Creșterea economică din Statele Unite a fost de doar 2,5% în 2018 și, conform celei mai recente estimări „în avans”, este posibil să fi scăzut la doar 2,1% în al doilea trimestru al anului 2019. Economia este în creștere aproximativ în același ritm ca și cel din timpul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Barack Obama (creșterea PIB a fost de 2,5% în 2014 și 2,9% în 2015, înainte de a scădea la 1,6% în 2016 – posibil raportat la incertitudinea indusă de alegeri).
Astfel de rate de creștere reprezintă o problemă pentru președintele Donald Trump, care a promis în repetate rânduri că dezvoltarea economică va accelera sub administrația sa și că va rămâne întotdeauna peste 3% pe an. Este o oportunitate, așadar, pentru contracandidații democrați la președinție. Se vor dovedi totuși, democrații capabili să se coalizeze în jurul tipului de politici care ar face cu adevărat diferența?
Problema care trebuie rezolvată, desigur, nu este reprezentată doar – sau chiar mai ales – de cifrele legate de creștere care sunt prezentate în prima pagină a ziarelor. Diverse dezechilibre profunde au apărut în structura economiei americane.
Orașele mai mici și zonele rurale se confruntă cu o erupție a populației active. Persoanele cu studii superioare migrează spre locurile ce oferă oportunități, în timp ce cei cu studii liceale, de exemplu, sunt tot mai mult blocați în zone cu perspective economice slabe. Și în timp ce orașele superstar de pe coaste (Seattle, zona golfului San Francisco, Los Angeles, Boston, New York și zona Washington DC) atrag o pondere disproporționată din talentul tech al țării și din capitalul obținut prin asumarea riscurilor, acestea sunt împovărate de prețuri foarte ridicate la imobiliare și suprapopulare extremă.
Așadar, cum pot SUA să stimuleze creșterea productivității, într-o manieră sustenabilă, distribuind, în același timp, beneficiile acestei creșteri mult mai larg pe scala de venit și în toate regiunile geografice?
Există două direcții importante de idei în curs de dezvoltare în prezent, care ar trebui să ajute. Unele versiuni ale acestora pot apărea în timpul și după următoarea rundă de dezbateri a candidaților democrați.
Prima idee este că SUA își pot întări capacitățile naționale de prelucrare prin investiții publice în „inovația translațională” – ceea ce înseamnă abilitatea de a transforma ideile științifice în aplicații practice de inginerie și, în mod crucial, de a le dezvolta și de a lansa producția comercială internă. Această idee generală a atras sprijin de amblele părți, atât în ceea ce privește cele 14 institute avansate de prelucrare care au fost dezvoltate în ultimul deceniu, cât și – potențial – versiunea de generație următoare (mai mare și mai bun), înaintată de către Sridhar Kota de la Universitatea din Michigan și de către colegii săi de la MForesight: Alliance for Manufacturing Foresight.
Așa cum eu și Jonathan Gruber argumentăm în cartea noastră ”Jump-Starting America”, există suficiente motive pentru a încuraja investițiile publice în cercetare și dezvoltare atunci când există efecte suficient de puternice de răspândire – de exemplu, prin crearea de noi cunoștințe și tehnici. Răspândirile potențiale pot fi extrem de valoroase, dar tind să descurajeze investițiile din sectorul privat – persoanele care strâng capital, la urma urmei, sunt concentrate pe bună dreptate pe beneficiul pe care investitorii îl vor primi. Și asta înseamnă că sectorul privat, rămas la dispozitivele proprii, nu reușește să investească suficient în dezvoltarea talentului ingineresc, creând capacitatea de a crește producția și întărind capacitatea Americii de a concura cu China, Coreea de Sud și alte centre de producție.
Care ar trebui să fie exact prioritățile noastre? Raportul „Prosperitate în producție” din 2018, întocmit de Kota și Tom Mahoney de la MForesight, are câteva sugestii fascinante, inclusiv nanotehnologia, electronicele flexibile și prelucrarea inteligentă („digitalizată”). Părerea noastră, în cartea intitulată ”Jump-Starting America”, este simplă: faceți-le pe toate, pentru că dezvoltarea de noi sectoare este tocmai ceea ce va crea locurile de muncă avantajoase ale viitorului – și în toate colțurile țării. Fiecare stat, în măsura în care putem determina acest lucru, are potențialul de a participa în mod constructiv la acest tip de inițiativă.
Cu toate acestea, creșterea mai alertă a productivității și chiar o creare optimă de locuri de muncă este doar o parte a puzzle-ului. Care sunt asigurările primite că toată lumea are șansa de a beneficia de pe urma prosperității și oportunităților care rezultă?
Pentru această a doua dimensiune, avem acum un cadru global atrăgător, oferit de Ganesh Sitaraman și Anne L. Alstott în noua lor carte, „Opțiunea publică: Cum să extindem libertatea, să sporim oportunitățile și să promovăm egalitatea”. Propunerea lor nu este ca sectorul public să înlocuiască sectorul privat, ci mai degrabă faptul că oferirea unei alternative de administrare publică ar extinde alegerile tuturor și s-ar asigura că nimeni nu este lăsat prea mult în urmă.
Printre exemplele istorice principale se numără oficiul poștal, bibliotecile, ștrandurile și parcurile naționale. În fiecare caz, disponibilitatea unei opțiuni publice asigură cel puțin accesul la un serviciu de bază la costuri rezonabile. Opțiunile publice bine administrate pun, de asemenea, presiuni asupra sectorului privat pentru ca acesta să funcționeze mai bine.
Gândiți-vă doar la tot ceea ce au nevoie oamenii și sectorul privat nu le oferă, cel puțin nu în prezent, într-o manieră accesibilă și eficientă, care să fie disponibilă pe scară largă: asigurări de sănătate, fonduri de pensionare, servicii financiare de bază și îngrijire pentru copii. În toate aceste situații, Sitaraman și Alstott au propuneri simple care, cel puțin, ar canaliza dezbaterile politice americane în direcția corectă – spre asigurarea unei participări mai ample la prosperitatea viitoare. Să sperăm că pretendenții democrați la prezidențiale vor lupta pentru aceste idei și pentru alte idei pentru atingerea acestui obiectiv.
Copyright: Project Syndicate, 2019.
