Recuperarea banilor în dosarele penale de fraudă rămâne mult mai dificilă decât prin procedurile administrative

Recuperarea banilor în dosarele penale privind fraude cu fonduri europene rămâne mult mai dificilă decât corectarea financiară prin proceduri administrative. Între 2015 și 2025, statele membre au recuperat aproximativ 180 de milioane de euro în urma procedurilor penale referitoare la fonduri gestionate împreună cu Comisia, în timp ce procedurile administrative au permis recuperarea, retragerea sau corectarea a aproximativ 5 miliarde de euro.

Recuperarea reprezintă etapa în care autoritățile încearcă să readucă în bugetul european sumele plătite nejustificat sau să elimine cheltuielile afectate de nereguli. Modul în care este protejat bugetul diferă în funcție de program, de forma de gestionare a fondurilor și de stadiul procedurilor.

În fondurile gestionate împreună de Comisie și statele membre, autoritățile naționale verifică proiectele, stabilesc neregulile și adoptă măsurile necesare pentru corectarea cheltuielilor. În această categorie intră în principal politica de coeziune, agricultura și pescuitul.

O recuperare poate însemna că beneficiarul restituie efectiv banii. Protejarea bugetului poate avea loc și prin retragerea cheltuielii dintr-o cerere de plată sau prin excluderea proiectului afectat și înlocuirea lui cu o altă operațiune eligibilă.

În aceste situații, bugetul UE nu mai suportă cheltuiala neregulată, dar suma nu este întotdeauna recuperată direct de la persoana sau compania responsabilă. Proiectul poate rămâne finanțat din resurse naționale, iar autoritatea națională devine responsabilă de recuperarea datoriei de la beneficiar.

Raportul Comisiei folosește, prin urmare, noțiunea de recuperare într-un sens mai larg, care include rambursările, retragerile și corecțiile financiare. Acest aspect trebuie avut în vedere atunci când sunt comparate rezultatele procedurilor administrative cu cele penale.

Procedurile administrative pot începe imediat după identificarea unei încălcări a regulilor. Autoritatea de management poate suspenda plata, poate reduce suma solicitată sau poate exclude cheltuiala fără să aștepte finalizarea unui proces penal.

Pentru adoptarea unei corecții administrative nu este întotdeauna necesară demonstrarea intenției frauduloase. Poate fi suficientă constatarea că beneficiarul nu a respectat condițiile de eligibilitate, regulile contractuale sau cerințele privind achizițiile publice.

Procedurile penale urmăresc un obiectiv diferit. Procurorii trebuie să stabilească dacă o persoană a acționat intenționat pentru a obține sau utiliza ilegal fondurile, să identifice participanții și să adune probe care pot fi folosite în instanță.

O investigație poate include percheziții, expertize, analiza documentelor financiare, cooperare între mai multe jurisdicții și verificarea unor rețele de companii. Dosarele transfrontaliere pot implica autorități din mai multe state și perioade lungi de strângere a probelor.

După încheierea investigației pot urma trimiterea în judecată, procesul, apelurile și executarea hotărârii. Bunurile trebuie identificate și indisponibilizate înainte ca o eventuală confiscare sau recuperare să poată produce rezultate.

Între timp, activele pot fi transferate, ascunse, consumate sau plasate în alte jurisdicții. O companie poate intra în insolvență, iar persoanele condamnate pot să nu mai dețină suficiente bunuri pentru acoperirea prejudiciului.

Aceste dificultăți explică de ce o condamnare nu garantează recuperarea integrală a banilor. Instanța poate stabili existența fraudei și răspunderea penală, dar executarea prejudiciului depinde de bunurile disponibile și de eficiența măsurilor adoptate în timpul anchetei.

Comisia arată că numai o parte redusă dintre procedurile penale privind fondurile gestionate în comun au produs recuperări. Între 2015 și 2025, valoarea rezultată din aceste proceduri a fost de aproximativ 180 de milioane de euro.

În aceeași perioadă, procedurile administrative au permis recuperarea, retragerea sau corectarea a aproximativ 5 miliarde de euro în fondurile gestionate împreună cu statele membre. Diferența nu înseamnă că administrațiile au recuperat în numerar întreaga sumă de la fraudatori.

