Uniunea Europeană încearcă să revină în Sahel, după lovituri de stat, retragerea misiunilor și avansul Rusiei

Uniunea Europeană încearcă să își refacă relația cu Sahelul după o serie de lovituri de stat, retragerea unor misiuni europene și pierderea influenței în fața Rusiei, Türkiye, Chinei și statelor din Golf. Un studiu publicat de Parlamentul European arată că vechea abordare europeană nu a reușit să stabilizeze regiunea, iar revenirea UE va fi dificilă într-un spațiu dominat de regimuri militare, violență jihadistă și competiție geopolitică.

Pe scurt

1. Studiul analizează relația UE cu Sahelul, cu accent pe Mali, Burkina Faso și Niger, reunite în Alianța Statelor Saheliene.

2. Regiunea a fost afectată de lovituri de stat, extinderea grupărilor jihadiste și apropierea regimurilor militare de Rusia, Türkiye, China și statele din Golf.

3. UE și-a pierdut o parte importantă din influență după expulzarea unor misiuni europene din Niger și retragerea misiunii militare de instruire din Mali.

4. Raportul arată că politicile europene au fost prea ambițioase, influențate puternic de unele state membre și insuficient conectate la realitățile politice locale.

5. Studiul recomandă o revenire diferențiată de la țară la țară, cu accent pe populații, securitate umană, dialog și proiecte flexibile care pot fi oprite sau reluate în funcție de context.

Sahelul a devenit una dintre cele mai dificile zone pentru politica externă a Uniunii Europene. În ultimii ani, Mali, Burkina Faso și Niger au trecut sub control militar, violența jihadistă s-a extins, iar guvernele militare au redus cooperarea cu partenerii occidentali și au căutat sprijin din partea altor actori.

Studiul, semnat de Nina Wilén, directoarea Programului Africa al Egmont Royal Institute for International Relations, a fost realizat pentru Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European. Documentul analizează felul în care UE a trecut de la angajare intensă în Sahel la ruptură parțială și apoi la încercarea de reluare a dialogului.

Raportul arată că Sahelul este important pentru UE din mai multe motive: apropierea geografică, migrația, securitatea, terorismul, competiția cu Rusia și influența europeană în Africa. Regiunea a fost, în ultimii 15 ani, una dintre cele mai consistente investiții ale UE în diplomație, dezvoltare, ajutor umanitar, securitate și gestionarea migrației.

Rezultatele sunt însă slabe în raport cu obiectivul declarat de stabilizare. Studiul notează că, după 15 ani de strategii europene, misiuni civile și militare, reprezentanți speciali și programe regionale, situația politică, de securitate și umanitară din Sahel s-a deteriorat.

UE a adoptat prima strategie pentru Sahel în 2011, apoi un plan regional de acțiune pentru 2015-2020, o nouă strategie în 2021 și o abordare reînnoită validată de Consiliul Afaceri Externe la 20 noiembrie 2025. În paralel, Uniunea a desfășurat misiuni precum EUCAP Sahel Niger, EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali și misiunea militară de parteneriat în Niger.

Raportul arată că aceste instrumente au dat UE vizibilitate și au consolidat rolul său de actor de securitate în Africa, dar nu au produs stabilizarea dorită. Politicile europene au fost adesea construite pe obiective prea largi, de la combaterea terorismului și controlul migrației până la guvernanță, democrație, dezvoltare și reforme de securitate.

O critică centrală privește influența unor state membre asupra politicii UE. Studiul arată că Franța a fost principalul motor al angajării europene în Sahel, ceea ce a oferit UE acces și orientare strategică, dar a alimentat și percepția că Uniunea acționează ca extensie a priorităților franceze.

Această percepție a devenit o problemă după deteriorarea relațiilor dintre Franța și regimurile militare din regiune. Franța a fost forțată să se retragă din mai multe state, iar UE a pierdut, odată cu această schimbare, o parte din direcția sa politică în Sahel.

