Încercarea ilegală a Cataloniei de a obține independența, la fel ca referendumul pentru Brexit din Regatul Unit al Marii Britanii, este o absurditate istorică. După decenii de vărsări de sânge în secolul trecut și având în vedere concurența cu economii precum SUA, China și India, necesitatea unei integrări europene mai profunde în secolul 21 ar trebui să fie evidentă.
Europa pare în sfârșit să fi depășit criza economică multianuală, însă rămâne nesoluționată. Pentru fiecare motiv de optimism, pare să existe întotdeauna un cauză de îngrijorare.
În iunie 2016, o majoritate slabă de alegători britanici au ales nostalgia pentru trecutul secolului al XIX-lea față de promisiunea pe care ar fi putut-o avea secolul al XXI-lea. Așa că au decis să sară de pe o stâncă în numele „suveranității”. Există multe dovezi care sugerează că pe Regatul Unit îl așeaptă o aterizare dură. Un cinic ar putea să sublinieze că va avea nevoie de o „suveranitate” funcțională pentru a amortiza impactul.
În Spania, guvernul regiunii autonome Catalonia cere și el suveranitatea. Însă actuala guvernare spaniolă nu pornește urmărirea în justiție, nu încarcerează, nu torturează sau execută poporul Cataloniei, așa cum a făcut-o dictatura lui Generalissimo Francisco Franco. Spania este o democrație stabilă și membră a Uniunii Europene, a zonei euro și a NATO. De zeci de ani, aceasta a menținut statul de drept în conformitate cu o constituție democratică care a fost negociată de toate părțile și regiunile, inclusiv de Catalonia.
La 1 octombrie, guvernul catalan a organizat un referendum de independență, în care mai puțin de jumătate – unele estimări spun că o treime – din populația regiunii a participat. Prin standardele UE și ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, votul nu ar putea fi niciodată acceptat drept „liber și corect”. Pe lângă faptul că a fost ilegal în baza Constituției spaniole, referendumul nu avea nici măcar un registru de vot pentru a determina care au fost persoanele ce aveau dreptul să participe.
Referendumul „alternativ” al Cataluniei a invitat o intervenție din partea guvernului prim-ministrului spaniol Mariano Rajoy, care a dat ordine de a închide secțiile de votare și a împiedica oamenii să trimită buletine de vot. Acest lucru s-a dovedit a fi o nebunie politică de cea mai înaltă ordine, deoarece imaginile polițiștilor care dădeau cu bastoanele în protestatarii catalani neînarmați au conferit o separare falsă legitimității secesioniștilor. Nicio democrație nu poate câștiga în acest tip de conflict. Și în cazul Spaniei, represiunea a adus retrezit imagini ale războiului civil din 1936-1939 – cea mai profundă traumă istorică până în prezent.
Dacă regiunea Cataloniei ar obține independența, ar trebui să găsească o cale pe care o să o urmeze fără Spania sau UE. Spania, cu sprijinul multor alte state membre care se tem de propriile lor mișcări secesioniste, ar bloca orice încercare catalană de aderare la UE sau în zona euro. Și fără a deveni membru pe piața unică europeană, Catalonia ar avea de înfruntat perspectiva sumbră a transformării rapide dintr-o putere economică într-o țară izolată și săracă.
Dar independența pentru Catalonia ar reprezenta o problemă fundamentală și pentru Europa. Pentru început, nimeni nu dorește o repetare a dezbinării Iugoslaviei, din motive evidente. Dar, mai mult decât atât, UE nu poate face față dezintegrării statelor membre, deoarece aceste state reprezintă chiar piatra de temelie pe care blocul comunitar se bazează.
UE este o asociație de state-națiune, nu de regiuni. Deși regiunile pot juca un rol important în cadrul UE, ele nu pot fi folosite ca alternativă la statele membre. Dacă regiunea Catalonia ar stabili un precedent de secesiune, încurajând și alte regiuni să-i urmeze exemplul, UE va fi aruncată într-o criză profundă, existențială. De fapt, s-ar putea spune că nimic mai mult decât viitorul UE se află azi în joc în Catalonia.
În plus, scopul inițial al UE a fost acela de a depăși deficiențele statelor naționale prin integrare – opusul secesiunii. Uniunea a fost menită să depășească sistemul de stat care s-a dovedit a fi atât de dezastruos în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Luați în considerare Irlanda de Nord, care s-a dovedit a fi un exemplu perfect pentru modul în care integrarea în cadrul UE poate depăși frontierele naționale, poate împărți diviziunile istorice și poate asigura pacea și stabilitatea. De altfel, același lucru se poate spune și pentru Catalonia, care în cele din urmă datorează cea mai mare parte a succesului său economic aderării Spaniei la UE în 1986.
Ar fi istoric absurd pentru statele membre ale UE să intre într-o fază de secesiune și dezintegrare în secolul XXI. Dimensiunea pură a altor jucători globali – nu în ultimul rând China, India și Statele Unite – a produs doar mai multă nevoie de relații intercomunitare puternice și de o integrare europeană mai profundă.
Nu putem decât să sperăm că rațiunea va prevala, mai ales în Barcelona, dar și în Madrid. O Spanie democratică și intactă este prea importantă pentru a fi pusă în pericol de disputele privind alocarea veniturilor fiscale între regiunile țării. Nu există nicio alternativă decât ca ambele părți să renunțe la tranșeele pe care le-au săpat, să vină să negocieze și să găsească o soluție reciproc satisfăcătoare care să fie conformă cu constituția spaniolă, cu principiile democratice și cu statul de drept.
Experiențele prietenilor și aliaților Spaniei ar putea fi de ajutor aici. Germania, spre deosebire de Spania, este organizată ca o federație. Cu toate acestea, chiar și în Germania, nimic nu este la fel de greoi și dificil ca negocierile interminabile legate de transferurile fiscale între guvernul federal și statele individuale – adică între regiuni mai bogate și mai sărace. Dar, în cele din urmă, se ajunge la un acord și se menține până la apariția unei alte dispute, moment în care reîncep negocierile.
Bineînțeles, banii sunt importanți. Dar nu sunt la fel de importanți ca angajamentul comun al europenilor față de libertate, democrație și statul de drept. Prosperitatea Europei depinde de pace și stabilitate, iar pacea și stabilitatea în Europa depind în primul rând de faptul dacă europenii vor lupta pentru aceste valori.
© Copyright: Project Syndicate 2017 – Europe’s Attackers From Within
