UE are 199 de inițiative digitale externe, dar influența sa rămâne fragmentată și dependentă de tehnologiile străine

Uniunea Europeană desfășoară cel puțin 199 de inițiative digitale externe în toate regiunile majore ale lumii, însă dispersarea proiectelor și dependența de tehnologii străine împiedică transformarea acestei prezențe într-o influență strategică proporțională, potrivit unei analize a Institutului Uniunii Europene pentru Studii de Securitate.

Analiza inventariază inițiative conduse, finanțate sau coordonate de UE și aflate în desfășurare până în mai 2026. Portofoliul include proiecte și programe de finanțare, acorduri comerciale, parteneriate digitale, dialoguri politice, cooperare în cercetare și investiții în infrastructură.

Acțiunile sunt împărțite în cinci domenii. Reglementarea și guvernanța includ protecția datelor, standardizarea, comerțul digital, cooperarea instituțională și apropierea legislației partenerilor de normele europene. Cercetarea și competențele acoperă inovarea, educația, mobilitatea talentelor și conectarea universităților și companiilor la programele UE.

A treia categorie privește infrastructura, conectivitatea și echipamentele, de la cabluri submarine și rețele de fibră optică până la sateliți, centre de date, cloud și infrastructură edge. Celelalte două domenii sunt securitatea cibernetică și cooperarea digitală legată de securitate, apărare și tehnologii cu dublă utilizare.

Reglementarea și guvernanța reprezintă aproximativ 36% din distribuția sectorială prezentată de raport, iar cercetarea și competențele 29%. Infrastructura concentrează 18%, securitatea cibernetică 11%, iar securitatea și apărarea 6%. Inițiativele pot acoperi mai multe domenii, iar clasificarea urmărește direcțiile dominante ale implicării europene.

Ponderea ridicată a reglementării reflectă influența pe care UE a construit-o prin normele privind protecția datelor, inteligența artificială, piețele și serviciile digitale, securitatea cibernetică și comerțul digital. Țările care urmăresc accesul la piața europeană sau interoperabilitatea cu sistemele UE au motive să adopte norme compatibile.

Analiza consideră însă că reglementarea nu mai este suficientă pentru obținerea influenței într-o competiție tehnologică în care Statele Unite beneficiază de poziția companiilor sale, iar China combină infrastructura, echipamentele și finanțarea într-o ofertă ușor de implementat.

„Autonomia digitală a Europei depinde de capacitatea sa de a construi parteneriate externe”, arată analiza. Cooperarea este necesară pentru diversificarea lanțurilor de aprovizionare, accesul la tehnologii critice, susținerea pozițiilor europene în organizațiile internaționale și dezvoltarea unor infrastructuri considerate sigure.

Dependențele interne reduc însă capacitatea UE de a proiecta putere în exterior. Platformele și serviciile cloud americane sunt profund integrate în economiile europene, iar echipamentele, componentele și infrastructurile provenite din afara Uniunii rămân esențiale pentru numeroase activități.

Piața unică digitală este la rândul său incompletă în domenii importante, iar diferențele dintre prioritățile statelor membre îngreunează construirea unei poziții comune și folosirea coordonată a resurselor.

Raportul arată că UE a trecut treptat de la inițiative tehnice izolate la folosirea politicii digitale ca instrument de politică externă, securitate economică și reziliență. Comerțul digital, fluxurile de date, securitatea cibernetică și cooperarea tehnologică sunt introduse în acorduri comerciale, strategii regionale și dialoguri politice.

Global Gateway, Digital for Development Hub și alianțele digitale regionale reunesc în același cadru reguli, finanțare pentru infrastructură, dezvoltarea competențelor și sprijin instituțional. Această extindere demonstrează implicarea UE, însă numărul mare de instrumente face oferta europeană dificil de înțeles pentru parteneri.

Analiza propune cinci schimbări strategice. Prima este trecerea de la puterea normativă la o combinație între reguli și putere de piață. Standardele europene ar trebui susținute prin capital, infrastructură, companii și produse care pot fi instalate sau folosite efectiv de parteneri.