Cea mai mare parte a rezultatelor administrative provine din eliminarea cheltuielilor neeligibile din finanțarea europeană. Această metodă protejează bugetul UE mai rapid, dar poate transfera asupra bugetului național responsabilitatea pentru proiectul afectat și pentru recuperarea ulterioară de la beneficiar.

Rezultatele diferă între domenii. Pentru cazurile frauduloase în agricultură raportate și închise în perioada analizată, rata de recuperare a fost de 54%, cu aproximativ 17,7 milioane de euro recuperate.

În dezvoltarea rurală, rata a ajuns la 81%, iar în sprijinul direct pentru agricultură s-a situat la 32%. Aceste diferențe reflectă tipurile de beneficiari, structura plăților și dificultatea recuperării după finalizarea proiectelor sau consumarea fondurilor.

În politica de coeziune și pescuit, aproximativ 162,2 milioane de euro au fost recuperate în cazurile frauduloase închise între 2015 și 2025. Rata indicată de raport a fost de 96%.

Această rată ridicată include retragerile și corecțiile prin care cheltuiala este eliminată din finanțarea UE. Ea nu înseamnă că 96% din prejudiciul penal a fost încasat direct de la persoanele responsabile.

Diferența dintre recuperarea banilor și protejarea bugetului este importantă. Uniunea poate evita pierderea prin refuzul finanțării unei cheltuieli, chiar dacă autoritatea națională nu reușește imediat să recupereze suma de la beneficiar.

În cazul taxelor vamale, statele membre sunt responsabile de stabilirea și colectarea sumelor datorate. Dacă o taxă nu poate fi recuperată de la operatorul economic, Comisia verifică dacă autoritatea națională și-a îndeplinit obligațiile.

Atunci când statul nu a luat măsurile necesare, acesta poate fi obligat să compenseze bugetul european. Recuperarea de la operator și protejarea veniturilor UE pot deveni astfel două procese distincte.

Pentru neregulile vamale detectate în 2025, rata totală de recuperare a fost de 77%. În cazurile clasificate drept frauduloase, rata a fost de 28%, iar pentru neregulile neclasificate drept fraudă a ajuns la 82%.

Diferența arată dificultatea suplimentară asociată fraudelor. Operatorii implicați pot folosi companii-fantomă, declarații false, structuri transfrontaliere și transferuri de active care îngreunează identificarea și colectarea datoriei.

Rezultate importante provin și din investigațiile administrative ale Oficiului European de Luptă Antifraudă. OLAF poate recomanda Comisiei sau autorităților naționale să recupereze bani, să oprească plăți sau să adopte măsuri administrative.

Pentru recomandările OLAF al căror proces de urmărire a fost finalizat între 2016 și 2025, aproape 825 de milioane de euro au fost recuperate din cheltuieli în toate modurile de gestionare a bugetului.

În cheltuielile gestionate în comun, recomandările cu urmărire finalizată au condus la stabilirea pentru recuperare a aproximativ 743,8 milioane de euro și la recuperarea a aproximativ 737 de milioane.

În gestionarea indirectă, aproximativ 41,1 milioane de euro au fost recuperate, iar în programele gestionate direct de Comisie valoarea a fost de aproximativ 46,7 milioane de euro.

La acestea se adaugă rezultatele privind veniturile vamale. Recomandările OLAF pentru care urmărirea a fost finalizată au contribuit la recuperarea a aproximativ 4,53 miliarde de euro între 2016 și 2025.

Sumele privind veniturile și cheltuielile nu trebuie combinate fără explicarea diferențelor. Taxele vamale reprezintă venituri care trebuiau colectate, în timp ce fondurile europene sunt cheltuieli acordate beneficiarilor prin programe distincte.

OLAF nu aplică sancțiuni penale și nu obligă direct un beneficiar să restituie banii. Oficiul desfășoară investigații administrative și transmite recomandări instituțiilor sau statelor care au competența de a adopta decizii financiare.

Parchetul European investighează și urmărește penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii în statele participante. Comisia a început să construiască un mecanism separat pentru monitorizarea consecințelor financiare ale notificărilor primite de la EPPO.

Exercițiul din 2025 a acoperit 588 de notificări ale Parchetului European, dintre care unele proveneau din anii anteriori. Mai multe notificări pot fi legate de aceeași investigație.

