România are cea mai mare rată din UE a supraaglomerării locuințelor în rândul tinerilor

România a înregistrat în 2025 cea mai mare rată a supraaglomerării locuințelor în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Datele Eurostat arată că 60,4% dintre persoanele cu vârste între 15 și 29 de ani locuiau în gospodării considerate supraaglomerate, față de o medie europeană de 26,9%. Diferența este importantă și în interiorul României, unde rata pentru întreaga populație era de 40,4%, cu 20 de puncte procentuale sub cea observată în rândul tinerilor.

La nivelul Uniunii, 26,9% dintre persoanele cu vârste între 15 și 29 de ani locuiau în 2025 într-o gospodărie supraaglomerată. Proporția era cu 10,1 puncte procentuale mai mare decât rata de 16,8% înregistrată pentru populația totală, ceea ce arată că problema spațiului locativ afectează disproporționat generațiile tinere. Eurostat arată că în fiecare stat membru rata de supraaglomerare era mai ridicată pentru tineri decât pentru populație în ansamblu.

Situația diferă însă puternic între state. România se află la extremitatea clasamentului, cu 60,4% dintre tineri în locuințe supraaglomerate, urmată de Letonia cu 54,9% și Bulgaria cu 52,8%. La celălalt capăt se află Cipru, unde rata este de 3,5%, Irlanda cu 7,4% și Malta cu 7,7%, diferențele indicând modele foarte diferite de locuire, structuri ale gospodăriilor și acces la spațiu locativ în interiorul Uniunii.

România se remarcă și prin distanța dintre situația tinerilor și cea a populației în ansamblu. Rata națională de supraaglomerare era de 40,4% în 2025, comparativ cu 60,4% pentru grupa 15–29 de ani. Diferențe de cel puțin 20 de puncte procentuale între tineri și întreaga populație au mai fost înregistrate în Bulgaria, unde valorile au fost de 52,8% și 32,5%, și în Grecia, cu 48,4% pentru tineri și 28,3% pentru populația totală.

Noile date indică și o creștere față de anul anterior. În 2024, rata de supraaglomerare în rândul tinerilor din România fusese de 58,3%, ceea ce înseamnă o creștere de 2,1 puncte procentuale într-un an. La nivelul UE, evoluția a fost mai redusă, de la 26,5% în 2024 la 26,9% în 2025.

Vârsta contează semnificativ pentru modul în care este distribuită problema. În întreaga UE, 30,1% dintre tinerii între 15 și 19 ani locuiau în condiții de supraaglomerare, iar proporția rămânea ridicată, la 28,7%, pentru grupa 20–24 de ani. Pentru persoanele între 25 și 29 de ani, rata cobora la 21,8%, ceea ce arată o diminuare pe măsură ce o parte dintre tineri își schimbă situația locativă.

Indicatorul Eurostat nu măsoară simplu numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie și nici nu clasifică automat familiile numeroase drept supraaglomerate. Calculul ține cont de numărul de camere disponibil și de componența gospodăriei, inclusiv vârsta, sexul și relațiile dintre persoanele care locuiesc împreună.

Pentru ca o gospodărie să nu fie clasificată drept supraaglomerată, metodologia cere cel puțin o cameră pentru gospodărie, câte o cameră pentru fiecare cuplu și câte o cameră pentru fiecare persoană singură de cel puțin 18 ani. Pentru adolescenții între 12 și 17 ani sunt aplicate reguli distincte în funcție de sex și de posibilitatea împărțirii unei camere, iar pentru copiii sub 12 ani este prevăzută câte o cameră pentru fiecare pereche de copii.

Indicatorul descrie astfel spațiul disponibil în raport cu nevoile gospodăriei și nu trebuie interpretat automat ca o măsură a sărăciei. O persoană poate locui într-o gospodărie clasificată drept supraaglomerată fără ca aceasta să se afle sub pragul de sărăcie, la fel cum o gospodărie care nu este supraaglomerată poate avea dificultăți serioase în suportarea costurilor locuinței.

Eurostat măsoară separat presiunea financiară produsă de costurile locuirii. În 2025, 9,1% dintre tinerii din UE locuiau în gospodării în care costurile locuinței reprezentau cel puțin 40% din venitul disponibil, comparativ cu 7,7% pentru populația totală. Cele două statistici descriu probleme diferite, una privind spațiul efectiv disponibil și cealaltă povara financiară a locuinței.

Datele privind România arată, prin urmare, o vulnerabilitate locativă deosebit de ridicată pentru generația 15–29 de ani, fără ca statistica să indice singură cauzele acesteia. Eurostat măsoară rezultatul în termeni de spațiu disponibil, dar nu atribuie în această publicare diferențele dintre state unor factori precum prețurile locuințelor, veniturile, oferta de locuințe, vârsta la care tinerii părăsesc casa părinților sau structura familiilor. Pentru asemenea explicații sunt necesare seturi de date suplimentare.