Inițiativa europeană Tech Business Offer este prezentată drept un exemplu al acestei abordări. Aceasta combină standardele, finanțarea, sprijinul pentru companii și infrastructura digitală în relațiile cu Kenya și în cadrul Pactului pentru Mediterana, inclusiv prin proiecte precum cablurile MEDUSA și Blue-Raman.

A doua schimbare privește reducerea fragmentării dintre Comisie, Serviciul European de Acțiune Externă, statele membre și instrumentele din domeniul comerțului, dezvoltării, industriei și diplomației.

Lipsa unei politici digitale coerente pentru Arctica este folosită drept exemplu. Statele membre au dezvoltat abordări diferite pentru cablurile submarine și proiectele de conectivitate, iar coordonarea finanțării și protecția rutelor de date au rămas limitate.

A treia recomandare este trecerea de la un număr mare de inițiative la priorități mai puține și mai vizibile. Portofoliul dens al UE poate transmite implicare, dar poate ascunde obiectivele politice și poate împiedica identificarea instituției responsabile pentru luarea deciziilor.

A patra schimbare este trecerea de la dialog la implementare. Credibilitatea europeană depinde tot mai mult de rapiditatea finanțării, construirea infrastructurilor și obținerea unor rezultate care pot fi măsurate, nu de numărul forumurilor și reuniunilor.

Ultima recomandare privește trecerea de la o suveranitate digitală predominant defensivă la o autonomie activă. UE ar urma să reducă dependențele prin parteneriate selective și de lungă durată, fără să urmărească izolarea tehnologică.

Cea mai intensă implicare este în vecinătatea nordică și estică, care concentrează aproximativ 24% din distribuția regională prezentată în raport. Ucraina, Republica Moldova și Georgia sunt principalele țări vizate în cadrul Parteneriatului estic, iar Balcanii de Vest beneficiază de programe asociate procesului de aderare.

EU4Digital sprijină armonizarea telecomunicațiilor, serviciile electronice transfrontaliere, reducerea tarifelor de roaming, dezvoltarea competențelor și extinderea conectivității. În Balcanii de Vest, programele europene urmăresc apropierea legislației, dezvoltarea identității digitale și extinderea accesului la internet.

Războiul declanșat de Rusia a adăugat o dimensiune de securitate. Dialogul cibernetic UE–Ucraina și autorizarea folosirii Rezervei UE pentru securitate cibernetică în Republica Moldova sunt prezentate drept exemple ale apropierii dintre partenerii de extindere și sistemul european de reziliență.

UE sprijină și cablul submarin de conectivitate digitală în Marea Neagră, infrastructurile din Balcanii de Vest și conectarea țărilor vecine la centre europene de inovare digitală și antene ale fabricilor de inteligență artificială.

Raportul identifică 43 de asemenea structuri în țările vecine. Scopul nu este exclusiv reducerea decalajului digital, fiind urmărită integrarea partenerilor în lanțurile europene de cercetare, industrie și talente.

Oceania, Asia de Sud și Asia de Sud-Est reprezintă aproximativ 17% din distribuția regională. UE investește în cabluri submarine, sisteme prin satelit, telecomunicații, cercetare și relații comerciale pentru a reduce dependența de furnizori unici într-o regiune în care infrastructura de bază este furnizată într-o măsură importantă de companii chineze.

Cooperarea cu India include semiconductori, calcul de înaltă performanță și 6G prin Consiliul pentru comerț și tehnologie. Relațiile comerciale cu Singapore, Indonezia, Noua Zeelandă și India și negocierile cu Thailanda, Filipine și Malaysia sunt folosite pentru integrarea obiectivelor industriale și digitale.

Implicarea europeană în domeniul securității rămâne mai redusă în regiune, deoarece arhitectura este dominată de alianțe conduse de Statele Unite, precum Quad și AUKUS. UE are mai curând un rol complementar în domeniile militare și de securitate industrială.

