de Mohamed A. El-Erian
SEATTLE – După un an în care am avut parte de una din cele mai mari răsturnări de situație din istoria recentă a politicilor monetare, băncile centralesperă la un 2020 calm și pașnic. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește Banca Centrală Europeană și RezervaFederală a SUA, cele mai puternice instituții monetare din lume. Dar menținerea păcii și liniștii este mai presus de controlul lor; iar speranțele acestora ar fi foarte ușor spulberate dacă piețele ar cedaîn fața unui număr de incertitudini pe termen mediu, multe din ele care se extind mai presus de domeniile economic și financiar și ajung până în geopolitică, instituții și condiții sociale naționale și politice.
Cu nu mai mult de un an în urmă, ECB șiFedîncepuseră să își reducă gradualfișele cu balanțele extinse și Fedcreștea dobânzile de la primele niveluri adoptate la mijlocul crizei globale. Ambele instituții au încercat să normalizeze politicile monetare după ani de zile în care s-au bazat pe dobânzi foarte scăzute sau negative și achiziții de bunuri la scară mare. Feda ridicat rata dobânzilor de patru ori în 2018, semnalând creșteri ulterioare și pentru 2019,și și-a setat derularea balanței „pepilot automat”.Și ECB și-a încheiat expansiunea balanței și a început să se îndepărteze de alți stimuli.
Un an mai târziu, toate aceste măsuri au fost inversate. În loc să crească cotele și mai mult, Fedle-a redus de trei ori în 2019. În loc să își reducă balanța, Fedși-a extins-oîn ultimele patru luni ale anului,mult mai mult decât în orice altă perioadă de când a început această criză. Și departe de a semnalao posibilă normalizare aacestei structuri, Feda trecut cu forța la o paradigmă„mai scăzută pentru o perioadă mai mică de timp”. Și ECB a crescut rata dobânzii în teritoriu negativși a repornit programul de achiziții. Drept rezultat, Fedși ECB au făcut loc scăderii ratei dobânzilor la nivel global, cauzând printre cele mai comode condiții monetare la nivel global până la acest moment.
Această schimbare dramatică a politiciia fost în special deosebită din două aspecte. Primul, s-a materializat în ciuda disconfortului tot mai mare – atât în interiorul cât și în exteriorul băncilor centrale – pentru victimele colaterale și consecințele neintenționate de bazare prelungită pe politica monetară ultraliberă. Cu atât mai mult, acest disconfort a crescut de-a lungul anului, datorându-se impactului negativ al ratelor ultrascăzute și negative în dinamismul economic și stabilitatea financiară. Al doilea, răsturnarea dramatică nu a fost un răspuns la o prăbușire a dezvoltării globale, mai ales a recesiunii. Conform majorității estimărilor, creșterea din 2019 a fost în jurul a 3% – în comparație cu 3,6% din anul anterior – și mulți observatori se așteaptă la o revenire rapidă în 2020.
Decât să acționeze la semnalele economice clare, băncile centrale mari au cedat din nou presiunii piețelor financiare. Exemplele includ cel de-al patrulea trimestru din 2018, cândFeda reacționat la o lichidare abruptă a bursei de valorice părea să amenințe funcționarea unor piețe la nivel global. Încă una a avut loc în septembrie 2019, cândFeda răspuns unei întreruperi bruște, neanticipate a finanțării vânzărilor de pe piața en gros (repo) – un segment de piață sofisticat și extrem de specializat ce implică o interacțiune strânsăîntre Fedși sistemul bancar.
Prin asta nu se sugerează că obiectivele băncilor centrale nu ar fi fost sub risc în oricare dintre ocazii. În ambele cazuri, dislocările generalizate de pe piața financiară ar fi putut să submineze dezvoltarea economică și inflația stabilă, creând de-a lungul timpului condiții pentru o intervenție politică monetară chiar mai acută. Din acest motiv,Fed,în special, și-a redactat rotirea politicii sale în termeni de „asigurare”.
Dar provocările cu care au de-a face băncile centrale nu se opresc aici. Permițând piețelor financiare să dicteze din nou modificările politicii monetare, atât ECB cât șiFedau turnat mai mult gaz pe un focce mocnea de ani de zile. Piețele financiare au fost conduse de la un registru la altul, indiferent de fundamentele economice, deoarece comercianții și investitorii au fost condiționați să creadă că băncile centrale sunt cei mai buni prieteni ai lor pentru totdeauna. Din nou, băncile centrale au dat dovadă că sunt dispuse și că pot suprima volatilitatea păstrând ridicateprețurile bursei și ale obligațiunilor. Drept rezultat, abordarea corectă a investitorilor a fost să facă achiziții oricând cade piațași să tot facă asta rapid.
Totuși, având în vedere incertitudinile tot mai mari pe termen mediu, bancherii centrali nu pot aștepta condiții liniștite în 2020. În timp ce lichiditățile previzibile și ample pot ajuta la calmarea piețelor, nu vor înlătura barierele existente pentru o dezvoltare susținută și inclusivă. Economia zonei europene în special este în prezent împovărată de impedimente structurale ce erodează dezvoltarea productivității. Și există incertitudini structurale adânci pe termen lung ce provin din schimbările climatice, din subminările tehnologice și din trendurile demografice.
Mai mult, la nivel mondial există o pierdere generalizată a încrederii în instituții și opiniile experte, cât și un simț profund de marginalizare și alienare între segmentele semnificative ale societății. Polarizarea politică este mai intensăși multe democrații trec prin tranziții incerte. De asemenea, deși tensiunile comerciale dintre Statele Unite și China s-au ameliorat temporar prin„prima fază”, sursele de bază ale conflictuluinu sunt nici pe departe soluționate. Și lumea este dintr-o dată cu nervii întinși la maximum,deoarece tensiunile dintreSUAși Iran au evoluat, Iranuljurând răzbunare pentru uciderea liderului militar iranian de către americani.
Pentru o pace economică și stabilitate financiară pe termen lung, această litanie de incertitudini solicită un răspuns ce se extinde peste remiterea tradițională a băncilor centrale. Asta presupune un angajament consistent pe mai mulți ani prin instrumente structurale, fiscale și transfrontaliere. Fără acesta, piețele financiare vor continua să aștepte intervențiile băncilor centrale,deoarece un munte de dovezi nu este doar ineficient pentru economie, ci și posibil contraproductiv. Indiferent dacă băncile centrale evită sau nu lumina reflectoarelor în 2020, este posibil ca acestea să fie puse în fața unor provocări mult mai mari din punctul de vedere al autonomiei politice și credibilității, ce sunt atât de cruciale pentru eficiența lor.
