spot_img
AcasăOpiniiO ordine economică mondială instabilă?


O ordine economică mondială instabilă?

Retragerea economiilor avansate din cadrul economiei mondiale – și, în cazul Regatului Unit, din acorduri comerciale regionale – a atras multă atenție în ultima vreme. Într-un moment în care structurile care stau la baza economiei mondiale sunt sub presiune, acest fenomen ar putea avea consecințe profunde.

Fie că este alegerea lor, fie din necesitate, marea majoritate a economiilor din lume fac parte dintr-un sistem multilateral care conferă omoloagelor lor din lumea avansată – în special Statele Unite și Europa – privilegii enorme. Trei dintre acestea ies în evidență.

În primul rând, pentru că emit principalele valute de rezervă din lume, economiile dezvoltate pot să primească în schimbul hârtiilor pe care le tipăresc bunuri și servicii produse de alții. În al doilea rând, pentru majoritatea investitorilor globali, obligațiunile acestor economii reprezintă o componentă cvasi-automată din alocările de portofoliu, astfel încât deficitele bugetare ale guvernelor sunt finanțate parțial din economisirile din alte țări.

Avantajul final-cheie al economiilor avansate contă în puterea de vot și reprezentarea. Ele dețin controlul atât prin dreptul de veto sau printr-o minoritate de blocaj în instituțiile Bretton Woods (Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială), ceea ce le conferă o influență disproporționată asupra regulilor și practicilor care guvernează sistemul economic și monetar internațional. Și, având în vedere dominația istorică ale acestor organizații, conaționalilor lor li se asigură de facto pozițiile de conducere de top.

Aceste privilegii nu sunt date cu titlu gratuit – sau cel puțin așa ar trebui. În schimbul acestora, economiile avansate ar trebui să îndeplinească anumite responsabilități care să contribuie la buna funcționare și la stabilitatea sistemului. Însă evoluțiile recente pun la îndoială faptul că economiile avansate sunt capabile să-și mențină angajamentele în această înțelegere.

Poate că cel mai evident exemplu îl reprezintă criza financiară globală din 2008. Rezultatul asumării de riscuri excesive și a reglementărilor insuficient de stricte din economiile dezvoltate a constat în punerea în pericol de colaps a sistemului financiar global și a perturbat comerțul mondial, a aruncat milioane de oameni în șomaj și aproape a împins lumea într-o depresiune multi-anuală.

Dar, de asemenea, au fost și alte lipsuri. De exemplu, obstacolele politice în elaborarea unor politici economice cuprinzătoare în multe dintre economiile dezvoltate au subminat implementarea în ultimii ani a reformelor structurale și a politicilor fiscale adecvate, restrângând investițiile de afaceri, subminând creșterea productivității, agravând inegalitățile și punând în pericol potențialul viitor de creștere economică.

Astfel de omisiuni de politici economice au contribuit la apariția mișcărilor politice anti-establishment, care caută să schimbe – sau deja schimbă– relațiile comerciale transfrontaliere stabilite cu mult timp în urmă, inclusiv cele din cadrul Uniunii Europene și a Acordului de Liber Schimb Nord-American (NAFTA).

Între timp, o încredere prelungită și excesivă în politica monetară, inclusiv implicarea directă a băncilor centrale în activitățile de piață, a denaturat prețurile activelor și a contribuit la alocarea greșită a resurselor. Iar economiile avansate – în special din Europa – au arătat un apetit scăzut pentru reformarea elementelor anacronice de guvernare și de reprezentare în cadrul instituțiilor financiare internaționale, în ciuda schimbărilor majore în economia mondială.

Rezultatul tuturor acestor lucruri este un sistem multilateral mai puțin eficient, mai puțin bazat pe colaborare și pe încredere și mai vulnerabil la încercările de mai drege câte ceva. În acest context, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că globalizarea și regionalizarea nu mai au asigurat același nivel de încredere pe care le-au avut odată – sau că intensificarea unor mișcări politice de ambele părți ale Atlanticului condamnă aceste concepte pentru a câștiga mai multă susținere pentru propriile cauze.

Încă nu este clar dacă acesta este un fenomen temporar și reversibil sau începutul unei provocări prelungite pentru funcționarea economiei globale. Ceea ce este clar este faptul că afectează două relații importante.

Prima este relația dintre economiile mici și cele mari. Pentru o lungă perioadă de timp, economiile deschise mici și bine gestionate au fost cele mai importante beneficiare ale sistemului Bretton Woods și, mai general, ai multilateralismului. Dimensiunea lor nu doar că le-a făcut să își dorească accesul la piețele externe, dar i-a determinat de asemenea pe ceilalți actori din piață să fie mai dispuși să le integreze în acorduri regionale, datorită potențialului lor de deplasare limitată. Calitatea de membru în instituții internaționale eficiente le-a inclus pe aceste țări în discuții subsecvente de politică globală, în timp ce propriile lor capabilități le-a permis să exploateze oportunități în lanțurile de producție și de consum transfrontaliere.

Dar, într-un moment al unei mișcări naționaliste în creștere, aceste economii deschise mici, oricât de bine ar fi gestionate, sunt susceptibile de a suferi. Relațiile lor comerciale sunt mai puțin stabile, acordurile comerciale de care depind sunt vulnerabile, iar participarea lor în cadrul discuțiilor de politică globală este mai puțin sigură.

Cea de a doua relație este aceea dintre instituțiile Bretton Woods și a înțelegerilor instituționale paralele. De exemplu, în timp ce sunt mai puțin importante față de, să spunem, Banca Mondială, instituțiile financiare conduse de China s-au dovedit a fi mai atrăgătoare pentru un număr tot mai mare de țări; cei mai mulți aliați ai SUA au aderat la Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură (AIIB), în ciuda opoziției americane. În mod similar, acordurile bilaterale de plată – față de care, nu demult, majoritatea țărilor s-ar fi opus prin intermediul Fondului Monetar Internațional, din cauza nepotrivirii acestora cu multilateralismul – proliferează. Îngrijorarea vine de la faptul că aceste abordări alternative ar putea submina, mai degrabă decât să consolideze, un sistem bazat pe reguli previzibile și benefice ale interacțiunilor transfrontaliere.

Organizațiile Bretton Woods, instituite după cel de-al Doilea Război Mondial pentru a menține stabilitatea, riscă să-și piardă influența, iar țările care au puterea să le sprijine nu par dispuse în această etapă să continue reforme îndrăznețe și foarte necesare. Dacă aceste tendințe continuă, țările emergente vor suferi probabil cel mai mult; dar ele nu vor fi singurele. Pe termen scurt, economia mondială va avea de înfruntat un ritm mai lent de creștere și riscul unei instabilități financiare mai mari. Pe termen lung, s-ar confrunta cu amenințarea fragmentării sistemice și  cu  proliferarea războaielor comerciale.

Copyright: Project Syndicate 2017 – The Art of European Integration






















RELATED ARTICLES