America Latină și Caraibele concentrează numeroase inițiative, dar influența economică a UE rămâne mai mică decât amploarea prezenței instituționale. Cooperarea este orientată către protecția datelor, drepturile digitale, educație, cercetare și dezvoltarea ecosistemelor de inovare.

Alianța digitală UE–America Latină și Caraibe încearcă să reunească proiectele bilaterale într-un cadru comun. Cablul EllaLink, proiectele BELLA, CopernicusLAC și acordurile de conectivitate prin satelit leagă partenerii de infrastructurile europene pentru comunicații, observarea Pământului și gestionarea dezastrelor.

Investițiile europene în infrastructură rămân însă mai mici decât cele ale Statelor Unite sau Chinei. Analiza recomandă asocierea mai sistematică a cooperării de reglementare cu finanțarea proiectelor Global Gateway.

În Africa subsahariană, UE nu poate egala dimensiunea finanțării chineze sau poziția companiilor americane. Avantajul său ar consta într-o ofertă care combină conectivitatea, guvernanța și competențele și care susține obiectivul statelor africane de a-și consolida propria suveranitate digitală.

China rămâne un furnizor central de echipamente de telecomunicații, rețele mobile, cabluri submarine și servicii cloud. Statele Unite folosesc prezența companiilor private și investițiile în centre de date și conectivitate prin satelit, iar statele din Golf își extind investițiile regionale.

UE finanțează rețele de fibră optică, extinderea cablurilor MEDUSA și Blue-Raman, centre de date, cooperare privind protecția datelor și proiecte de cercetare și inteligență artificială.

Influența europeană depinde de transformarea acestor inițiative într-o ofertă coerentă, ușor de identificat de guvernele și companiile africane. Digitalizarea ar trebui tratată ca infrastructură pentru administrație, industrie, finanțe și sănătate, nu ca sector izolat.

În Asia de Nord-Est, UE urmărește un număr mai mic de parteneriate, dar orientate către tehnologii critice. Cooperarea cu Japonia și Coreea de Sud acoperă 6G, semiconductori, calcul de înaltă performanță, tehnologie cuantică și guvernanța inteligenței artificiale.

Aceste relații sunt considerate esențiale pentru reducerea dependențelor din punctele vulnerabile ale lanțurilor tehnologice. Taiwanul ocupă o poziție distinctă datorită rolului său în producția de semiconductori și industria avansată.

Raportul menționează perspectiva unui dialog UE–Taiwan privind economia digitală în 2026. Cooperarea este prezentată formal drept tehnică și economică, dar are consecințe geopolitice din cauza importanței Taiwanului în lanțurile mondiale de aprovizionare.

Relația cu China rămâne necesară, dar fragilă. Dimensiunea capacităților chineze în producție, infrastructură, platforme și inteligență artificială face nerealistă separarea completă, în timp ce riscurile asociate dependențelor determină UE să caute diversificarea.

În America de Nord, cooperarea este afectată de dezechilibrul structural creat de dominația companiilor americane de tehnologie. Platformele și serviciile cloud din SUA sunt profund integrate în economia europeană, iar aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale și a Regulamentului privind piețele digitale a provocat reacții politice la Washington.

Analiza menționează suspendarea activității Consiliului UE–SUA pentru comerț și tehnologie și a dialogului cibernetic după începutul celui de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, precum și amenințări cu măsuri comerciale și restricții împotriva unor oficiali europeni.

Cooperarea continuă acolo unde interesele sunt comune, inclusiv pentru semiconductori, protejarea infrastructurilor, cercetare și răspunsul la incidente cibernetice. Acordul de lucru dintre Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică și agenția americană CISA este prezentat drept exemplu.

Autorii recomandă concentrarea dialogului pe amenințări comune, precum terorismul online, fraudele la scară mare și materialele privind abuzul sexual asupra copiilor, pentru reducerea tensiunilor politice din jurul reglementării platformelor.

În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, implicarea UE este mai redusă și orientată către stabilitate, răspuns la incidente, combaterea criminalității informatice și cooperarea între autoritățile de aplicare a legii.

