Reintegrarea veteranilor ar trebui inclusă în reconstrucția Ucrainei, susține o analiză SCEEUS

Sprijinul financiar pentru veteranii ucraineni trebuie păstrat, dar nu ar trebui să devină principalul instrument al politicii publice pentru o populație care va avea nevoie de reintegrare economică și socială pe termen lung, susține Kostiantyn Tatarkin, consilier tehnic pentru problemele veteranilor la IREX Ukraine, într-o analiză publicată de Stockholm Centre for Eastern European Studies. Autorul propune ca Ucraina să direcționeze mai multe resurse către recuperare, ocupare, educație, sănătate mintală și servicii comunitare, iar UE să includă aceste obiective în instrumentele de reconstrucție și sprijin bugetar.

Cadrul juridic de bază al politicii pentru veterani datează din 1993, când Ucraina a adoptat legea privind statutul veteranilor de război și garanțiile protecției lor sociale. Actul rămâne în vigoare și a trecut prin numeroase revizuiri, însă Tatarkin consideră că arhitectura sa fundamentală s-a schimbat mai puțin decât realitatea pe care trebuie să o gestioneze. Sistemul identifică diferite categorii de beneficiari și le asociază drepturi și prestații, într-un moment în care războiul de amploare a extins masiv numărul persoanelor care vor avea nevoie de sprijin pentru revenirea la viața civilă.

Autorul nu cere eliminarea plăților sau a beneficiilor materiale. Argumentul său este că sprijinul financiar trebuie să rămână o componentă a unui sistem mai larg, în care rezultatul urmărit este capacitatea persoanei de a reveni la viața de familie, la muncă și la comunitate. Recuperarea medicală, serviciile pentru dizabilitate, sănătatea mintală, educația, formarea profesională, sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă și managementul individual al cazurilor sunt prezentate drept componente care nu pot fi înlocuite de transferuri financiare.

Analiza folosește plata acordată înaintea Zilei Independenței pentru a ilustra dimensiunea fiscală a unei prestații aparent reduse. Pentru 2026, autorul indică 1.417.385 de persoane cu statut de „participant la ostilități” și o plată de 1.000 UAH pentru fiecare, aproximativ 20 EUR la cursul utilizat în document. Aplicată întregului grup, suma ajunge la aproximativ 27 de milioane EUR. Numărul nu trebuie prezentat drept totalul veteranilor ucraineni, deoarece reprezintă o categorie juridică specifică, iar alte categorii, inclusiv persoanele cu dizabilități provocate de război, beneficiază de alte niveluri de sprijin.

Un al doilea exemplu este Veteran Sport, program experimental lansat în 2025 pentru a finanța activități fizice și sportive. Beneficiarii pot primi 1.500 UAH pe trimestru pentru servicii oferite de săli de sport, piscine și alte facilități eligibile. Datele Ministerului ucrainean pentru Veterani arată că peste 200.000 de persoane participau în primul trimestru din 2026, ceea ce confirmă că programul are deja o acoperire considerabilă.

Tatarkin tratează cele două instrumente diferit. Plata anuală este în primul rând o prestație financiară asociată statutului, în timp ce Veteran Sport leagă banii de o activitate cu un obiectiv de recuperare și reintegrare. Autorul estimează că, la plafonul teoretic de 250.000 de participanți pe trimestru, programul sportiv ar putea ajunge la aproximativ 7 milioane EUR pe trimestru și aproape 29 de milioane EUR într-un an dacă nivelul maxim s-ar menține. Aceste valori sunt estimări de capacitate ale programului, nu cheltuieli efectiv realizate.

Analiza avertizează că sumele mici acordate fiecărei persoane se transformă în angajamente bugetare mari atunci când sunt aplicate unei populații numeroase și pot deveni dificil de modificat după ce sunt transformate în drepturi recurente. Problema identificată nu este existența sprijinului financiar, ci riscul ca extinderea constantă a listelor de beneficii să consume spațiul fiscal care ar putea finanța servicii cu efect direct asupra revenirii la viața civilă.

