Ribera avertizează că reactoarele nucleare modulare sunt încă proiecte, nu o soluție energetică disponibilă imediat

Reactoarele nucleare modulare mici pot deveni o componentă a sistemului energetic european, dar nu reprezintă încă o soluție care poate fi folosită imediat pentru reducerea emisiilor sau acoperirea creșterii consumului de electricitate, a declarat vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera. Ea a cerut guvernelor să nu amâne investițiile și reformele deja necesare în așteptarea unor tehnologii care trebuie încă demonstrate și implementate comercial.

Teresa Ribera a răspuns unei întrebări despre viitorul energiei nucleare și despre reactoarele modulare mici în sesiunea inaugurală a celei de-a șasea ediții a cursului de vară „Los grandes retos actuales de la Unión Europea”, organizat la San Sebastián. Vicepreședinta executivă a spus că opiniile asupra energiei nucleare diferă profund între state și că politica europeană trebuie să respecte dreptul fiecărei țări de a-și stabili propriul mix de producție a electricității.

Unele guverne au decis să construiască reactoare, să modernizeze centralele existente sau să le prelungească durata de funcționare, în timp ce altele își bazează strategia pe surse regenerabile, stocare, interconectări și reducerea consumului. Rolul Comisiei nu este să impună aceeași structură energetică tuturor, dar instituția verifică respectarea normelor nucleare europene, a cerințelor de siguranță și a legislației privind ajutoarele de stat.

Reactoarele modulare mici, cunoscute prin acronimul SMR, sunt concepute pentru capacități mai reduse decât centralele nucleare convenționale. Componentele lor ar urma să fie fabricate în mai mare măsură în unități industriale și transportate la amplasament pentru instalare sau asamblare, un model despre care industria afirmă că poate standardiza construcția și reduce o parte dintre întârzieri și costuri. Comisia estimează că asemenea reactoare ar putea furniza electricitate și căldură pentru industrie, sisteme urbane de încălzire, producția de hidrogen și consumatori mari precum centrele de date.

Ribera a insistat însă asupra distanței dintre potențialul tehnologic și disponibilitatea comercială. Reactoarele modulare discutate în prezent sunt încă proiecte, iar primele instalații europene sunt urmărite pentru începutul anilor 2030, nu pentru rezolvarea necesităților energetice imediate. Strategia europeană adoptată în martie 2026 urmărește accelerarea dezvoltării și punerea în funcțiune a primelor proiecte în această perioadă, ceea ce confirmă că tehnologia se află încă înaintea unei implementări comerciale extinse.

Așteptarea unui progres tehnologic viitor nu poate înlocui măsurile care trebuie aplicate în prezent, a spus vicepreședinta executivă. Statele trebuie să continue investițiile în rețele, producție, eficiență, electrificare și reducerea emisiilor, fără să construiască politici în care acțiunea este suspendată până la eventuala disponibilitate a unei tehnologii după 2030 sau 2035.

Comisia susține cercetarea și pregătirea industrială pentru SMR prin programele Euratom și prin Alianța industrială europeană lansată în 2024. Strategia din 2026 prevede nouă direcții de acțiune și urmărește coordonarea statelor, industriei, autorităților de siguranță și investitorilor, astfel încât proiectele naționale să nu evolueze izolat și să poată folosi un lanț european de furnizare.

Sprijinul european nu reprezintă însă o confirmare că toate modelele propuse vor deveni viabile sau că vor produce electricitate la costurile estimate de dezvoltatori. Proiectele trebuie să treacă prin autorizare, evaluări de siguranță, finanțare, construcție și demonstrarea funcționării comerciale. Comisia subliniază și necesitatea unor soluții pentru protecția împotriva radiațiilor, gestionarea combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive și prevenirea proliferării materialelor nucleare.

Problema costului public a ocupat o parte importantă a răspunsului oferit de Ribera. Construirea centralelor nucleare noi și prelungirea funcționării celor existente au necesitat în mod obișnuit atât finanțare publică, cât și garanții prin care statul preia o parte dintre riscurile proiectului. Aceste intervenții pot fi necesare pentru atragerea capitalului într-un sector cu investiții inițiale foarte mari și termene lungi, dar ridică întrebări privind avantajele acordate producătorului și efectul asupra pieței.

Comisia a anunțat că va crea o garanție de 200 de milioane de euro pentru susținerea investițiilor private în primele unități comerciale bazate pe tehnologii nucleare inovatoare. Garanția este destinată reducerii riscului pentru investitori și trebuie înțeleasă ca un instrument pentru pregătirea primelor proiecte, nu ca finanțare suficientă pentru construirea unei întregi flote de reactoare.

Orice sprijin național important trebuie analizat și din perspectiva ajutorului de stat. Serviciile de concurență ale Comisiei verifică dacă guvernul compensează numai costurile și riscurile necesare sau dacă mecanismul garantează venituri excesive, transferă în mod disproporționat pierderile către contribuabili ori acordă unui producător un avantaj pe care concurenții nu îl pot obține.

Ribera a atras atenția în special asupra posibilității ca finanțarea publică să influențeze prețurile electricității. Contractele garantate, schemele de sprijin și acoperirea riscurilor pot oferi stabilitate unui proiect nuclear, dar pot afecta concurența cu sursele regenerabile, stocarea sau alte tehnologii dacă sprijinul nu este proporțional și transparent.

Analiza Comisiei nu pornește de la ideea că energia nucleară trebuie tratată identic cu orice investiție obișnuită. Centralele implică cerințe speciale de siguranță, perioade foarte lungi de exploatare și obligații privind dezafectarea și deșeurile. Aceste caracteristici pot justifica mecanisme specifice, însă nu elimină obligația statelor de a demonstra necesitatea, proporționalitatea și efectul sprijinului asupra pieței.

Strategia europeană prezintă SMR-urile ca pe o posibilă sursă internă de energie cu emisii reduse, capabilă să sprijine securitatea energetică și decarbonizarea industriilor greu de electrificat. Comisia estimează că puterea instalată a acestor reactoare în UE ar putea ajunge între 17 și 53 GW până în 2050, dar aceste cifre sunt scenarii de dezvoltare, nu capacități aflate deja în construcție sau garantate.

Primele proiecte vor trebui să arate dacă producția modulară poate reduce costurile și întârzierile care au afectat numeroase centrale nucleare convenționale. Avantajele economice depind de standardizarea modelelor, numărul de unități comandate, capacitatea fabricilor, autorizarea coordonată și existența unei piețe suficient de mari pentru repetarea aceluiași design.

Dezbaterea asupra SMR-urilor se poartă, prin urmare, pe două niveluri. Comisia investește în pregătirea unei tehnologii care ar putea deveni importantă în următoarele decenii, dar avertizează că proiectele nu trebuie prezentate ca o alternativă deja disponibilă la investițiile care trebuie realizate acum.

Mesajul transmis de Ribera la San Sebastián a fost că neutralitatea tehnologică nu înseamnă suspendarea deciziilor până când toate opțiunile ajung la maturitate. Statele pot sprijini energia nucleară și reactoarele modulare, însă trebuie să continue în paralel reducerea emisiilor, modernizarea infrastructurii și extinderea surselor care pot produce rezultate înainte ca primele SMR-uri europene să intre în funcțiune.