
Două inițiative diplomatice, una care reunește patru state europene și patru puteri regionale, iar cealaltă care include direct Iranul, încearcă să limiteze riscul unei noi escaladări între Washington și Teheran. Miniștrii de externe s-au întâlnit la Istanbul la 23 octombrie 2026, iar oficiali iranieni, pakistanezi, saudiți și turci au discutat la Teheran trei zile mai târziu. Într-o analiză publicată la 28 octombrie de European Council on Foreign Relations (ECFR), Ellie Geranmayeh consideră că aceste canale ar putea susține o diplomație regională mai puțin dependentă de conducerea americană.
Pe scurt
-
Franța, Germania, Italia și Regatul Unit au discutat la Istanbul cu Egiptul, Pakistanul, Arabia Saudită și Turcia despre dezescaladare, conflictele regionale și siguranța navigației.
-
La Teheran, Iranul, Pakistanul, Arabia Saudită și Turcia au convenit să continue dialogul privind cooperarea, pacea și securitatea regională.
-
SUA și Israelul nu participă direct la aceste două formate. Înțelegerea de a continua consultările nu reprezintă un acord de pace sau constituirea unei noi alianțe.
-
Geranmayeh propune ca europenii și partenerii regionali să își coordoneze influența asupra Washingtonului și Teheranului, inclusiv în privința navigației prin Strâmtoarea Hormuz.
-
Autoarea recomandă legarea unei eventuale relaxări a sancțiunilor europene de o monitorizare internațională mai puternică a programului nuclear iranian. Aceasta este o propunere analitică, nu o decizie a UE.
Comunicatul comun al reuniunii din 23 octombrie, publicat de Ministerul german de Externe, confirmă participarea celor opt state. Grupul european este numit E4, iar Egiptul, Pakistanul, Arabia Saudită și Turcia formează R4. Miniștrii au abordat conflictul SUA/Israel–Iran, situația israeliano-palestiniană și soluția negociată bazată pe două state, atacurile Houthi împotriva Arabiei Saudite și guvernului Yemenului, precum și tensiunile din Strâmtoarea Hormuz, Bab el-Mandeb și Marea Neagră. Ei au convenit să continue dialogul în același format.
A doua reuniune a avut loc la Teheran, la 26 octombrie. Declarația comună reprodusă de postul public iranian Press TV îl identifică drept gazdă pe Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului. Au participat ministrul saudit al apărării, Khalid bin Salman, șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, și conducătorul serviciului turc de informații, Ibrahim Kalın. Documentul consemnează acordul de a continua discuțiile pentru întărirea cooperării dintre cele patru țări, inclusiv pentru pacea și securitatea regională.
Cele două formate au componențe și funcții diferite: europenii participă la discuțiile de la Istanbul, iar Iranul este prezent la masa consultărilor de la Teheran. Comunicatele nu anunță integrarea lor într-un mecanism comun și nici un angajament al SUA de a accepta rezultatele. E4 include și Regatul Unit, astfel că pozițiile sale nu trebuie confundate cu o decizie a Uniunii Europene.
Geranmayeh, directoare adjunctă a programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord al ECFR, vede posibilitatea unei complementarități între aceste canale. Ea apreciază că participarea Italiei lărgește coordonarea europeană dincolo de formatul tradițional E3, alcătuit din Franța, Germania și Regatul Unit. Evaluările și recomandările din analiză îi aparțin autoarei; ECFR precizează că nu adoptă poziții colective.
Navigația este una dintre mizele economice ale demersurilor. Comunicatul de la Istanbul leagă insecuritatea maritimă de efectele asupra securității, economiei și comerțului. Geranmayeh propune folosirea influenței combinate a europenilor și a puterilor regionale, inclusiv în relația cu China, pentru a sprijini redeschiderea durabilă a Strâmtorii Hormuz. Propunerea nu certifică normalizarea traficului sau existența unui acord privind administrarea acestei rute.
În dosarul nuclear, autoarea recomandă ca perspectiva relaxării sancțiunilor europene să fie condiționată de verificări internaționale consolidate, indiferent de eventualele înțelegeri bilaterale SUA–Iran. Ea vede și posibilitatea unei arhitecturi regionale de securitate mai incluzive, pe termen lung. Rezultatul documentat deocamdată rămâne continuarea dialogului; transformarea acestor contacte în angajamente privind programul nuclear, sancțiunile sau garanțiile de securitate necesită negocieri și decizii separate.
