Controlul strict asupra informației, întreruperile internetului, supravegherea și restricțiile asupra conținutului limitează proiectele bazate pe drepturile digitale și cooperarea cu societatea civilă.

China și statele din Golf investesc în infrastructură, cloud, centre de date și inteligență artificială la o scară pe care UE nu a egalat-o. Cablurile MEDUSA și Blue-Raman sunt printre principalele excepții ale implicării europene în infrastructură.

În Arctica, numai patru inițiative europene sunt identificate, însă valoarea strategică a regiunii este considerabilă. Cablurile Polar Connect, Far North Fiber Europe și Tusass Connect pot oferi rute mai scurte și alternative pentru fluxurile de date dintre Europa, America de Nord și Asia.

Riscurile din Marea Roșie și vulnerabilitatea coridoarelor submarine existente au crescut importanța rutelor nordice. Investițiile europene au o funcție de diversificare și reducere a riscului, chiar când sunt prezentate drept proiecte comerciale.

Guvernanța rămâne fragmentată, deoarece politica UE pentru Arctica nu a mai fost actualizată din 2021, iar statele membre au urmărit strategii naționale diferite. Analiza cere coordonare mai strânsă, furnizori de încredere, securitate integrată în proiectare și participarea comunităților indigene.

Asia Centrală este regiunea cu cea mai redusă implicare europeană. Inițiativele se concentrează asupra conectivității, stațiilor terestre pentru sateliți, securității cibernetice și reformelor de reglementare.

Ecosistemul regional este influențat puternic de China și Rusia. Echipamentele, serviciile cloud, sistemele de supraveghere și rutele prin care circulă datele creează dependențe de la infrastructura fizică până la programele informatice.

Invazia Rusiei în Ucraina, sancțiunile și perturbarea aprovizionării au determinat unele guverne din regiune să caute furnizori alternativi. UE ar putea profita de această deschidere prin proiecte de conectivitate care includ garanții privind datele și guvernanța.

La nivel mondial, UE încearcă să influențeze regulile digitale prin ONU, standardizare, dezvoltarea capacității instituționale și promovarea drepturilor omului, democrației și guvernanței cu participarea mai multor actori.

Horizon Europe, programul Europa digitală, Parteneriatul global privind inteligența artificială și rețeaua institutelor pentru siguranța inteligenței artificiale sunt folosite pentru menținerea Europei în ecosistemele internaționale de cercetare.

Proiectele IRIS² și Global Gateway urmăresc diversificarea rutelor de conectivitate și dezvoltarea infrastructurii considerate sigure. Ele rămân însă integrate în obiective diplomatice și de dezvoltare mai largi.

Autoarele concluzionează că autonomia digitală nu poate fi obținută exclusiv prin politici interne. UE trebuie să aleagă parteneriatele în funcție de încredere, valoarea tehnologică, complementaritate și compatibilitatea geopolitică.

Partenerii pentru extindere ar trebui integrați mai profund în sistemele europene de securitate cibernetică. Africa, America Latină și vecinătatea UE oferă posibilitatea extinderii piețelor și standardelor europene, în timp ce Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Singapore sunt importante pentru accesul la tehnologii critice.

„Autonomia digitală nu se bazează pe o aliniere uniformă, ci pe capacitatea de a dezvolta parteneriate țintite și solide, de a administra dependențele și de a extinde marja strategică de manevră a UE”, concluzionează analiza.

Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate este o agenție a UE care produce cercetare și analize privind politica externă, securitatea și apărarea. Documentul a fost redactat de analista principală pentru politici din cadrul EUISS, Clotilde Bômont, și de responsabila pentru securitate cibernetică și tehnologie în cadrul Independent Diplomat, Fee-Marie von der Brelie.

Analiza acoperă inițiativele identificate de autoare până în mai 2026. Numărul de proiecte nu măsoară valoarea lor financiară, stadiul implementării sau efectul produs, iar un proiect de infrastructură de mari dimensiuni poate avea o importanță diferită de cea a unui dialog politic sau program de formare.