În domeniul cheltuielilor, EPPO indicase prejudicii estimate de aproximativ 900 de milioane de euro. Peste 72% din această valoare privea investigații în curs, astfel că suma poate fi revizuită pe măsură ce dosarele avansează.

Comisia stabilise administrativ un prejudiciu de aproximativ 190 de milioane de euro în cazurile pe care le putuse verifica. Din această sumă, 30 de milioane de euro fuseseră recuperate, iar plata altor 15 milioane fusese prevenită.

Diferența dintre prejudiciul estimat de procurori și suma stabilită de Comisie nu reprezintă o contradicție. EPPO poate calcula valoarea potențială aflată în investigație, în timp ce Comisia poate adopta măsuri financiare numai pe baza informațiilor și probelor disponibile pentru fiecare cheltuială.

Pe măsură ce investigațiile sunt finalizate, valoarea poate fi confirmată, redusă sau majorată. Pot apărea noi recuperări, corecții, sechestre sau hotărâri judecătorești.

Comisia constată că schimbul de informații dintre autoritățile administrative și cele judiciare rămâne incomplet. Instituțiile care gestionează programele nu primesc întotdeauna la timp date despre investigații, stadiul proceselor, hotărârile definitive și sancțiunile aplicate.

Confidențialitatea anchetelor poate limita informațiile transmise în fazele inițiale. După începerea procesului, actualizarea sistemelor administrative poate întârzia dacă nu există puncte de contact și proceduri clare între procurori și autoritățile de management.

Această lipsă de continuitate afectează recuperarea. O instituție care nu cunoaște evoluția dosarului poate întârzia înghețarea plăților, stabilirea creanței, inițierea procedurii de recuperare sau actualizarea valorii prejudiciului.

Comisia recomandă crearea unor mecanisme permanente de cooperare între serviciile investigative, judiciare și administrative. Acestea trebuie să permită transmiterea informațiilor necesare fără compromiterea anchetelor.

Statele sunt invitate să îmbunătățească raportarea sancțiunilor și a penalităților aplicate după deciziile judiciare și administrative definitive. Datele existente sunt incomplete și nu permit o evaluare integrală a efectului descurajator.

Pentru aproximativ jumătate dintre cazurile frauduloase închise și raportate între 2015 și 2025 au fost furnizate informații despre sancțiuni. Unele cazuri au implicat numai măsuri administrative.

Cele mai frecvente sancțiuni penale au fost închisoarea și amenzile proporționale. Acestea au fost rareori însoțite de excluderea de la viitoare finanțări europene.

Sancțiunile administrative și cele penale au fost, de asemenea, rareori combinate. O persoană condamnată poate primi o pedeapsă, fără ca informația să fie folosită automat pentru împiedicarea accesului la alte programe de finanțare.

Comisia consideră că prevenirea, recuperarea și sancționarea trebuie să funcționeze împreună. O plată oprită la timp protejează bugetul, dar tentativa de fraudă trebuie transmisă procurorilor pentru ca autorii să poată fi investigați.

În lipsa urmăririi penale, persoana sau compania poate încerca să obțină finanțare printr-un alt program. În lipsa recuperării administrative, o condamnare poate să nu restabilească prejudiciul financiar.

Raportul recomandă sesizarea competentă inclusiv pentru tentativele detectate înaintea plății. Faptul că pierderea a fost prevenită nu elimină caracterul potențial penal al documentelor false, declarațiilor intenționat incorecte sau conflictelor de interese ascunse.

Raportul Comisiei privind protejarea intereselor financiare ale UE pentru 2025 analizează pentru prima dată împreună prevenirea, detectarea, investigarea, recuperarea și sancționarea fraudelor și neregulilor.

Cifrele privind recuperarea provin din sisteme diferite și nu sunt complet comparabile. Datele naționale, recomandările OLAF și notificările EPPO acoperă domenii, perioade și etape procedurale diferite.

Procedurile administrative pot proteja bugetul prin retragerea unei cheltuieli, fără recuperarea imediată a banilor de la beneficiar. Procedurile penale urmăresc stabilirea vinovăției și sancționarea autorilor, dar recuperarea depinde de identificarea și executarea bunurilor acestora.

Comisia consideră recuperarea de la fraudatori cea mai dificilă etapă a sistemului antifraudă și cere o cooperare mai strânsă între administrații, procurori și instanțe, precum și date mai complete despre sumele recuperate și sancțiunile aplicate.