Previziuni: Christine Lagarde crede că avansul economiei globala va continua în 2018

Șefa Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde a declarat că în anul 2018 creșterea economiei mondiale va fi „,mai puternică și mai bine repartizată” între statele lumii, continuând procesul început după criza economică din anii 2007-2008, consemnează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„În anul 2017, pentru prima dată după mult timp, ne revizuim în creştere previziunile privind creşterea economică în lume. Recuperarea va fi mai puternică, mai bine repartizată şi nu vor profita de pe urma ei doar marile state emergente”, a subliniat Lagarde într-un interviu publicat duminică de săptămânalul „Le Journal du Dimanche”.

Creşterea economică mondială de 3,6% prognozată de FMI pentru anul care începe presupune „revenirea la nivelurile medii ale celor două decenii premergătoare marii crize financiare din 2007-2008”, a mai indicat Christine Lagarde.

Ea consideră că economia din zona euro e „consolidată puternic”, față de acum un deceniu în urmă, iar euro „evoluează bine”. Dar uniunea monetară – „o creație magistrală unică, ce reprezintă o alternativă la China și SUA” – trebuie să se implice și în proiecte sociale și de cooperare în țări din afara UE.

Referindu-se la SUA, Christine Lagarde a apreciat că această ţară şi-a atins pragul potenţialului maxim de creştere economică, de circa 2%, pe care-l va putea depăşi numai printr-o creştere a productivităţii, ceea ce în opinia ei este „dificil”.

În acelaşi timp, şefa FMI a reiterat apelurile acestei organizaţii ca autorităţile chineze să controleze extinderea acordării creditelor pentru companiile ‘care nu sunt întotdeauna solide, unii ajungând să le califice chiar „zombi’”.

În ce priveşte Africa, directoarea generală a FMI crede că poate fi „atât continentul viitorului, cât şi al dramelor”, iar evoluţia sa va depinde de politicile de dezvoltare şi de capacitatea de a controla explozia demografică.

Cele mai citite din ultimele 7 zile

Decuplarea de fondurile europene: risc sau oportunitate ratată?

Ștefan-Radu Oprea | Senator, membru al Comisiei pentru Politică...

România fără criterii

de Valeriu Ivan, analist CAPOS

România ambițioasă vs România care se plafonează și pică

de Radu Magdin, CEO al Smartlink Communication

Cele mai recente

Ștefan Radu Oprea avertizează asupra degradării situației economice: România are nevoie de o strategie pentru competitivitate

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea a avertizat că economia României traversează o perioadă de deteriorare accelerată, invocând inflația ridicată, scăderea consumului, creșterea numărului de insolvențe și pierderea a peste 60.000 de locuri de muncă într-un an.

Ștefan Radu Oprea: Competitivitatea României trebuie să devină o prioritate strategică

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea a declarat că dezvoltarea competitivității economiei românești trebuie să reprezinte o prioritate strategică, anunțând continuarea dialogului dintre Partidul Social Democrat și reprezentanții mediului de afaceri.

Articole relevante

Categorii