibilă, dar analiza identifică limite pentru capacitatea lor de a absorbi volume importante pe termen lung. Ungaria are o piață relativ mare, dar exporturile pot fi limitate de capacitatea interconectărilor, contractele existente și factorii geopolitici, în timp ce dezvoltarea regenerabilelor, stocării de electricitate și energiei nucleare în Bulgaria poate reduce creșterea viitoare a consumului de gaze.

În acest context, autorii propun schimbarea modului în care este privit eventualul surplus românesc: în loc ca întregul volum să fie tratat ca marfă care trebuie să găsească imediat un cumpărător, o parte ar putea deveni componenta unei rezerve strategice regionale. Ucraina ar avea un rol central în acest model datorită infrastructurii sale subterane de stocare, construită în perioada în care țara era un nod major al sistemului de transport al gazului dintre Rusia și Europa.

Capacitatea totală de stocare subterană a Ucrainei depășește necesarul intern al țării, iar operatorii ucraineni au oferit în trecut companiilor europene aproximativ 10 miliarde de metri cubi de spațiu. Dimensiunea infrastructurii permite stocarea unor volume mult mai mari decât în majoritatea instalațiilor individuale din Europa Centrală și de Sud-Est și oferă posibilitatea retragerii gazului în perioade de consum ridicat sau de perturbare a aprovizionării.

Propunerea ar lega această capacitate de producția suplimentară din Marea Neagră. Gazul românesc ar putea fi transportat spre Ucraina atunci când cererea regională și prețurile nu justifică vânzarea imediată, păstrat în depozitele subterane și readus ulterior pe piețele din regiune în funcție de necesități. În această configurație, depozitele ucrainene ar funcționa atât comercial, cât și ca instrument de securitate energetică.

Infrastructura necesară unei asemenea relații nu pornește de la zero. România este conectată la sistemul regional care leagă Grecia, Bulgaria, Ungaria și alte piețe din Europa Centrală, iar vechile conducte transbalcanice, folosite în trecut pentru transportul gazului rusesc către sud-estul Europei, pot funcționa în sensuri și configurații diferite față de cele pentru care au fost construite inițial.

Această reorientare este una dintre componentele așa-numitului Coridor Vertical de gaze, dezvoltat pentru a permite deplasarea gazelor din sudul Europei către Bulgaria, România și mai departe spre Europa Centrală și Ucraina. Ruta poate transporta gaze provenite din terminalele LNG din Grecia, inclusiv gaze importate din Statele Unite, precum și volume din Azerbaidjan și, în viitor, producție românească din Marea Neagră.

Conexiunea româno-ucraineană a devenit mai importantă în 2026 după ce Comisia Europeană a aprobat modificarea angajamentelor asumate anterior de Transgaz în cadrul unui caz de concurență. Schimbarea permite operatorului român să ofere capacitate de export atât către Bulgaria, cât și către Ucraina pe infrastructura relevantă, contribuind la diversificarea aprovizionării ucrainene și la dezvoltarea unei piețe regionale mai integrate.

Acest lucru nu înseamnă că există deja un acord pentru trimiterea gazului Neptun Deep în depozitele ucrainene. Analiza CEPA construiește o posibilă utilizare viitoare a infrastructurii și a producției, iar transformarea ideii într-un mecanism strategic ar necesita decizii comerciale, acorduri între operatori și eventual un cadru stabilit de guverne sau de Uniunea Europeană.

Calendarul propus de autori coincide cu o schimbare structurală a aprovizionării europene. Uniunea Europeană a adoptat eliminarea treptată a importurilor de gaze rusești, iar contractele existente beneficiază de perioade de tranziție. Importurile de GNL rusesc în baza contractelor pe termen lung vor fi interzise de la începutul lui 2027, iar importurile prin conducte vor fi eliminate în toamna aceluiași an, cu o posibilă prelungire limitată dacă obiectivele de stocare nu sunt îndeplinite.

În acest context, infrastructura care transporta anterior gazul rusesc poate fi utilizată pentru surse alternative. Gazul azer, GNL importat prin terminalele din sud-estul Europei și producția din Marea Neagră pot circula printr-un sistem regional care a fost dezvoltat, modernizat și adaptat după reducerea fluxurilor rusești.

Autorii analizei consideră că vânzarea întregului excedent românesc direct pe această piață ar putea crea o competiție între gazul produs în Marea Neagră și GNL-ul importat, în special din Statele Unite. Ei propun ca o parte din gaz să fie scoasă temporar din piață și păstrată ca rezervă, reducând presiunea de a găsi cumpărători imediat după creșterea producției.

Această ipoteză este dependentă de existența efectivă a unui surplus. Consumul românesc ar putea crește dacă sunt construite noi centrale electrice pe gaze, dacă industria își mărește producția sau dacă gazul este folosit în alte proiecte energetice. Volumul disponibil pentru export sau stocare va rezulta din diferența dintre producția efectivă și consumul din anii următori, nu numai din capacitatea nominală a Neptun Deep.

Ucraina ar putea avea și o nevoie proprie mai mare de gaze după război, în funcție de reconstrucția economiei, situația producției interne și starea infrastructurii energetice. Din acest motiv, depozitele sale nu pot fi considerate în prezent drept capacitate rezervată automat pentru România sau UE, iar utilizarea lor ar trebui negociată comercial și adaptată necesităților ucrainene.

Există însă precedentul utilizării lor de către comercianți europeni. Companii din UE au depozitat deja gaze în Ucraina, profitând de capacitatea disponibilă și de legăturile dintre sistemele de transport. Modelul a demonstrat că gazele introduse din piața europeană pot fi păstrate în depozitele ucrainene și retrase ulterior, deși războiul introduce riscuri suplimentare asupra infrastructurii și operațiunilor.

Analiza CEPA merge mai departe și propune folosirea acestei infrastructuri pentru un stoc cu funcție strategică. Un asemenea mecanism ar avea un obiectiv diferit de depozitarea comercială obișnuită: gazul ar fi păstrat pentru situații de perturbare gravă a aprovizionării, creșteri bruște ale cererii sau alte crize regionale.

Uniunea Europeană lucrează în 2026 la revizuirea cadrului mai larg privind securitatea energetică, după experiența crizei declanșate de reducerea aprovizionării din Rusia. Reglementările actuale impun statelor membre obiective privind umplerea depozitelor din UE, dar viitorul cadru poate aborda mai larg modul în care rezervele, interconectările și sursele externe contribuie la securitatea sistemului.

Depozitele ucrainene nu fac parte din capacitatea de stocare a UE și integrarea lor într-o rezervă strategică europeană ar ridica probleme legate de finanțare, acces, proprietatea gazului, securitatea infrastructurii și garanțiile pentru comercianți. Materialul publicat de CEPA nu prezintă un mecanism juridic sau financiar deja convenit pentru rezolvarea acestor aspecte.

Autorii văd însă asocierea producției românești cu depozitele ucrainene ca o posibilă componentă a arhitecturii energetice regionale de după eliminarea importurilor rusești. România ar furniza o sursă de gaz produsă în UE, Ucraina ar asigura capacitatea de stocare, iar rețelele dintre Grecia, Bulgaria, România și Europa Centrală ar permite deplasarea volumelor în funcție de necesități.

O asemenea configurație ar lega mai strâns sistemele energetice ale României și Ucrainei și ar oferi producției Neptun Deep o destinație suplimentară față de consumul intern și exporturile comerciale obișnuite. Deocamdată, însă, rezerva strategică româno-ucraineană rămâne o propunere formulată de autorii analizei și nu o politică adoptată de România, Ucraina sau Uniunea Europeană.