CEC Bank a înregistrat un profit brut de 15,8 milioane lei în 2016, similar cu cel din 2015

CEC Bank, banca de stat și a șasea cea mai importantă bancă din România în funcție de active, a raportat un profit brut în valoare de 15,8 milioane lei (3,5 milioane euro) în 2016. Instituția bancară nu a oferit informații în legătură cu evoluția față de anul precedent, transmite News.ro.

Activele nete ale băncii au ajuns la 28,2 miliarde de lei anul trecut, fiind în creștere cu 2,4%. Instituția și-a menținut așadar poziția a șasea în topul băncilor locale.

În primele patru luni ale acestui an, CEC Bank a înregistrat un profit brut de aproape șase ori mai mare decât cel raportat pe întreg anul 2016, de 91 milioane lei.

„Conform misiunii asumate, CEC Bank continuă să susţină cu precădere IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale. O atenţie deosebită este acordată cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru anul 2017 ne-am propus o creştere a activităţii, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei. La data de 30.04.2017, banca a obţinut un profit brut de circa 91 mil. lei, în linie cu obiectivele asumate”, a declarat Radu Gheţea, preşedinte al CEC Bank.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

REPORTAJ DE CĂLĂTORIE & ÎNSEMNĂRI GASTRONOMICE. Sardinia secretă: De la aurul alb din Sant’Antioco la mireasma de mirt din Muravera

Există călătorii care se măsoară în kilometri și călătorii care se măsoară în emoții, arome și întâlniri memorabile. Aventura noastră în Sardinia aparține din plin celei de-a doua categorii

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

Auchan va deschide un nou magazin în cartierul rezidențial One Floreasca City

Auchan România va deschide împreuna cu One Properties un...

Geoeconomia face noua geopolitică

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe,...

Cele mai recente

Articole relevante

Categorii