Pentru a explica acest risc, autorul folosește experiența Croației de după războaiele anilor 1990. Aproximativ 500.000 de persoane au ajuns să fie înregistrate drept veterani, iar în 2007 cheltuielile pentru veterani și familiile lor reprezentau aproximativ 1,7% din PIB, din care 1,39% din PIB revenea pensiilor pentru veterani. Tatarkin citează evaluări ale Băncii Mondiale care au legat structura generoasă a pensiilor și prestațiilor de stimulente mai reduse pentru participarea la piața muncii.

Comparația cu Croația nu este folosită pentru a argumenta că Ucraina trebuie să reducă sprijinul acordat veteranilor. Autorul spune explicit că lecția este alta: beneficiile pot deveni atât de importante în relația dintre stat și veterani încât reformarea ulterioară a sistemului devine politic și social foarte dificilă, chiar dacă apar dovezi că o parte mai mare a resurselor ar produce rezultate mai bune dacă ar fi folosită pentru servicii.

Prima recomandare pentru Ucraina este evaluarea periodică a programelor mari pentru veterani. Ministerul pentru Veterani și Ministerul de Finanțe ar trebui să urmărească nu numai costul și numărul beneficiarilor, dar și efectele concrete, cost-eficiența și atingerea obiectivelor pentru care programul a fost creat. Rezultatele acestor evaluări ar trebui să determine dacă un program este extins, modificat, redus sau închis.

A doua recomandare este mutarea mai multor resurse către reintegrare la nivel local. O persoană care revine într-o comunitate are nevoie efectiv de acces la medic, servicii de recuperare, sprijin psihologic, educație, locuri de muncă și administrație, iar aceste servicii sunt furnizate în mare parte în orașul sau comuna în care trăiește. Din acest motiv, reforma națională trebuie însoțită de capacitate administrativă și financiară la nivel municipal.

Autorul propune și distribuirea responsabilității dincolo de ministerul dedicat veteranilor. Politicile de ocupare, sănătate, educație, locuire, transport sau protecție socială pot influența reintegrarea, iar ministerele responsabile de aceste domenii ar trebui să urmărească dacă programele lor ajung și la veterani și ce rezultate produc pentru această categorie.

Pentru Uniunea Europeană și ceilalți parteneri internaționali, analiza recomandă includerea explicită a reintegrării veteranilor în planurile de reconstrucție a Ucrainei. În această abordare, politica pentru veterani nu ar fi tratată ca o linie socială separată, ci ca parte a refacerii forței de muncă, a capitalului uman și a capacității comunităților de a funcționa după război.

Finanțarea externă ar trebui orientată mai mult spre municipalități și sistemele locale care oferă efectiv serviciile. Autorul propune sprijin pentru evaluarea nevoilor comunităților, adaptarea programelor locale, recuperare, servicii de ocupare, management de caz și sisteme prin care beneficiarii sunt trimiși către serviciul de care au nevoie, în locul construirii unor programe exclusiv centralizate.

O altă recomandare este ca finanțarea europeană și internațională să fie însoțită de evaluări independente. Programele mari ar trebui analizate în funcție de rezultate și cost-eficiență, iar concluziile să fie folosite în dialogul dintre guvernul ucrainean și finanțatori. Ideea este ca un program să nu fie menținut sau extins doar pentru că există deja, dacă datele arată că o altă intervenție produce rezultate mai bune.

Materialul este un comentariu de autor și nu reprezintă o strategie adoptată de guvernul ucrainean, de Uniunea Europeană sau de SCEEUS ca poziție instituțională. Pagina oficială SCEEUS îl datează la 30 septembrie 2026, în timp ce versiunea PDF poartă data de 30 octombrie 2026. Cum pagina de publicare, indexul SCEEUS și momentul disponibilității documentului indică 30 septembrie, data din PDF apare ca o neconcordanță editorială și nu este folosită pentru datarea știrii.