O altă critică privește migrația. Raportul arată că UE a pus puternic accent pe controlul migrației și al frontierelor, mai ales după 2015, deși această prioritate nu era percepută la fel de urgent în statele din Sahel. În regiune, circulația transfrontalieră are o istorie lungă, iar politicile anti-migrație susținute de UE au fost privite de unii actori locali ca impuse din exterior.

Ruptura majoră a venit după lovitura de stat din Niger, în iulie 2023. UE a suspendat imediat sprijinul bugetar și cooperarea de securitate, iar misiunile europene din Niger au fost închise. În Mali, misiunea militară europeană de instruire a fost retrasă în 2024, iar EUCAP Sahel Mali a rămas singura misiune CSDP din regiune.

Studiul descrie reacțiile europene la loviturile de stat din Mali, Ciad, Burkina Faso și Niger ca inegale. Răspunsurile diferite au alimentat acuzații de standarde duble și au afectat credibilitatea UE, mai ales într-o regiune în care regimurile militare au folosit mesajele antioccidentale pentru consolidarea propriei legitimități.

Contextul de securitate este mult mai grav decât în urmă cu un deceniu. Raportul arată că Sahelul a devenit regiunea cea mai afectată la nivel global de violență jihadistă. În 2024, regiunea a concentrat peste jumătate dintre decesele legate de terorism la nivel mondial, iar în 2025 a înregistrat mai multe decese provocate de terorism decât Asia de Sud, Orientul Mijlociu și Africa de Nord la un loc.

Mali, Burkina Faso și Niger sunt cele mai afectate state. Gruparea Jama’at Nusrat al-Islam wal-Muslimin, JNIM, și Islamic State Sahel Province au extins atacurile, controlul teritorial și presiunea asupra statelor. În Mali, JNIM a folosit inclusiv blocade asupra combustibilului pentru a pune presiune economică asupra regimului militar.

În Burkina Faso, raportul menționează atacuri foarte grave împotriva forțelor de securitate și a civililor, precum și cicluri de represalii între grupări jihadiste și milițiile Volontaires pour la Défense de la Patrie. În Niger, violența jihadistă a crescut puternic, iar regiunea Tillaberi a devenit una dintre cele mai letale zone ale Sahelului central.

Studiul arată și extinderea folosirii dronelor în conflict. Regimurile din Sahel și grupările armate folosesc tot mai mult drone, iar Burkina Faso și Mali sunt printre statele africane cu cel mai mare număr de atacuri cu drone în operațiuni ofensive. Această schimbare transformă conflictul și crește riscurile pentru civili.

În același timp, regimurile militare au consolidat puterea și au amânat tranziția către guvernare civilă. Raportul descrie restrângerea spațiului civic, reprimarea opoziției, intimidarea jurnaliștilor, suspendarea unor instituții media și controlul mai strict al informației. În Mali, Burkina Faso, Niger și Ciad, aceste evoluții complică relația UE cu autoritățile, pentru că dialogul cu regimuri militare intră în tensiune cu valorile democratice promovate de Uniune.

Pe acest fundal, Rusia a devenit un partener de securitate important pentru regimurile militare din Mali, Burkina Faso și Niger. Raportul arată că Rusia combină cooperarea militară, prezența Africa Corps, accesul la resurse naturale și campaniile de dezinformare antioccidentală.

China are o prezență mai ales economică, prin investiții în petrol, minerit și infrastructură. În Niger, conducta construită de China pentru transportul petrolului către Benin este un element central al relației. Türkiye și-a extins influența prin ambasade, proiecte de infrastructură, vânzări de drone, instruire militară și interes pentru resurse precum uraniul. Statele din Golf, mai ales Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Qatar, folosesc investiții, sprijin militar, finanțare și diplomație.

Studiul include o sinteză vizuală a implicării actorilor externi în regiune. Rusia apare legată de trupe, resurse naturale și dezinformare; China de infrastructură, petrol și echipamente; Türkiye de drone, instruire, aeroporturi și uraniu; statele din Golf de vehicule, investiții și finanțare.

Noua abordare a UE pentru Sahel, validată în noiembrie 2025, pornește de la două idei: retragerea completă nu este o opțiune, iar dialogul cu statele din regiune trebuie îmbunătățit. Documentul european indică trei priorități: angajare politică și diplomatică, securitate umană, coeziune socială, oportunități economice și legături directe între oameni.

Raportul consideră noua abordare mai realistă decât strategiile anterioare. Ea nu promite stabilizarea rapidă a regiunii, nu tratează Sahelul ca un bloc uniform și lasă mai mult spațiu pentru diferențiere între state. Mauritania este descrisă ca cel mai stabil și mai disponibil partener, în timp ce relația cu Mali, Burkina Faso și Niger rămâne mult mai dificilă.

Implementarea a început însă cu blocaje. Raportul arată că un mecanism de 195 de milioane de euro pentru Mali, Burkina Faso și Niger a fost întârziat din cauza dezacordurilor dintre statele membre și a problemelor politice din relația cu juntele. Franța continuă să refuze finanțarea unor proiecte în Mali cât timp un diplomat francez este deținut acolo, iar detenția fostului președinte Mohamed Bazoum rămâne o problemă în relația cu Niger.

Mauritania a devenit principalul punct de sprijin al UE în regiune. Raportul arată că pachetul european pentru această țară a crescut puternic, de la o alocare inițială de 127 de milioane de euro pentru 2021-2027 la peste 600 de milioane de euro prin finanțări suplimentare, parteneriatul pentru migrație și Global Gateway.

Ciadul rămâne un partener important, dar mai fragil. Țara este afectată de războiul din Sudan, presiunea refugiaților și riscuri de securitate la frontiere. UE a continuat cooperarea cu Ciad, inclusiv prin sprijin din Facilitatea europeană pentru pace și prin proiecte Global Gateway, dar raportul avertizează că această relație cere mai multă prudență.

Pentru viitor, studiul propune patru opțiuni de angajare: cooperare diferențiată cu fiecare stat, o abordare centrată pe populație și securitate umană, acorduri strict tranzacționale pe interese comune și sprijinirea statelor vecine pentru limitarea extinderii instabilității.

Opțiunea considerată cea mai realistă este angajarea diferențiată. UE ar lucra mai strâns cu Mauritania, mai prudent cu Ciad, ar păstra canale limitate cu Mali, Burkina Faso și Niger și ar investi în statele de coastă din Golful Guineei pentru a preveni extinderea violenței.

Raportul recomandă proiecte mai mici, flexibile și ușor de suspendat sau relocat. Astfel, UE ar putea reacționa la crize, expulzări, arestări sau deteriorări politice fără să își blocheze complet prezența în regiune. Studiul propune și o prezență strategică mai discretă, prin delegații, contacte locale și proiecte cu vizibilitate mai redusă.

Parlamentul European este invitat să sprijine noua abordare, dar să ceară raportări regulate din partea Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă și Reprezentantului Special al UE pentru Sahel. Raportul recomandă ca finanțarea să favorizeze educația, serviciile locale, societatea civilă, oportunitățile economice și mobilitatea, cu monitorizare strictă pentru a evita întărirea structurilor represive.

Studiul concluzionează că UE nu poate reveni în Sahel cu aceleași instrumente și aceleași ambiții ca în ultimii 15 ani. Regiunea este mai instabilă, regimurile militare sunt mai ostile Occidentului, iar Rusia, Türkiye, China și statele din Golf oferă alternative politice, militare și economice.

Noua abordare europeană poate funcționa doar dacă UE acceptă limitele propriei influențe, diferențiază între state, păstrează contactul cu populațiile și evită proiectele mari care pot fi blocate rapid de o criză politică sau de securitate. Miza nu mai este stabilizarea rapidă a Sahelului, ci menținerea unei prezențe europene credibile într-o regiune aflată în competiție geopolitică intensă.