spot_img
AcasăOpiniiCe este important de urmărit la Congresul PCC (Partidului Comunist Chinez)


Ce este important de urmărit la Congresul PCC (Partidului Comunist Chinez)

Ori de câte ori Partidul Comunist Chinez organizează Congresul Național, cercetătorii se străduiesc să descopere care este dinamica politică din spatele scenei și care conduce către ceea ce este invariabil este un eveniment cu o coregrafie atent executată. Dar ar trebui să se concentreze cu adevărat asupra faptului dacă liderii Chinei vor semna continuitatea sau schimbarea în ceea ce privește politicile economice și comerciale ale țării. În această lună, presa internațională se concentrează în mod clar asupra celui de-al 19-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, un eveniment cu o coregrafie elaborată cu grijă și care va dezvălui cine este „cu” și cine este „împotriva” președintelui chinez Xi Jinping. Dar, deși este important să știm cine sunt favoriții lui Xi, nu cred că teatrul și intriga din spatele scenei sunt la fel de interesante precum se încearcă să fie prezentate.
Este mult mai important dacă conducerea Chinei acționează în conformitate cu ceea ce a promis PCC celor 1,3 miliarde de locuitori ai Chinei. Chiar înaintea ultimului congres, în 2012, absența de două săptămâni a lui Xi din viața publică a ridicat semene de întrebare. În cazul mai puțin probabil, că același lucru s-ar fi întâmplat din nou în acest an, s-ar fi dat alarma. Mai mult, dacă agenda pe care Xi o prezintă pentru următorii cinci ani sugerează că el și ceilalți lideri ai PCC își pierd credibilitatea și se luptă să mențină contractul economic și social al partidului cu poporul, Congresul al 19-lea va fi foarte relevant.
Dar mă îndoiesc că ar trebui să ne îngrijorăm prea mult. Mai multe întrebări pertinente ies în evidență – în special două. În primul rând, va continua creșterea modestă a consumatorului chinez să alimenteze o creștere anuală de 6-7%? Și, în al doilea rând, va continua inițiativa Belt and Road (BRI), încă neclar definită, să fie o prioritate majoră pentru conducerea Chinei? În ceea ce privește prima întrebare, în ciuda tendinței de creștere mai lentă din acest an, China va adăuga aproximativ un trilion de dolari, sau mai mult la PIB-ul nominal, ajungând la un PIB de 12 trilioane de dolari până la sfârșitul acestui an – aproape dublu față de dimensiunea economiei în 2010. Bineînțeles că 12 trilioane de dolari reprezintă doar două treimi din dimensiunea economiei americane; dar un surplus de un trilion de dolari reprezintă mai mult decât creșterile însumate ale primelor 15 economii din lume. Este mai mare decât întregul PIB din Indonezia sau Turcia și aproape la fel de mare precum economia mexicană.
Dacă majorarea a consumului în China în același ritm modest de până acum, în 2020 va ajunge să reprezinte 41,5% din PIB, ceea ce ar însemna aproximativ 2.000 miliarde de dolari. Totuși, există păreri, conform cărora ritmul de creștere al consumului s-ar putea accelara mai rapid.
Deci, adevărata întrebare pe care și-o pun observatorii din întreaga lume este dacă ceea ce s-a petrecut la al 19-lea Congres va avea vreo influență asupra acestei tendințe. Dacă va continua să crească, sau chiar se va accelera, consumul chinez s-ar putea apropia de jumătate de cel din SUA, ceea ce ar reprezenta un semn extrem de încurajator că economia mondială ar putea să se aibă parte de o reechilibrare, atât necesară.
În ceea ce privește a doua întrebare, bănuiesc că China va menține cursul pe BRI, în special având în vedere preocupările din ce în ce mai mari legate de schimburile comerciale cu alte părți ale lumii. Deși nu cunoaștem încă dinamica exactă a acestui mare proiect, este corect să presupunem că o legătură între China și Europa, precum și a tuturor regiunilor prin care trece, prin intermediul unei infrastructuri mai bune, va avea un impact pozitiv și semnificativ asupra comerțului mondial
Pentru a fi clar, nu consider că BRI este la fel de important pentru economia mondiala precum consumul chinez. Dar din punct de vedere al comerțului, în special, impactul său ar putea fi enorm. BRI are un efect direct asupra a 65 de țări, inclusiv Rusia și India, care împreună cu China constituie trei din cele patru țări BRIC (cealaltă este Brazilia). Precum și nouă dintre cele 11 țări cele mai populate din lume, după China, se află în sfera geografică lărgită a BRI.
Cele mai multe dintre aceste state nu au reușit să ajungă la performanțele Chinei în încercările de a-și utiliza potențialul economic. Multe dintre aceste state își consumă resurse importante în luptele interne sau în conflicte internaționale în lșoc să le aloce pentru a-și crește participarea la comerțul internațional. Dar, cu BRI, comerțul transfrontalier ar putea crește, iar unele dintre aceste probleme ar putea să dispară, în beneficiul cetățenilor regiunii.
Într-adevăr, mult mai interesant decât proiectele de infrastructură ale BRI sunt implicațiile sale geopolitice. BRI ar putea îmbunătăți în mod subtil, dar semnificativ, relațiile dintre China și vecinii săi, cât și între vecinii înșiși.
Relația Chinei cu India și alte țări din subcontinentul indian este de o importanță deosebită. Când Xi a organizat o conferință regională pentru promovarea BRI în luna mai, premierul indian Narendra Modi nu a participat, spre neliniștea liderilor chinezi. Dar apoi, la summitul BRICS din septembrie, China și India păreau să realizeze o înțelegere diplomatică semnificativă în legătură cu o dispută teritorială. Dacă acest lucru se dovedește a fi începutul unei apropieri chino-indiene, chiar și limitate, și dacă alți rivali din regiune urmează exemplul, atunci BRI ar putea deveni într-adevăr o politică de urmat pentru statele din zonă.
Deci, când veți citi analiza celui de-al 19-lea Congres Național al PCC din ziarul dvs. favorit, nu vă lasați distrasă atenția de intrigile de curte. Cele două întrebări care contează cu adevărat sunt dacă creșterea economică bazată pe creșterea consumului din China se va opri; și dacă BRI va fi abandonată. Nici una dintre ele nu ar face bine economiei globale. Dar, din fericire, nici nu pare probabil să se petreacă aceste lucruri.

© Copyright: Project Syndicate 2017 – What’s Really at Stake at the CCP Congress?





















RELATED ARTICLES