Primele două decenii ale secolului XXI încep să se facă resimțite pe deplin în lumea occidentală. Am făcut progrese foarte mari de la începutul secolului, când oamenii de pretutindeni, dar mai ales din Europa, au îmbrățișat cu îngăduință „sfârșitul istoriei”.
Conform acelei noțiuni iluzorii, victoria Occidentului în Războiul Rece – ultimul dintre cele trei mari războaie ale secolului XX – dăduse naștere unei ordini globale pentru care nu puteau exista alternative. De atunci înainte, s-a crezut că istoria mondială va înainta fără ezitare spre universalizarea democrației și a economiei de piață în stil occidental. Noul secol ar fi doar o continuare a celui precedent, cu un Occident triumfător care își extinde stăpânirea.
Lumea este mai înțeleaptă acum. Reteaua de alianțe și instituții care au susținut dominanța Occidentului se dovedește a fi un produs al secolului XX, viitorul său fiind acum îndoielnic. Ordinea globală trece printr-o schimbare fundamentală, deoarece centrul său de gravitație se mută de la Atlanticul de Nord la Pacific și Asia de Est. China este în pragul – din punct de vedere economic, tehnologic și politic – de a deveni o putere mondială și este unicul pretendent la hegemonia deținută de către Statele Unite ale Americii.
În același timp, SUA s-au săturat de rolul lor de lider global. Au început să pășească înapoi sub mandatul fostului președinte Barack Obama; dar, sub mandatul președintelui Donald Trump, și-au accelerat retragerea într-un mod haotic și periculos. Abdicarea de la conducere a Americii reprezintă o amenințare pentru însăși existența Occidentului transatlantic, care se bazează pe o fundație de valori și instituții politice comune. În absența alternativelor rezonabile, structura se destramă.
Între timp, Rusia se confruntă cu viitorul urmărind trecutul său din secolul XX. Ca și Uniunea Sovietică, pariază în întregime pe armele nucleare. Totuși, în secolul XXI, puterea va fi determinată nu de arsenalul nuclear al unuia, ci de un spectru mai larg de capacități tehnologice bazate pe digitalizare. Cei care nu sunt în prim-plan în ceea ce privește inteligența artificială (AI) și big data vor deveni în mod inexorabil dependenți și, în cele din urmă, controlați de alte puteri. Suveranitatea datelor și cea tehnologică, nu focoasele nucleare, vor determina distribuția globală a puterii și a averii în acest secol. Și în societățile deschise aceiași factori vor decide, de asemenea, viitorul democrației.
Cât despre Europa, Vechiul Continent a intrat în noul secol departe de a fi într-o formă optimă. Trăind sub iluzia postistorică confortabilă a păcii veșnice, Uniunea Europeană nu a reușit să finalizeze proiectul de integrare (deși a reușit să se extindă spre est). Retragerea implicită a garanției de securitate a SUA în timpul mandatului lui Trump a atins Europa ca o lovitură de trăsnet.
La fel se poate spune și referitor la revoluția digitală. Prima fază a digitalizării – platforme orientate spre consumator – a fost condusă aproape în întregime de SUA și China. Nu există firme de platforme europene competitive despre care să se vorbească și nici companii europene de cloud computing care să poată ține pasul cu monștrii din Silicon Valley și China.
Prin urmare, problema cea mai importantă cu care se confruntă noua Comisie Europeană este lipsa suveranității digitale a Europei. Măsura în care stăpânirea Europei se va extinde asupra inteligenței artificiale și asupra big data va determina competitivitatea sa globală în secolul XXI. Dar europenii trebuie să decidă cine va deține datele necesare pentru obținerea suveranității digitale și ce condiții ar trebui să guverneze colectarea și folosirea acestora. Aceste întrebări vor determina soarta democrației în Europa în măsura în care viitorul Vechiului Continent va fi unul de prosperitate sau declin. Ca atare, ele trebuie să fie decise la nivel european, nu de către state naționale individuale. La fel de important, aceste întrebări trebuie să primească răspuns acum. Europa trebuie să pună în mișcare sfera digitală – sau altfel riscă să fie depășită
În anii următori, proiectarea și fabricarea în domeniile auto, inginerie mecanică, medicamente, apărare, energie și gospodăriile private vor fi revoluționate de tehnologiile digitale. Datele generate din aceste sectoare vor fi prelucrate în mare parte prin cloud, ceea ce înseamnă că utilizarea și controlul cloudului vor fi vitale pentru bogățiile economice și strategice pe termen lung ale țărilor.
Pentru a-și proteja suveranitatea digitală, Europa va trebui să facă investiții masive în capacitatea de cloud computing și în celelalte resurse fizice care stau la baza revoluției digitale. Europa a fost mult prea lentă și indecisă în acest sens. Provocarea sa acum este să ajungă din urmă SUA și China, ca nu cumva să fie lăsată în urmă permanent.
Europenii nu ar trebui să-și păstreze iluziile că sectorul privat se va ocupa de lucruri de unul singur. Dezavantajul competitiv al Europei necesită o schimbare fundamentală a strategiei la cel mai înalt nivel. Instituțiile UE va trebui să conducă la stabilirea reglementărilor și împreună cu statele membre să ofere finanțarea necesară. Dar asigurarea suveranității digitale a Europei va necesita un efort mult mai extins, necesitând implicarea întreprinderilor, cercetătorilor și politicienilor.
După recenta aniversare de 50 de ani de la prima aterizare pe Lună, s-a discutat mult în mass-media despre un potențial zbor pe Marte cu oameni la bord. Totuși, pentru Europa, călătoriile în spațiu pot aștepta. Prioritatea maximă trebuie să fie stabilirea și protejarea suveranității digitale și întreprinderea oricăror acțiuni necesare pentru a opri propriul declin și a proteja democrația. În bine sau în mai rău, secolul XXI este în curs de desfășurare.
Copyright: Project Syndicate, 2019.
