Andreea Paul (INACO): 1% din întreprinderile agro-alimentare folosesc roboți, România fiind pe ultimul loc în UE

0
5


INACO arată că doar 1% dintre întreprinderile active în România în industria agro-alimentară folosesc roboți industriali – față de media europeană de 7%, cu performerii săi: Suedia 31%, Olanda 22%, Danemarca 16%, Slovenia 10% -, într-o analiză dedicată principalelor provocări ale agriculturii 4.0, dezbătută azi la Clubul Fermierilor Români. România este pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere. Pe de altă parte, depășim media europeană a întreprinderilor din industria serviciilor de cazare, alimentație și băuturi care folosesc imprimarea 3D (2% în România, la fel ca în Germania sau Polonia, față de 1% media UE), se arată în studiul coordonat de Andreea Paul, conf. univ. dr. la Facultatea REI – ASE și președintele INACO.

75% dintre companiile agro-alimentare din România consideră că nu au expertiza digitală necesară și doar 38% încearcă să se dezvolte digital, în plină revoluție industrială 4.0.

„Ponderea valorii adăugate brute în PIB așează agricultura României pe primul loc în UE. Suntem a 8-a putere agricolă ca valoare a sectorului în UE, dar gradul redus de tehnologizare ne condamnă la ultimul loc la productivitatea muncii. INACO propune crearea Grupului de Lucru pentru Agricultura Viitorului (GLAV) la nivelul ministerului de resort și sub-grupuri GLAV la nivel regional, respectiv crearea laboratoarelor digitale educaționale inteligente – SMART Lab – în toate școlile agricole din România”, declară Andreea Paul, președintele organizației neguvernamentale INACO.

Despre sursele de finanțare disponibile în anul 2020, decalaje digitale, roboți agricoli, tractoare autonome, drone agricole, biotehnologii, tranzacții comerciale în blockchain, performanțele actuale și mega-tendințele agriculturii viitorului găsiți detalii în studiul liber accesibil pe site-ul INACO: https://inaco.ro/wp-content/uploads/2020/02/INACO_Agricultura-Viitorului_6-feb-2020.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here