Vânzările Dacia au avansat cu 24% în Europa în septembrie

Cota de piață în septembrie a Dacia a crescut la 2,4%, arată datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), vânzările fiind superioare cu 23,8%, comparativ cu luna precedentă.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 35.648 de unități, în creștere față de septembrie 2016 (33.824 vehicule). EFTA (Asociația Europeană a Liberului Schimb) este alcătuită în prezent din patru state: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Grupurile franceze Renault și PSA Peugeot Citroen au raportat în septembrie creșteri ale vânzărilor de 0,4% și, respectiv, 70,1%. Grupurile germane Volkswagen și Daimler au înregistrat luna trecută un declin al livrărilor de 1,1% și, respectiv, 1,2%, în timp ce vânzările companiei americane Ford au scăzut cu 13%.

În martie, PSA Peugeot Citroen a achiziționat Opel și brandul său britanic Vauxhall iar de la 1 august 2017 înmatriculările Opel și Vauxhall sunt incluse în grupul PSA.

În primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creștere de 29,5% în Europa, iar cota de piață a constructorului de automobile s-a majorat de la 2,8% la 3%. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 256.697 de unități, în creștere față de perioada similară din 2016 (322.937 vehicule).

Grupurile franceze Renault și PSA Peugeot Citroen au raportat un avans al vânzărilor de 6,7% și, respectiv, 15,5%, în timp ce compania americană Ford a înregistrat un declin de 0,6%, iar grupurile germane Volkswagen și Daimler au avut creșteri de 2,2% și, respectiv, 6,6%, în perioada ianuarie — septembrie 2017.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Educația suferindă din România vs. Educația finlandeză

de  Andrei Apostol‑Birzu   Educația din România nu a fost niciodată...

Paradoxul Fundamental: între ambiția climatică și realitatea din teren

De Oana Ijdelea Cu un amestec de curaj și hybris,...

Cifrele mici se luptă cu cifrele mari

Creșterea economică, puterea de cumpărare, veniturile populației, nivelul de...

LUMEA SE REMODELEAZĂ! CE FACE ROMÂNIA?

Lumea se remodelează. Fenomenul de remodelare cu manifestare mondo- globală...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii